Matthew 24:39-50

Romanian(i) 39 şi n'au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i -a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. 40 Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la cîmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. 41 Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. 42 Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. 43 Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n'ar lăsa să -i spargă casa. 44 Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi. 45 Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l -a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărîtă? 46 Ferice de robul acela, pe care stăpînul său, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! 47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. 48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui:,Stăpînul meu zăboveşte să vină!` 49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănînce şi să bea cu beţivii, 50 stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu -l ştie,