1 Corinthians 8:8-13

Romanian(i) 8 Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm. 9 Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într'un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu -l va împinge pe el să mănînce din lucrurile jertfite idolilor? 11 Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! 12 Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor, şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. 13 De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.