1 Toţi cei ce sînt supt jugul robiei, să socotească pe stăpînii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.
2 Iar cei ce au stăpîni credincioşi, să nu -i dispreţuiască, supt cuvînt că sînt,,fraţi``, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, sînt credincioşi şi prea iubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat.
3 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,
4 este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,
5 zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.
6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig.
7 Căci noi n'am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
8 Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.
10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa.
12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi.
13 Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,
14 să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,
15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.
17 Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.
18 Îndeamnă -i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
19 aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.
20 Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,
21 pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin
1 Timothy 6 Cross References - Romanian
Genesis 13:7-8
Genesis 16:9
9 Îngerul Domnului i -a zis:,,Intoarce-te la stăpînă-ta, şi supune-te supt mîna ei.``
Genesis 24:2
2 Avraam a zis celui mai bătrîn rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui:,,Pune-ţi te rog, mîna subt coapsa mea;
Genesis 24:12
12 Şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, şi îndură-Te de stăpînul meu Avraam.
Genesis 24:27
27 zicînd:,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n'a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m'a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.``
Genesis 24:35-67
35 Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I -a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36 Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i -a dat el tot ce are.
37 Stăpînul meu m'a pus să jur, şi a zis:,,Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc;
38 ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.``
39 Eu am zis stăpînului meu:,,Poatecă femeia n'are să vrea să mă urmeze.``
40 Şi el mi -a răspuns:,,Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41 Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi -o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci.``
42 Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis:,,Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,
43 iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice:,,Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,``
44 şi care îmi va răspunde:,,Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale,`` fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit -o Domnul pentru fiul stăpînului meu!``
45 Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s'a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis:,,Dă-mi să beau, te rog.``
46 Ea s'a grăbit, şi -a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis:,,Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.`` Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.
47 Eu am întrebat -o, şi am zis:,,A cui fată eşti?`` Ea a răspuns:,,Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.`` I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni.
48 Apoi am plecat capul, m'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m'a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui.
49 Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.``
50 Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis:,,Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia -o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.``
52 Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului.
53 Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le -a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54 După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s'au culcat. Dimineaţa cînd s'au sculat, robul a zis:,,Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.``
55 Fratele şi mama fetei au zis:,,Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.``
56 El le -a răspuns:,,Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi -a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.``
57 Atunci ei au răspuns:,,Să chemăm pe fată, şi s'o întrebăm.``
58 Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis:,,Vrei să te duci cu omul acesta?``,,Da, vreau,`` a răspuns ea.
59 Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60 Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis:,,O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!``
61 Rebeca s'a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.
62 Isaac se întorsese dela fîntîna,,Lahai-Roi,`` căci locuia în ţara de meazăzi.
63 Într'o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64 Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s'a dat jos de pe cămilă.
65 Şi a zis robului:,,Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?`` Robul a răspuns:,,Este stăpînul meu!`` Atunci ea şi -a luat măhrama, şi s'a acoperit.
66 Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.
67 Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit -o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.
Deuteronomy 28:48
48 vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe cari -i va trimete Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fer, pînă te va nimici.
2 Samuel 12:14
14 Dar, pentrucă ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să -L hulească, săvîrşind fapta aceasta, fiul care ţi s'a născut, va muri.``
2 Kings 5:2-3
2 Kings 5:13
13 Dar slujitorii lui s'au apropiat să -i vorbească, şi au zis:,,Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atît mai mult trebuie să faci ce ţi -a spus:,,Scaldă-te, şi vei fi curat.``
Nehemiah 9:5
5 Şi Leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia, au zis:,,Sculaţi-vă şi binecuvîntaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din vecinicie în vecinicie!,,Binecuvîntat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai pe sus de orice binecuvîntare şi de orice laudă!
Isaiah 47:6
6 Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi -i dădusem în mînile tale: dar tu n'ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului.
Isaiah 52:5
5 Şi acum, ce am să fac aici-zice Domnul-cînd poporul Meu a fost luat pe nimic?``,,Asupritorii lui strigă de bucurie-zice Domnul-şi cît e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.
Isaiah 58:6
6 Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;
Ezekiel 36:20
20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei:,Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.`
Ezekiel 36:23
23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.
Malachi 1:6
6 Un fiu cinsteşte pe tatăl său, şi o slugă pe stăpînul său. Dacă sînt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sînt Stăpîn, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, cari nesocotiţi Numele Meu, şi cari ziceţi:,,Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?``
Matthew 11:9
9 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc;
Matthew 11:30
30 Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.``
Luke 17:1
1 Isus a zis ucenicilor Săi:,,Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
Acts 10:7
7 Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;
Acts 10:22
22 Ei au răspuns:,,Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr'un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe cari i le vei spune.``
Acts 15:10
10 Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
Romans 2:24
24 Căci,,din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri``, după cum este scris.
1 Corinthians 7:21-22
1 Corinthians 10:32
32 Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
Galatians 5:1
1 Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei.
Ephesians 6:5-8
5 Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.
6 Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu.
7 Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
8 căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care -l va fi făcut.
Colossians 3:22-25
22 Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpînii voştri pămînteşti; nu numai cînd sînteţi supt ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii cari vă temeţi de Domnul.
23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
24 ca unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.
25 Căci cine umblă cu strîmbătate, îşi va primi plata după strîmbătatea, pe care a făcut -o; şi nu se are în vedere faţa omului.
1 Timothy 5:14
14 Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară,
Titus 2:5
5 să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentruca să nu se vorbească de rău Cuvîntul lui Dumnezeu.
Titus 2:8-10
8 de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca protivnicul să rămînă de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
9 Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
10 să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvîrşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru.
1 Peter 2:12
12 Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.
1 Peter 2:17-20
17 Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!
18 Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit.
19 Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.
20 În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
1 Peter 3:16
16 avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.
Genesis 16:4-5
4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Cînd s'a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpînă-sa.
5 Şi Sarai a zis lui Avram:,,Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, cînd a văzut că a rămas însărcinată, m'a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!``
Numbers 16:3
3 Ei s'au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis:,,Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicaţi voi mai pesus de adunarea Domnului?``
Joel 2:28
28 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.
Matthew 6:24
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Matthew 23:8
8 Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sînteţi fraţi.
Matthew 25:40
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice:,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
Romans 8:29
29 Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
Romans 11:17
17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr'un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
Galatians 3:26-29
26 Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
27 Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v'aţi îmbrăcat cu Hristos.
28 Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.
29 Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi,,sămînţa`` lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Galatians 5:6
6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
Ephesians 1:1
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii cari sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
Ephesians 1:15
15 De aceea şi eu, de cînd am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii,
Ephesians 3:6
6 Că adică Neamurile sînt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaş făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
Colossians 1:2
2 către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, cari sînt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos.
Colossians 1:4
4 şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
Colossians 3:11-12
11 Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.
12 Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare.
Colossians 4:1
1 Stăpînilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpîn în cer.
2 Thessalonians 1:3
3 Trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentrucă credinţa voastră merge mereu crescînd, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
1 Timothy 4:11
11 Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri.
1 Timothy 5:1
1 Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte -l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte -i ca pe nişte fraţi;
Titus 2:1
1 Tu însă, vorbeşte lucruri cari se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
Titus 2:15
15 Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.
Titus 3:8
8 Adevărat este cuvîntul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentruca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!
Philemon 1:5-7
5 pentrucă am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.
6 Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
7 În adevăr, am avut o mare bucurie şi mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
Philemon 1:10-16
10 Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,
11 care altă dată ţi -a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.
12 Ţi -l trimet înapoi, pe el, inima mea.
13 Aş fi dorit să -l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru Evanghelie.
14 Dar n'am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.
15 Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să -l ai pentru vecinicie,
16 dar nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus de cît pe un rob: ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, şi cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!
Hebrews 3:1
1 Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
Hebrews 3:14
14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început,
1 Peter 5:1
1 Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrîn.) dintre voi, eu, care sînt un presbiter (Sau: bătrîn.) ca şi ei, un martur al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită:
2 Peter 2:10
10 mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpînirea.
Jude 1:8
8 Totuş oamenii aceştia, tîrîţi de visările lor, îşi pîngăresc la fel trupul, nesocotesc stăpînirea şi batjocoresc dregătoriile.
Proverbs 15:4
4 Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. -
Matthew 22:21
21 ,,Ale Cezarului,`` I-au răspuns ei. Atunci El le -a zis:,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!``
Matthew 28:20
20 Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin
Romans 16:17
17 Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de ceice fac desbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit -o. Depărtaţi-vă de ei.
Galatians 1:6-7
1 Thessalonians 4:1-2
1 Thessalonians 4:8
8 De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt.
1 Timothy 1:3
3 Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură,
1 Timothy 1:6
6 Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării.
1 Timothy 1:10
10 pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: -
1 Timothy 4:7-8
2 Timothy 1:13
13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
2 Timothy 4:3
3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
Titus 1:1
1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia,
Titus 1:9
9 să se ţină de Cuvîntul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentruca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe protivnici.
Titus 2:1-2
Titus 2:11-14
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,
12 şi ne învaţă s'o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.
14 El S'a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.
2 Peter 1:3-7
3 Dumnezeiasca Lui putere ne -a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne -a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin cari El ne -a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
Proverbs 13:7
7 Unul face pe bogatul, şi n'are nimic, altul face pe săracul, şi are totuş mari avuţii, -
Proverbs 25:14
14 Ca norii şi vîntul fără ploaie, aşa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. -
Proverbs 26:12
12 Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decît pentru el. -
Isaiah 58:4
4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
Acts 8:9
9 În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
Acts 8:21-23
21 Tu n'ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
22 Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gîndul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
23 căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.``
Acts 15:2
2 Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să -i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
Acts 18:15
15 Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvînt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.``
Romans 2:8
8 şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
Romans 12:16
16 Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
Romans 13:13
13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
Romans 14:1
1 Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice.
1 Corinthians 3:3
3 Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1 Corinthians 3:18
18 Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
1 Corinthians 8:1-2
1 Corinthians 11:16
16 Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n'avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.
1 Corinthians 11:18
18 Mai întîi de toate, aud că atunci cînd veniţi la adunare, între voi sînt desbinări. Şi în parte o cred,
2 Corinthians 11:20
20 Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!
Galatians 5:15
15 Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.
Galatians 5:20-21
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Galatians 5:26
26 Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
Galatians 6:3
3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.
Philippians 1:15
15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă.
Philippians 2:3
3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş.
Philippians 2:14
14 Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli,
Colossians 2:18
18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,
2 Thessalonians 2:4
4 protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte,,Dumnezeu``, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.
1 Timothy 1:4
4 şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.
1 Timothy 1:7
7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.
1 Timothy 3:6
6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.
2 Timothy 2:14
14 Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă -i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă.
2 Timothy 2:23
23 Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
2 Timothy 3:4
4 vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu;
Titus 3:9
9 Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi zădarnice.
James 1:19
19 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie;
James 2:14-18
14 Fraţii mei, ce -i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n'are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mîntuiască?
15 Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16 şi unul dintre voi le zice:,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!`` fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17 Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
18 Dar va zice cineva:,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.``,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.``
James 4:1-2
James 4:5-6
1 Peter 2:1-2
2 Peter 2:12
12 Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăş stricăciunea lor,
2 Peter 2:18
18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
Jude 1:10
10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceeace ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
Jude 1:16
16 Ei sînt nişte cîrtitori, nemulţămiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru cîştig.
Revelation 3:17
17 Pentrucă zici:,,Sînt bogat, m'am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic``, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
2 Kings 5:20-27
20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine:,,Iată că stăpînul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n'a primit din mîna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi voi căpăta ceva dela el.``
21 Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, cînd l -a văzut alergînd după el, s'a dat jos din car ca să -i iasă înainte, şi a zis:,,Este bine totul?``
22 El a răspuns:,,Totul este bine. Stăpînul meu mă trimite să-ţi spun:,,Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii proorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.``
23 Naaman a zis:,,Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.`` A stăruit de el, şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi.
24 Ajungînd la deal, Ghehazi le -a luat din mînile lor, şi le -a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora cari au plecat.
25 După aceea s'a dus şi s'a înfăţişat înaintea stăpînului său. Elisei i -a zis:,,De unde vii, Ghehazi?`` El a răspuns:,,Robul tău nu s'a dus nicăieri.``
26 Dar Elisei i -a zis:,,Oare n'a fost duhul meu cu tine, cînd a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?
27 Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămînţa ta pentru totdeauna.`` Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.
Isaiah 56:11
11 Totuş sînt nişte cîni lacomi, cari nu se mai satură. Sînt nişte păstori cari nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: -
Jeremiah 6:13
13 ,,Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi sînt lacomi de cîştig; dela prooroc pînă la preot, toţi înşală.
Jeremiah 8:10
10 De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor altor stăpîni. Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi sînt lacomi de cîştig mîrşav, dela prooroc pînă la preot, toţi înşală!
Ezekiel 33:31
31 Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.
Matthew 7:17-20
Matthew 12:33
33 Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.
Matthew 21:13
13 şi le -a zis:,,Este scris:,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.``
Matthew 23:13
13 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu -i lăsaţi să intre.
John 3:19-21
19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``
Acts 8:18-20
18 Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le -a dat bani,
19 şi a zis:,,Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, să primească Duhul Sfînt.``
20 Dar Petru i -a zis:,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s'ar putea căpăta cu bani!
Acts 19:24-28
24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele.
25 I -a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le -a zis:,,Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta;
26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei.
27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.``
28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige:,,Mare este Diana Efesenilor!``
Romans 16:17-18
17 Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de ceice fac desbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit -o. Depărtaţi-vă de ei.
18 Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pîntecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători.
Ephesians 4:17-19
17 Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor,
18 avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.
19 Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s'au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.
2 Thessalonians 2:8-11
8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,
10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n'au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi.
11 Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
2 Thessalonians 3:6
6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi.
1 Timothy 3:3
3 Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani;
1 Timothy 3:8
8 Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:
1 Timothy 6:6
6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig.
2 Timothy 3:5
5 avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
2 Timothy 3:8
8 După cum Iane şi Iambre s'au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sînt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.
Titus 1:11
11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.
Titus 1:15-16
Hebrews 3:12-13
2 Peter 2:3
3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
2 Peter 2:15
15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.
2 John 1:8-10
8 Păziţi-vă bine să nu perdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
9 Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n'are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu -l primiţi în casă, şi să nu -i ziceţi:,,Bun venit!``
11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S'au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de cîştig! Au pierit într'o răscoală ca a lui Core!
Revelation 18:3
3 pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.``
Revelation 18:13
13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
Exodus 2:21
21 Moise s'a hotărît să locuiască la omul acela, care i -a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora.
Psalms 37:16
16 Mai mult face puţinul celui neprihănit, decît belşugul multor răi.
Psalms 84:11
11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Proverbs 3:13-18
13 Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă pricepere!
14 Căci cîştigul pe care -l aduce ea este mai bun decît al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decît aurul;
15 ea este mai de preţ decît mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.
16 În dreapta ei este o viaţă lungă; în stînga ei, bogăţie şi slavă.
17 Căile ei sînt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sînt nişte cărări pacinice.
18 Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sînt fericiţi.
Proverbs 8:18-21
18 Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.
19 Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.
20 Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
21 ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.
Proverbs 15:16
16 Mai bine puţin, cu frică de Domnul, de cît o mare bogăţie, cu turburare! -
Proverbs 16:8
8 Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. -
Matthew 6:32-33
Luke 3:14
14 Nişte oştaşi îl întrebau şi ei, şi ziceau:,,Dar noi ce trebuie să facem?`` El le -a răspuns:,,Să nu stoarceţi nimic dela nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţămiţi cu lefurile voastre.``
Luke 12:31-32
Romans 5:3-5
3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4 răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat.
Romans 8:28
28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
2 Corinthians 4:17-5:1
17 Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.
Philippians 1:21
21 Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig.
Philippians 4:11-13
11 Nu zic lucrul acesta avînd în vedere nevoile mele; căci m'am deprins să fiu mulţămit cu starea în care mă găsesc.
12 Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.
1 Timothy 4:8
8 Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
1 Timothy 6:8
8 Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
Hebrews 13:5
5 Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis:,,Nicidecum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.``
Job 1:21
21 şi a zis:,,Gol am ieşit din pîntecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, -binecuvîntat fie Numele Domnului!``
Psalms 49:17
17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
Proverbs 27:24
24 Căci nici o bogăţie nu ţine vecinic, şi nici cununa nu rămîne pe vecie. -
Ecclesiastes 5:15-16
Luke 12:20-21
Luke 16:22-23
Genesis 28:20
20 Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis:,,Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pîne să mănînc şi haine să mă îmbrac,
Genesis 48:15
15 A binecuvîntat pe Iosif, şi a zis:,,Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul, care m'a călăuzit de cînd m'am născut, pînă în ziua aceasta,
Deuteronomy 2:7
7 Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n'ai dus lipsă de nimic.``
Deuteronomy 8:3-4
3 Astfel, te -a smerit, te -a lăsat să suferi de foame, şi te -a hrănit cu mană, pe care nici tu n'o cunoşteai şi nici părinţii tăi n'o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.
4 Haina nu ţi s'a învechit pe tine, şi nici nu ţi s'au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani.
Proverbs 27:23-27
23 Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
24 Căci nici o bogăţie nu ţine vecinic, şi nici cununa nu rămîne pe vecie. -
25 Dupăce se ridică fînul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sînt strînse. -
26 Mieii sînt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului;
27 laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.
Proverbs 30:8-9
Ecclesiastes 2:24-26
24 Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.
25 Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?
26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
Ecclesiastes 3:12-13
Matthew 6:11
11 Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;
Matthew 6:25-33
25 Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29 totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd:,,Ce vom mînca?`` Sau:,,Ce vom bea?`` Sau:,,Cu ce ne vom îmbrăca?``
Hebrews 13:5-6
Genesis 13:10-13
10 Lot şi -a ridicat ochii, şi a văzut că toată Cîmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, pînă la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
11 Lot şi -a ales toată Cîmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s'au despărţit ei unul de altul.
12 Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Cîmpie, şi şi -a întins corturile pînă la Sodoma.
13 Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
Numbers 22:17-19
17 căci îţi voi da multă cinste, şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blastămă-mi poporul acesta!``
18 Balaam, a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac:,,Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de argint şi de aur, şi tot n'aş putea să fac niciun lucru, fie mic fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu.
19 Totuş vă rog, rămîneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.``
Numbers 31:8
8 Împreună cu toţi ceilalţi, au omorît şi pe împăraţii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.
Deuteronomy 7:25
25 Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Joshua 7:11
11 Israel a păcătuit; au călcat legămîntul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit, şi le-au ascuns printre lucrurile lor.
Joshua 7:24-26
24 Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor.
25 Iosua a zis:,,Pentruce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi``. Şi tot Israelul i -a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre,
26 şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede pînă în ziua de azi. Şi Domnul S'a întors din iuţimea mîniei Lui. Din pricina acestei întîmplări s'a dat pînă în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Turburare).
Psalms 11:6
6 Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
Proverbs 1:17-19
Proverbs 15:27
27 Cel lacom de cîştig îşi turbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. -
Proverbs 20:21
21 O moştenire repede cîştigată dela început, nu va fi binecuvîntată la sfîrşit. -
Proverbs 21:6
6 Comorile cîştigate cu o limbă mincinoasă sînt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. -
Proverbs 22:16
16 Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. -
Proverbs 23:4
4 Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.
Proverbs 28:20-22
20 Un om credincios este năpădit de binecuvîntări, dar celce vrea să se îmbogăţească repede nu rămîne nepedepsit. -
21 Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pîne poate un om să se dedea la păcat. -
22 Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el. -
Isaiah 5:8
8 Vai de ceice înşiră casă lîngă casă şi lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!
Hosea 12:7-8
Amos 8:4-6
4 Ascultaţi lucrul acesta, voi cari mîncaţi pe cel lipsit, şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!
5 Voi, cari ziceţi:,,Cînd va trece luna nouă, ca să vindem grîul, şi Sabatul ca să deschidem grînarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strîmbăm cumpăna ca să înşelăm?
6 Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint, şi pe sărac pe o păreche de încălţăminte, şi vom vinde codina în loc de grîu.`` -
Zechariah 11:5
5 Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: ...Binecuvîntat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!... Şi păstorii lor nu le cruţă.
Matthew 13:22
22 Sămînţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor.
Matthew 19:22
22 Cînd a auzit tînărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentrucă avea multe avuţii.
Matthew 26:15
15 şi le -a zis:,,Ce vreţi să-mi daţi, şi -L voi da în mînile voastre?`` Ei i-au cîntărit treizeci de arginţi.
Matthew 27:3-5
3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s'a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor,
4 şi a zis:,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.``,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei.,,Treaba ta.``
5 Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s'a dus de s'a spînzurat.
Mark 4:19
19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi -l fac astfel neroditor.
Luke 21:35
35 Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului.
Acts 5:4-5
4 Dacă n'o vindeai, nu rămînea ea a ta? Şi, după ce ai vîndut -o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s'a putut naşte un astfel de gînd în inima ta? N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.``
5 Anania, cînd a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi -a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi ceice ascultau aceste lucruri.
Acts 8:20
20 Dar Petru i -a zis:,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s'ar putea căpăta cu bani!
Ephesians 4:22
22 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
1 Timothy 1:9
9 căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,
1 Timothy 3:7
7 Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.
2 Timothy 2:26
26 şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.
James 5:1-4
1 Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plîngeţi şi tînguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi.
2 Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sînt roase de molii.
3 Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănînce carnea! V'aţi strîns comori în zilele din urmă!
4 Iată că plata lucrătorilor, cari v'au secerat cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit -o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
2 Peter 2:15-16
1 John 2:15-17
15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.
17 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.
Genesis 29:14
14 Şi Laban i -a zis:,,Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele, şi carne din carnea mea!`` Iacov a stat la Laban o lună.
Genesis 29:26
26 Laban a răspuns:,,În locul acesta nu -i obicei să se dea cea mai tînără înaintea celei mai mari.
Genesis 29:31-35
31 Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut -o să aibă copii, pe cînd Rahela era stearpă.
32 Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Ruben (Vedeţi fiu);,,căci``, a zis ea,,,Domnul a văzut mîhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.``
33 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,Domnul a auzit că nu eram iubită, şi mi -a dat şi pe acesta.`` De aceea, i -a pus numele Simeon (Ascultare).
34 Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.`` De aceea i -a pus numele Levi (Alipire).
35 A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis:,,De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.`` Deaceea i -a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.
Genesis 34:23-24
Genesis 38:16
16 S'a abătut la ea din drum, şi a zis:,,Lasă-mă să mă culc cu tine!`` Căci n'a cunoscut -o că era noru-sa. Ea a zis:,,Ce-mi dai ca să te culci cu mine?``
Exodus 23:7-8
Deuteronomy 16:19
19 Să n'atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.
Deuteronomy 23:4-5
4 pentru că nu v'au ieşit înainte cu pîne şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.
5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n'a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvîntare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronomy 23:18
18 Să n'aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, cîştigul unei curve, nici preţul unui cîne, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Judges 17:10-11
Judges 18:19-20
19 Ei au răspuns:,,Taci, pune-ţi mîna la gură, şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?``
20 Preotul s'a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii, şi chipul cioplit, şi s'a unit cu ceata poporului.
Judges 18:29-31
29 au numit -o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.
30 Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, pînă pe vremea robirii ţării.
31 Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care -l făcuse Mica, în tot timpul cît a fost casa lui Dumnezeu la Silo.
2 Samuel 4:10-11
10 că pe cel ce a venit să-mi spună:,Iată, Saul a murit`, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorît la Ţiclag, ca să -l răsplătesc pentru ştirea lui;
11 şi cînd nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cît mai mult îi voi cere sîngele din mînile voastre şi vă voi nimici de pe pămînt.``
2 Kings 5:27
27 Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămînţa ta pentru totdeauna.`` Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.
Psalms 32:10
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
Proverbs 1:19
19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de cîştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
Proverbs 1:31
31 De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor.
Isaiah 1:23
23 Mai marii tăi sînt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu -i fac dreptate, şi pricina văduvei n'ajunge pînă la ei.
Jeremiah 5:27-28
Ezekiel 13:19
19 Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru cîţiva pumni de orz şi cîteva bucăţi de pîne, ucizînd nişte suflete, cari n'ar trebui să moară, şi făcînd să trăiască nişte suflete cari n'ar trebui să trăiască, înşelînd astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.
Ezekiel 16:33
33 Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.
Ezekiel 22:12
12 În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jăfuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu.``
Micah 3:11
11 Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic:,,Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!``
Micah 7:3-4
3 Mînile lor sînt îndreptate să facă rău: cîrmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mînă'n mînă.
4 Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decît un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
Malachi 1:10
10 ,,Cine din voi va închide porţile, ca să n'aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N'am nici o plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mîncare din mîna voastră nu-Mi sînt plăcute!
Acts 1:16-19
16 ,,Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfînt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17 El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18 Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s'au vărsat toate măruntaiele.
19 Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît ogorul acela a fost numit în limba lor:,Acheldama`, adică:,Ogorul sîngelui.` -
1 Timothy 6:9
9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.
1 Timothy 6:21
21 pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin
2 Timothy 4:10
10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m'a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s'a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.
James 5:19
19 Fraţilor, dacă s'a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi -l întoarce un altul,
2 Peter 2:7-8
Revelation 2:14-15
14 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
15 Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Deuteronomy 16:20
20 Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpîneşti ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronomy 33:1
1 Iată binecuvîntarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvîntat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui.
1 Samuel 2:27
27 Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli, şi i -a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Nu M'am descoperit Eu casei tatălui tău, cînd erau în Egipt, în casa lui Faraon?
1 Samuel 9:6
6 Sluga i -a zis:,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întîmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.``
1 Kings 13:1
1 Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie.
1 Kings 13:26
26 Cînd a auzit lucrul acesta proorocul care întorsese depe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis:,,Este omul lui Dumnezeu, care n'a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l -a dat în ghearele leului care l -a sfîrşiat şi l -a omorît, după cuvîntul pe care i -l spusese Domnul.``
1 Kings 17:18
18 Femeia a zis atunci lui Ilie:,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?``
1 Kings 17:24
24 Şi femeia a zis lui Ilie:,,Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvîntul Domnului în gura ta este adevăr!``
1 Kings 20:28
28 Omul lui Dumnezeu s'a apropiat şi a zis împăratului lui Israel:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Pentrucă Sirienii au zis:,Domnul este un dumnezeu al munţilor şi nu un dumnezeu al văilor,` voi da toată această mare mulţime în mînile tale, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.``
2 Kings 1:9
9 A trimes la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s'a suit la Ilie, care şedea pe vîrful muntelui, şi i -a zis:,,Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis:,Pogoară-te!``
2 Kings 1:13
13 Ahazia a trimes din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s'a suit; şi, la sosire, şi -a plecat genunchii înaintea lui Ilie, şi i -a zis, rugîndu -l:,,Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!
2 Kings 5:20
20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine:,,Iată că stăpînul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n'a primit din mîna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi voi căpăta ceva dela el.``
2 Kings 23:17
17 El a zis:,,Ce este mormîntul acesta pe care -l văd?`` Oamenii din cetate i-au răspuns:,,Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlineşti tu.``
1 Chronicles 23:14
14 Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi.
2 Chronicles 8:14
14 A pus în slujbele lor, aşa cum le rînduise tatăl său David, cetele preoţilor, după slujba lor, pe Leviţi după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul şi să facă zi de zi de slujbă în faţa preoţilor, şi pe uşieri, împărţiţi la fiecare uşă, după cetele lor: căci aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.
Nehemiah 12:24
24 Căpeteniile Leviţilor, Haşabia, Şerebia, şi Iosua, fiul lui Cadmiel, şi fraţii lor împreună cu ei, stînd unii în faţa altora, erau însărcinaţi să mărească şi să laude pe Domnul, după rînduiala lui David, omul lui Dumnezeu.
Nehemiah 12:36
36 şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.
Psalms 34:14
14 Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea!
Psalms 38:20
20 Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sînt potrivnici, pentrucă eu urmăresc binele.
Isaiah 51:1
1 ,,Ascultaţi-Mă, voi, cari umblaţi după neprihănire, cari căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stînca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
Jeremiah 35:4
4 şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lîngă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.
Romans 14:19
19 Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.
1 Corinthians 6:18
18 Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care -l face omul, este un păcat săvîrşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.
1 Corinthians 10:14
14 De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
1 Corinthians 14:1
1 Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.
Galatians 5:22-23
Philippians 4:8-9
8 Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
9 Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit dela mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
1 Timothy 4:12
12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
1 Timothy 5:10
10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
1 Timothy 6:20
20 Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,
2 Timothy 2:22
22 Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată.
2 Timothy 3:17
17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Titus 2:11-12
Hebrews 12:14
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
1 Peter 3:11
11 Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească.
Deuteronomy 26:3
3 Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, şi să -i spui:,,Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne -o va da.``
Deuteronomy 26:17-19
17 Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rînduielile Lui, şi vei asculta de glasul Lui.
18 Şi azi, Domnul ţi -a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi -a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,
19 şi îţi va da asupra tuturor neamurilor pe cari le -a făcut: întîietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ţi -a spus.``
Psalms 63:8
8 Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte.
Proverbs 3:18
18 Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sînt fericiţi.
Song of Songs 3:4
4 Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat pînă nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m'a zămislit. -
Isaiah 44:5
5 Unul va zice:,Eu sînt al Domnului!` Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui:,Al Domnului sînt!` Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.``
Zechariah 10:5
5 Ei vor fi ca nişte viteji cari calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentrucă Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine.
Luke 12:8-9
Romans 8:28-30
28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
29 Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
30 Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.
Romans 9:23-24
Romans 10:9-10
1 Corinthians 9:25-26
25 Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n'aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.
2 Corinthians 6:7
7 prin cuvîntul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe cari le dă neprihănirea;
2 Corinthians 9:13
13 Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
2 Corinthians 10:3-5
3 Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească.
4 Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos.
Ephesians 6:10-18
10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.
13 De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14 Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15 avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.
16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17 Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.
18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,
Philippians 3:12-14
12 Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să -l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.
1 Thessalonians 2:12
12 să vă purtaţi într'un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa.
1 Thessalonians 5:8-9
2 Thessalonians 2:14
14 Iată la ce v'a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
1 Timothy 1:18
18 Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună,
1 Timothy 6:13
13 Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,
1 Timothy 6:19
19 aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.
2 Timothy 1:9
9 El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii,
2 Timothy 4:7
7 M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
Hebrews 6:18
18 pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, şi în cari este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Hebrews 13:23
23 Să ştiţi că fratelui Timotei i s'a dat drumul. Dacă vine curînd, voi veni împreună cu el să vă văd.
1 Peter 3:9
9 Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvîntaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvîntarea.
1 Peter 5:10
10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvîrşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
1 John 2:25
25 Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică.
Revelation 3:3
3 Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
Deuteronomy 32:39
39 Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
1 Samuel 2:6
6 Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
Matthew 27:11
11 Isus S'a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L -a întrebat:,,Eşti Tu,Împăratul Iudeilor?``,,Da``, i -a răspuns Isus,,,sînt.``
John 5:21
21 În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
John 5:26
26 Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
John 14:6
6 Isus i -a zis:,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.
John 14:25-26
John 18:36-37
36 ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta``, a răspuns Isus.,,Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s'ar fi luptat ca să nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.``
37 ,,Atunci un Împărat tot eşti!`` I -a zis Pilat.,,Da``, a răspuns Isus.,,Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M'am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.``
John 19:11
11 ,,N'ai avea nicio putere asupra Mea``, i -a răspuns Isus,,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.``
Acts 17:25
25 El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
1 Timothy 2:5
5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,
1 Timothy 5:21
21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.
1 Timothy 6:12
12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi.
Revelation 1:5
5 şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
Revelation 3:14
14 Îngerului Bisericii din Laodicea scrie -i:,,Iată ce zice Celce este Amin, Marturul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
Revelation 21:6
6 Apoi mi -a zis:,,S'a isprăvit! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Revelation 22:1
1 Şi mi -a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
1 Chronicles 28:9-10
9 Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte -I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gîndurile. Dacă -L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă -L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.
10 Vezi acum că Domnul te -a ales, ca să zideşti o casă care să -I slujească de locaş sfînt. Întăreşte-te şi lucrează.``
1 Chronicles 28:20
20 David a zis fiului său Solomon:,,Întăreşte-te, îmbărbătează-te, şi lucrează; nu te teme, şi nu te spăimînta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, pînă se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
Song of Songs 4:7
7 Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n'ai nici un cusur.
1 Corinthians 1:8
8 El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
Ephesians 5:27
27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană.
Philippians 1:6
6 Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos.
Philippians 1:10
10 ca să deosebiţi lucrurile alese, pentruca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi pînă în ziua venirii lui Hristos,
Philippians 2:15
15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
Colossians 1:22
22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;
Colossians 4:17
17 Şi spuneţi lui Arhip:,,Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit -o în Domnul.``
1 Thessalonians 3:13
13 ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.
1 Thessalonians 5:23
23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
2 Thessalonians 2:1
1 Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 Thessalonians 2:8
8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
1 Timothy 4:11-16
11 Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri.
12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
13 Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora.
14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.).
15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
16 Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
2 Timothy 4:1
1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
Titus 2:13
13 aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.
Hebrews 9:14
14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
Hebrews 9:28
28 tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.
1 Peter 1:7
7 pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
1 Peter 1:19
19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
2 Peter 3:14
14 De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.
1 John 3:2
2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.
Jude 1:24
24 Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,
Revelation 1:7
7 Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Ezra 7:12
12 ,,Artaxerxe, împăratul împăraţilor, către Ezra, preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, şi aşa mai departe:
Psalms 47:2
2 Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pămîntul.
Psalms 83:18
18 Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pămîntul;
Proverbs 8:15
15 Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.
Jeremiah 10:10
10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.``
Jeremiah 46:18
18 ,Pe viaţa Mea!` zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor:,Ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni.
Daniel 2:44-47
44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.
45 Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut -o deslipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mîni, şi care a sfărîmat ferul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întîmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tîlcuirea lui este temeinică.``
46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pămînt şi s'a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mîncare şi miresme.
47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis:,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!``
Daniel 4:34
34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
Matthew 6:13
13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
1 Timothy 1:11
11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie.
1 Timothy 1:17
17 A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.
1 Timothy 2:6
6 care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
Revelation 17:14
14 Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui.
Revelation 19:16
16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
Exodus 3:14
14 Dumnezeu a zis lui Moise:,,Eu sînt Cel ce sînt.`` Şi a adăugat:,,Vei răspunde copiilor lui Israel astfel:,,Cel ce se numeşte,Eu sînt`, m'a trimes la voi.``
Exodus 33:20
20 Domnul a zis:,,Faţa nu vei putea să Mi -o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!``
Deuteronomy 32:40
40 Căci Îmi ridic mîna spre cer, Şi zic:,Cît este de adevărat că trăiesc în veci,
Psalms 90:2
2 Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!
Psalms 104:2
2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
Isaiah 57:15
15 Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt.,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
Habakkuk 3:4
4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mîna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui.
John 1:18
18 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
John 6:46
46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
John 8:58
58 Isus le -a zis:,,Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.``
John 14:9
9 Isus i -a zis:,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M'ai cunoscut, Filipe? Cine M'a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar:,Arată-ne pe Tatăl?`
Romans 16:25-27
25 Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, -potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26 dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, -
27 a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin
Ephesians 3:21
21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
Philippians 4:20
20 A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Colossians 1:15
15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.
Hebrews 13:8
8 Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!
1 John 1:5
5 Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.
Jude 1:25
25 singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpînire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin
Revelation 1:6
6 şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Revelation 1:8
8 ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Revelation 1:16-18
16 În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.
17 Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis:,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,
18 Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Revelation 4:11
11 ,,Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!``
Revelation 7:12
12 şi au zis:,,Amin.``,,A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.``
Revelation 21:3
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
Revelation 22:5
5 Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentrucă Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
Genesis 13:2
2 Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.
Deuteronomy 6:10-12
10 Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi -o va da. Vei stăpîni cetăţi mari şi bune pe cari nu tu le-ai zidit,
11 case pline de tot felul de bunuri pe cari nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe cari nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe cari nu tu i-ai sădit. Cînd vei mînca şi te vei sătura,
12 vezi să nu uiţi pe Domnul, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
Deuteronomy 8:17
17 Vezi să nu zici în inima ta:,,Tăria mea şi puterea mînii mele mi-au cîştigat aceste bogăţii.``
Deuteronomy 33:15
15 Cele mai bune roduri din munţii cei vechi, Cele mai bune roade de pe dealurile cele vecinice,
2 Chronicles 26:16
16 Dar cînd a ajuns puternic, inima i s'a înălţat şi l -a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrînd în Templul Domnului ca să ardă tămîie pe altarul tămîierii.
2 Chronicles 32:25-26
25 Dar Ezechia n'a răsplătit binefacerea pe care a primit -o, căci i s'a îngîmfat inima. Mînia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.
26 Atunci Ezechia s'a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mînia Domnului n'a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.
Job 1:1-3
1 Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.
2 I s'au născut şapte fii şi trei fete.
3 Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
Job 31:24-25
Psalms 10:3-4
Psalms 52:7
7 ,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.``
Psalms 62:8
8 Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. -
Psalms 62:10
10 Nu vă încredeţi în asuprire, şi nu vă puneţi nădejdea zădarnică în răpire; cînd cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.
Psalms 73:5-9
5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.
7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.
Psalms 84:11-12
Psalms 104:28
28 Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.
Psalms 118:8-9
Proverbs 11:28
28 Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. -
Proverbs 23:5
5 Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia sborul spre ceruri.
Proverbs 30:9
9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic:,,Cine este Domnul?`` Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. -
Ecclesiastes 5:13-14
Ecclesiastes 5:18-19
18 Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănînce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le -a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
19 Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i -a îngăduit să mănînce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.
Jeremiah 2:31
31 O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvîntul Domnului, care zice:,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o ţară plină de întunerec besnă? Pentruce zice atunci poporul Meu:,Sîntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?`
Jeremiah 9:23-24
23 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.
24 Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.``
Jeremiah 17:7-8
Ezekiel 16:49-50
49 Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într'o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi celui lipsit.
50 Ele s'au semeţit, şi au făcut urîciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cînd am văzut lucrul acesta.
Ezekiel 16:56
56 Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma, în vremea mîndriei tale,
Daniel 4:30
30 împăratul a luat cuvîntul, şi a zis:,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?``
Daniel 5:19-23
19 şi din pricina mărimii pe care i -o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia.
20 Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;
21 a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s'a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i -a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
22 Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri.
23 Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!
Hosea 13:6
6 Dar cînd au dat de păşune, s'au săturat, şi cînd s'au săturat, inima li s'a umflat de mîndrie; de aceea M'au uitat.
Habakkuk 1:15-16
Matthew 6:32
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Matthew 19:23
23 Isus a zis ucenicilor Săi:,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
Matthew 27:57
57 Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.
Mark 10:24
24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le -a zis:,,Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
Luke 12:15-21
15 Apoi le -a zis:,,Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.``
16 Şi le -a spus pilda aceasta:,,Ţarina unui om bogat rodise mult.
17 Şi el se gîndea în sine, şi zicea:,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.`
18 ,Iată`, a zis el,,ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele;
19 şi voi zice sufletului meu:,Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!`
Luke 19:2
2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,
Luke 19:9-10
Acts 14:17
17 măcar că, drept vorbind, nu s'a lăsat fără mărturie, întrucît v'a făcut bine, v'a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v'a dat hrană din belşug, şi v'a umplut inimile de bucurie.``
Acts 14:27
27 După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.
Romans 11:20
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!
Ephesians 5:5
5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Colossians 3:16
16 Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.
1 Thessalonians 1:9
9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v'aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat,
1 Timothy 3:15
15 Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stîlpul şi temelia adevărului.
1 Timothy 4:10
10 Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
Titus 2:12
12 şi ne învaţă s'o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
Titus 3:6
6 pe care L -a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru;
James 1:9-10
Revelation 18:6-7
6 Răsplătiţi -i cum v'a răsplătit ea, şi întoarceţi -i de două ori cît faptele ei. Turnaţi -i îndoit în potirul în care a amestecat ea!``
7 Pe cît s'a slăvit pe sine însăş, şi s'a desfătat în risipă, pe atît daţi -i chin şi tînguire! Pentrucă zice în inima ei:,,Şed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!``
Deuteronomy 15:7-11
7 Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mîna înaintea fratelui tău celui lipsit.
8 Ci să -i deschizi mîna, şi să -l împrumuţi cu ce -i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui.
9 Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta:,,Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării!`` Vezi să n'ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu -i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:
10 ci să -i dai şi să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de cari te vei apuca.
11 Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta:,,Să-ţi deschizi mîna faţă de fratele tău, fată de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.``
2 Chronicles 24:16
16 L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentrucă făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui.
Psalms 37:3
3 Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.
Psalms 112:9
9 El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.
Proverbs 11:24-25
Ecclesiastes 3:12
12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decît să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
Ecclesiastes 11:1-2
Ecclesiastes 11:6
6 Dimineaţa, samănă-ţi sămînţa, şi pînă seara nu lăsa mîna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amîndouă sînt deopotrivă de bune.
Isaiah 32:8
8 Dar cel ales la suflet face planuri alese, şi stăruie în planurile lui alese.``
Isaiah 58:7
7 împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
Luke 6:33-35
33 Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
34 Şi dacă daţi cu împrumut acelora dela cari nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.
35 Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi.
Luke 12:21
21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.``
Luke 14:12-14
12 A zis şi celui ce -L poftise:,,Cînd dai un prînz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rîndul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.
13 Ci, cînd dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.
14 Şi va fi ferice de tine, pentrucă ei n'au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.``
Acts 2:44-45
Acts 4:34-37
34 Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,
35 şi -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37 a vîndut un ogor, pe care -l avea, a adus banii, şi i -a pus la picioarele apostolilor.
Acts 9:36
36 În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tîlmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
Acts 10:38
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Acts 11:29
29 Ucenicii au hotărît să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, cari locuiau în Iudea,
Romans 12:8
8 Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie.
Romans 12:13
13 Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
1 Corinthians 16:2
2 În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu.
2 Corinthians 8:1-2
2 Corinthians 8:9
9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s'a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
2 Corinthians 8:12
12 Pentrucă, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n'are.
2 Corinthians 9:6-15
6 Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.
7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.``
8 Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
9 după cum este scris:,,A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.``
10 ,,Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană``, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.
11 În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.
12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu.
13 Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
14 şi -i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
15 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
Galatians 6:10
10 Aşa dar, cît avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Philippians 4:18-19
Titus 2:14
14 El S'a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.
Hebrews 13:16
16 Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
James 2:5
5 Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n'a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc?
1 John 3:17
17 Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu?
3 John 1:11
11 Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n'a văzut pe Dumnezeu.
Psalms 17:14
14 Scapă-mă de oameni, cu mîna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, cari îşi au partea lor în viaţa aceasta, şi cărora le umpli pîntecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sînt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
Proverbs 10:25
25 Cum trece vîrtejul, aşa piere cel rău; dar cel neprihănit are temelii vecinice. -
Proverbs 31:25
25 Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.
Matthew 6:19-21
Matthew 10:41-42
41 Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.
42 Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.``
Matthew 19:21
21 ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit``, i -a zis Isus,,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.``
Matthew 25:34-40
34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui:,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.
35 Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi -a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M'aţi primit;
36 am fost gol, şi M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde:,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
39 Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice:,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
Luke 6:48-49
48 Se aseamănă cu un om care, cînd a zidit o casă, a săpat adînc înainte, şi a aşezat temelia pe stîncă. A venit o vărsare de ape, şi s'a năpustit şivoiul peste casa aceea, dar n'a putut s'o clatine, pentrucă era zidită pe stîncă.
49 Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pămînt, fără temelie. Şi s'a năpustit şivoiul asupra ei, ea s'a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.``
Luke 12:33
33 Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia.
Luke 16:9
9 Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice.
Luke 16:25
25 ,Fiule`, i -a răspuns Avraam,,adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi -a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.
Luke 18:2
2 El le -a zis:,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.
Luke 18:22
22 Cînd a auzit Isus aceste vorbe, i -a zis:,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.``
Galatians 6:8-9
Ephesians 3:17
17 aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
Philippians 3:14
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
2 Timothy 2:19
19 Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta:,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui``; şi:,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!``
1 Peter 1:4
4 şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
Acts 17:18
18 Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau:,,Ce vrea să spună palavragiul acesta?`` Alţii, cînd l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau:,,Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.``
Acts 17:21
21 Căci toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decît să spună sau să asculte ceva nou.
Romans 1:22
22 S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;
Romans 3:2
2 Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
1 Corinthians 1:19-23
19 Căci este scris:,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.``
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
21 Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
22 Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune;
23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie;
1 Corinthians 2:6
6 Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi.
1 Corinthians 3:19
19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris:,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.``
Colossians 2:8
8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.
2 Thessalonians 1:4
4 De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi.
2 Thessalonians 2:15
15 Aşa dar, fraţilor, rămîneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe cari le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.
1 Timothy 4:7
7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
1 Timothy 6:4-5
4 este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,
5 zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.
1 Timothy 6:11
11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa.
1 Timothy 6:14
14 să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,
2 Timothy 1:12-14
12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.
13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14 Lucrul acela bun care ţi s'a încredinţat, păzeşte -l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi.
2 Timothy 2:1
1 Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2 Timothy 2:16
16 Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
2 Timothy 3:14-16
14 Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat:
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
Titus 1:4
4 către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amîndorora: Har şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Isus Hristos, Mîntuitorul nostru!
Titus 1:14
14 şi să nu se ţină de basme evreeşti, şi de porunci date de oameni, cari se întorc dela adevăr.
Romans 1:7
7 Deci, vouă tuturor, cari sînteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
Romans 16:20
20 Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.
Romans 16:23
23 Gaiu, gazda mea şi a întregei Biserici, vă trimete sănătate. -Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimete sănătate; tot aşa şi fratele Cuart.
Colossians 4:18
18 Urarea de sănătate este cu mîna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin
1 Timothy 1:19
19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.
1 Timothy 6:10
10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
2 Timothy 2:18
18 cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.
2 Timothy 4:22
22 Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin
Titus 3:15
15 Toţi cei ce sînt cu mine îţi trimet sănătate. Spune sănătate celorce ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin
Hebrews 10:1-12
1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.
2 Altfel, n'ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n'ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
4 căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
5 De aceea, cînd intră în lume, El zice:,,Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6 n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
7 Atunci am zis:,,Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!``
8 După ce a zis întîi:,,Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat``, (lucruri aduse toate după Lege),
9 apoi zice:,,Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.`` El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
10 Prin această,,voie`` am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
11 Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,
12 El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
Hebrews 13:25
25 Harul să fie cu voi cu toţi! Amin