Romanian(i)
2 şi a zis slujitorilor săi:,,Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.``
3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi -l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
4 pentrucă Ioan îi zicea:,,Nu-ţi este îngăduit s'o ai de nevastă.``
5 Irod ar fi vrut să -l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc.
6 Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod.
7 Deaceea i -a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere.
8 Îndemnată de mamă-sa, ea a zis:,,Dă-mi aici, într -o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!``
9 Împăratul s'a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i -l dea.
10 Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă.
11 Capul a fost adus într'o farfurie, şi dat fetei, care l -a dus la mamă-sa.
12 Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s'au dus de au dat de ştire lui Isus.
13 Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într'o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într'un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s'au luat după El pe jos.
14 Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s'a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.