Leviticus 21:1-7

Romanian(i) 1 Domnul a zis lui Moise:,,Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le:,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat; 2 afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui, 3 şi de soru-sa care -i încă fecioară, stă lîngă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort. 4 Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat, atingîndu-se de un mort. 5 Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi în carne. 6 Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mîncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi. 7 Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sînt sfinţi pentru Dumnezeul lor.