Romanian(i)
1 Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit...
2 M'am sculat, atunci, şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele... L-am căutat, dar nu l-am găsit!
3 M'au întîlnit păzitorii cari dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat:,,N'aţi văzut pe iubitul inimii mele?``
4 Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat pînă nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m'a zămislit. -
5 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea. -
6 Ce se vede suindu-se din pustie, ca nişte stîlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămîie, înconjurată de toate mirezmele negustorilor de mir? -
7 Iată, este pataşca lui Solomon, cu şasezeci de viteji, de jur împrejur, cei mai viteji din Israel.
8 Toţi sînt înarmaţi cu săbii, şi toţi sînt deprinşi la luptă, fiecare cu sabia la coapsă, ca să n'aibă nimic de temut în timpul nopţii.
9 Împăratul Solomon şi -a făcut această pataşcă din lemn din Liban.
10 Stîlpii i -a făcut de argint, rezemătoarea de aur, scaunul de purpură; iar mijlocul împodobit cu o ţesătură aleasă, lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului.
11 Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l -a încununat mamă-sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. -