Joshua 22:1-4

Romanian(i) 1 Atunci Iosua a chemat pe Rubeniţi, pe Gadiţi şi jumătatea din seminţia lui Manase. 2 Şi le -a zis:,,Voi aţi păzit tot ce v'a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v'am poruncit. 3 N'aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme pînă în ziua de azi; şi aţi păzit rînduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru. 4 Acum cînd Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpînirea voastră, pe care v'a dat -o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.