Acts 13:22-36

Romanian(i) 22 apoi l -a înlăturat, şi le -a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel:,,Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.`` 23 Din sămînţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mîntuitor, care este Isus. 24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel. 25 Şi Ioan, cînd era la sfîrşitul însărcinării lui, zicea:,,Cine credeţi că sînt eu? Nu sînt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sînt vrednic să -i desleg încălţămintea picioarelor.`` 26 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi ceice vă temeţi de Dumnezeu, vouă v'a fost trimes Cuvîntul acestei mîntuiri. 27 Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n'au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osîndit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat. 28 Măcarcă n'au găsit în El nicio vină de moarte, totuş ei au cerut lui Pilat să -L omoare. 29 Şi, dupăce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos depe lemn, şi L-au pus într'un mormînt. 30 Dar Dumnezeu L -a înviat din morţi. 31 El S'a arătat, timp de mai multe zile celorce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi cari acum sînt martorii Lui înaintea norodului. 32 Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, 33 Dumnezeu a împlinit -o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea:,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.`` 34 Că L -a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus -o cînd a zis:,,Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.`` 35 De aceea mai zice şi în alt psalm:,,Nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.`` 36 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lîngă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.