James 1:16-27

Romanian(i) 16 Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi: 17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 18 El, de bună voia Lui, ne -a născut prin Cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui. 19 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie; 20 căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. 21 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blîndeţă Cuvîntul sădit în voi, care vă poate mîntui sufletele. 22 Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. 23 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu -l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într'o oglindă; 24 şi, dupăce s'a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25 Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică. 27 Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.