Romanian(i)
14 Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -
16 Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;
17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,
19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.