Nehemiah 5:6-13

Romanian(i) 6 M'am supărat foarte tare cînd le-am auzit plîngerile şi cuvintele acestea. 7 Am hotărît să mustru pe cei mari şi pe dregători, şi le-am zis:,,Ce! voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?`` Şi am strîns în jurul meu o mare mulţime, 8 şi le-am zis:,,Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri Iudei, vînduţi neamurilor; şi voi să vindeţi pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vînduţi?`` Ei au tăcut, ne avînd ce să răspundă. 9 Apoi am zis:,,Ce faceţi voi nu este bine. N'ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă? 10 Şi eu, şi fraţii mei şi slujitorii mei, le-am împrumutat argint şi grîu. Să le lăsăm dar datoria aceasta! 11 Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele, şi a suta parte din argintul, din grîul, din mustul şi din untdelemnul, pe care l-aţi cerut dela ei ca dobîndă.`` 12 Ei au răspuns:,,Le vom da înapoi, şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.`` Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţinea cuvîntul. 13 Şi mi-am scuturat mantaua, zicînd:,,Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţinea cuvîntul, şi aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mînile goale!`` Toată adunarea a zis:,,Amin.`` Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s'a ţinut de cuvînt.