Romanian(i)
45 În prooroci este scris:,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.
46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
47 Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică.
48 Eu sînt Pînea vieţii.
49 Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit.
50 Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară.
51 Eu sînt Pînea vie, care s'a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.``
52 La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau:,,Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să -l mîncăm?``
53 Isus le -a zis:,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n'aveţi viaţa în voi înşivă.
54 Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură.
56 Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el.
57 După cum Tatăl, care este viu, M'a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.
58 Astfel este pînea, care s'a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat -o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.``
59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum.
60 Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis:,,Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s'o sufere?``
61 Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le -a zis:,,Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?
62 Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?...
63 Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă.
64 Dar sînt unii din voi cari nu cred.`` Căci Isus ştia dela început cine erau ceice nu cred, şi cine era celce avea să -L vîndă.
65 Şi a adăogat:,,Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i -a fost dat de Tatăl Meu.``
66 Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s'au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus a zis celor doisprezece:,,Voi nu vreţi să vă duceţi?``
68 ,,Doamne``, I -a răspuns Simon Petru,,,la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice.
69 Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.``