Hebrews 2:9-17

Romanian(i) 9 Dar pe Acela, care a fost făcut,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii``, adică pe Isus, Îl vedem,,încununat cu slavă şi cu cinste``, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. 10 Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor. 11 Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr'unul. De aceea, Lui nu -I este ruşine să -i numească,,fraţi``, 12 cînd zice:,,Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării.`` 13 Şi iarăş:,,Îmi voi pune încrederea în El.`` Şi în alt loc:,,Iată-Mă, Eu şi copiii, pe cari Mi i -a dat Dumnezeu!`` 14 Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15 şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16 Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.