Romanian(i)
2 Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să -l pîrască astfel:,,Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
3 Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţămita, în toată vremea şi în tot locul.
4 Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, cîteva cuvinte.
5 Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi Iudeii de pe tot pămîntul, este mai marele partidei Nazarinenilor,
6 şi a cercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mînă pe el. Am vrut să -l judecăm după Legea noastră:
7 dar a venit căpitanul Lisias, l -a smuls din mînile noastre cu mare silă,
8 şi a poruncit pîrîşilor lui să vină înaintea ta. Dacă -l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de cari îl pîrîm noi.``
9 Iudeii s'au unit la învinuirea aceasta, şi au spus că aşa stau lucrurile.