Romanian(i)
4 Împăratul a zis lui Amasa:,,Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda; şi tu să fii de faţă aici.``
5 Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i -o hotărîse împăratul.
6 David a zis atunci lui Abişai:,,Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decît Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpînului tău, şi urmăreşte -l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite, şi să se ascundă dinaintea noastră.``
7 Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de Cheretiţi şi de Peletiţi, şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
8 Cînd au fost lîngă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu cari era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi sta în teacă, şi cînd a înaintat Ioab, sabia a alunecat.
9 Ioab a zis lui Amasa:,,Eşti sănătos, frate?`` Şi cu mîna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să -l sărute.
10 Amasa n'a luat seamă la sabia care era în mîna lui Ioab; şi Ioab l -a lovit cu ea în pîntece, şi i -a vărsat măruntaiele pe pămînt, fără să -i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.
11 Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lîngă Amasa, şi zicea:,,Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!``
12 Amasa se rostogolea în sînge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzînd că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum, pe un cîmp, şi a aruncat o haină pe el, cînd a văzut că toţi cei ce ajungeau lîngă el se opreau.