1 Chronicles 23:1-32

Romanian(i) 1 David, fiind bătrîn şi sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel. 2 El a strîns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe Leviţi. 3 Au făcut numărătoarea Leviţilor, dela vîrsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s'au găsit în număr de treizeci şi opt de mii. 4 Şi David a zis:,,Douăzeci şi patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători, 5 patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe cari le-am făcut ca să -L prea mărim.`` 6 David i -a împărţit în cete după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. 7 Din Gherşoniţi: Laedan şi Şimei. - 8 Fiii lui Laedan: căpetenia Iehiel, Zetam şi Ioel, trei. 9 Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran, trei. Aceştia erau capii caselor părinteşti ale familiei lui Laedan. - 10 Fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sînt cei patru fii ai lui Şimei. 11 Iahat era căpetenia, şi Zina al doilea; Ieuş şi Beria n'au avut mulţi fii, şi au alcătuit o singură casă părintească la numărătoare. 12 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel, patru. - 13 Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca prea sfînt, el şi fiii lui pe vecie, ca să aducă tămîie înaintea Domnului, să -I facă slujba, şi să binecuvinteze pe vecie în Numele Lui. 14 Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi. 15 Fiii lui Moise: Gherşom şi Eliezer. 16 Fiul lui Gherşom: Şebuel, căpetenia. 17 Şi fiii lui Eliezer au fost: Rehabia, căpetenia; Eliezer n'a avut alt fiu, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi la număr. - 18 Fiul lui Iţehar: Şelomit, căpetenia. - 19 Fiii lui Hebron: Ieria, căpetenia; Amaria, al doilea: Iahaziel, al treilea; şi Iecameam, al patrulea. - 20 Fiii lui Uziel: Mica, căpetenia; şi Işia, al doilea. 21 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. -Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chis. 22 Eleazar a murit fără să aibă fii; dar a avut fete pe cari le-au luat de neveste fiii lui Chis, fraţii lor. - 23 Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot, trei. 24 Aceştia sînt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărînd numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. 25 Căci David a zis:,,Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă poporului Său, şi va locui pe vecie la Ierusalim; 26 şi Leviţii nu vor mai avea să poarte cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.`` 27 După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s'a făcut dela vîrsta de douăzeci de ani în sus. 28 Puşi lîngă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu, 29 de pînile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mîncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigae şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime; 30 ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul, 31 şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rînduite. 32 Îngrijeau de cortul întîlnirii, de sfîntul locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.