Zechariah 13:1 Cross References - Romanian

1 În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie.

Leviticus 15:2-33

2 ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le:,Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat. 3 Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat. 4 Orice pat în care se va culca, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat. 5 Cine se va atinge de patul lui, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 6 Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi să fie necurat pînă seara. 7 Cine se va atinge de trupul lui, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 8 Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 9 Ori ce şea pe care va călări el, va fi necurată. 10 Cine se va atinge de vreun lucru care a fost subt el, va fi necurat pînă seara; şi cine va ridica lucrul acela, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 11 Cine va fi atins de cel cu scurgerea, şi nu-şi va spăla mînile în apă, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 12 Orice vas de pămînt care va fi atins de el, să fie spart, şi orice vas de lemn să fie spălat în apă. 13 După ce va fi curăţit de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţirea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă curgătoare, şi va fi curat. 14 În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la uşa cortului întîlnirii, şi să -i dea preotului. 15 Preotul să -i aducă, unul ca jertfă de ispăşire, şi celalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui. 16 Omul care va avea o scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă, şi va fi necurat pînă seara. 17 Orice haină şi ori ce piele cari vor fi atinse de scurgerea lui, vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate pînă seara. 18 Dacă o femeie s'a culcat cu un astfel de om, să se scalde amîndoi în apă, şi vor fi necuraţi pînă seara. 19 Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sînge din trupul ei, să rămînă şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea, va fi necurat pînă seara. 20 Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea, va fi necurat. 21 Oricine se va atinge de patul ei, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 22 Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 23 Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela, va fi necurat pînă seara. 24 Dacă se culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca, va fi necurat. 25 Femeia care va avea o scurgere de sînge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obicinuite, sau a cărei scurgere va ţinea mai mult ca deobicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea cînd îi vine sorocul. 26 Orice pat în care se va culca în timpul cît va ţinea scurgerea aceasta, va fi ca şi patul din timpul cînd ea este la scurgerea dela soroc; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat ca atunci cînd este ea la scurgerea dela soroc. 27 Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 28 După ce va fi curăţită de scurgerea ei, să numere şapte zile, şi apoi va fi curată. 29 A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, şi să -i ducă preotului, la uşa cortului întîlnirii. 30 Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată. 31 Aşa să depărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pîngăresc cortul Meu, care este în mijlocul lor. 32 Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr'o lepădare de sămînţă în somn, 33 pentru cea care este la curgerea dela soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere, şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.``

Numbers 19:9-22

9 Un om curat să strîngă cenuşa vacii, şi s'o pună într'un loc curat afară din tabără; s'o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Aceasta este o apă de ispăşire. 10 Celce va strînge cenuşa vacii, să-şi spele hainele, şi să fie necurat pînă seara. Aceasta să fie o lege vecinică atît pentru copiii lui Israel cît şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor. 11 Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile. 12 Să se cureţe cu apa aceasta a treia zi şi a şaptea zi, şi va fi curat; dar, dacă nu se curăţeşte a treia zi şi a şaptea zi, nu va fi curat. 13 Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi, pîngăreşte cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s'a stropit peste el apa de curăţire, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el. 14 Iată legea cînd va muri un om într'un cort: oricine va intra în cort, şi oricine se va afla în cort, va fi necurat şapte zile. 15 De asemenea, orice vas descoperit, care nu va avea un capac bine strîns pe el, va fi necurat. 16 Oricine se va atinge, pe cîmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vre un mormînt, va fi necurat timp de şapte zile. 17 Pentru cel necurat, să se ia cenuşă dela jertfa de ispăşire care a fost arsă, şi să toarne peste ea apă de izvor într'un vas. 18 Un om curat să ia isop, şi să -l moaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii cari sînt acolo, pe cel ce s'a atins de oase omeneşti, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormînt. 19 Cel curat să stropească pe cel necurat, a treia zi şi a şaptea zi, şi să -l curăţe în ziua a şaptea. Să-şi spele hainele, şi să se scalde în apă; şi seara, va fi curat. 20 Un om care va fi necurat, şi nu se va curăţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfîntul locaş al Domnului; fiindcă n'a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat. 21 Aceasta să fie o lege vecinică pentru ei. Cel ce va stropi pe altul cu apa de curăţire, să-şi spele hainele, şi cel ce se va atinge de apa de curăţire, să fie necurat pînă seara. 22 Orice lucru de care se va atinge cel necurat, va fi necurat; şi cine se va atinge de el, să fie necurat pînă seara.``

Job 9:30-31

30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie, 31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!

Psalms 51:2

2 Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!

Psalms 51:7

7 Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada.

Isaiah 1:16-18

16 ,,Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! 17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!`` - 18 ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

Jeremiah 17:13

13 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi ceice Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.`` -,,Ceice se abat dela Mine vor fi scrişi pe pămînt, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.``

Ezekiel 36:17

17 ,,Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat -o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei.

Ezekiel 36:25

25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Ezekiel 36:29

29 Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grîul, şi -l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.

Zechariah 12:3

3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pămîntului se vor strînge împotriva lui.

Zechariah 12:7-8

7 Domnul va mîntui mai întîi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda. 8 În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.

Zechariah 12:10-11

10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi -L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut. 11 În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.

John 1:29

29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis:,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

John 19:34-35

34 ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. 35 Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.

1 Corinthians 6:11

11 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Ephesians 5:25-27

25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s'o sfinţească, după ce a curăţit -o prin botezul cu apă prin Cuvînt, 27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană.

Titus 3:5-7

5 El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt, 6 pe care L -a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru; 7 pentruca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice.

Hebrews 9:13-14

13 Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

1 Peter 1:19

19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

1 John 1:7

7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 John 5:6

6 El, Isus Hristos, este Celce a venit cu apă şi cu sînge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sînge; şi Duhul este Celce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.

Revelation 1:5-6

5 şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său, 6 şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Revelation 7:13-14

13 Şi unul din bătrîni a luat cuvîntul, şi mi -a zis:,,Aceştia, cari sînt îmbrăcaţi în haine albe, cine sînt oare? Şi de unde au venit?`` 14 ,,Doamne``, i-am răspuns eu,,,Tu ştii``. Şi el mi -a zis:,,Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sîngele Mielului.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.