Obadiah 1:1 Cross References - Romanian

1 Proorocia lu Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: -,,Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimes cu ea printre neamuri, zicînd:,,Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!`` -

Psalms 137:7

7 Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau:,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

Isaiah 18:2-3

2 Tu, care trimeţi soli pe mare, în corăbii de papură cari plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat dela începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri. 3 Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pămîntului, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa!

Isaiah 21:11

11 Proorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir:,,Străjerule, cît mai este din noapte?``,,Străjerule, mai este mult din noapte?``

Isaiah 30:4

4 Căci voivozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimeşii lui au şi atins Hanesul.

Isaiah 34:1-17

1 Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!`` S'asculte pămîntul, el şi ce -l umple, lumea cu toate făpturile ei! 2 Căci Domnul este mîniat pe toate neamurile, şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvîrşire, le măcelăreşte de tot. 3 Morţii lor sînt aruncaţi, trupurile lor moarte miroasă greu, şi se topesc munţii de sîngele lor. 4 Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sînt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade, cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin. 5 ,,Căci sabia Mea-zice Domnul-s'a îmbătat în ceruri; iată, se va pogorî asupra Edomului, asupra poporului, pe care l-am sortit nimicirii, ca să -l pedepsesc.`` 6 Sabia Domnului este plină de sînge, unsă cu grăsime, cu sîngele mieilor şi ţapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor; căci Domnul ţine un praznic de jertfe la Boţra, şi un mare măcel este în ţara Edomului. 7 Bivolii cad împreună cu ei, şi boii împreună cu taurii; ţara lor se adapă cu sînge, şi ţărîna se umple de grăsime. 8 Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion. 9 Pîraiele Edomului se vor preface în smoală, şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde. 10 Nu se va stinge nici zi nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. 11 Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpîni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii, şi cumpăna nimicirii. 12 Nu vor mai fi în el fruntaşi, ca să aleagă un împărat, şi toţi voivozii lui vor fi nimiciţi. 13 În casele lui împărăteşti vor creşte spinii, în cetăţuile lui mărăcini şi urzici. Acolo va fi locuinţa şacalilor şi vizuina struţilor. 14 Fiarele din pustie se vor întîlni acolo cu cînii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii, şi îşi va găsi un loc de odihnă. 15 Acolo îşi va face cuibul şarpele de noapte, îşi va pune ouăle, le va cloci, şi îşi va strînge puii la umbra lui; acolo se vor strînge toţi ulii: fiecare la tovarăşul lui. 16 Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta nu vor da greş, căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strînge acele sălbătăciuni. 17 El a tras la sorţ pentru ele şi mîna Lui le -a împărţit cu funia de măsurat ţara aceasta: ele o vor stăpîni totdeauna şi o vor locui din veac în veac.

Isaiah 63:1-6

1 ,,Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, şi am putere să izbăvesc!`` - 2 ,,Dar pentru ce Îţi sînt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?`` - 3 ,,Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sîngele lor a ţîşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. 4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. 5 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M'ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi -a fost într'ajutor, şi urgia mea M'a sprijinit! 6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sîngele pe pămînt.``

Jeremiah 6:4-5

4 ,Pregătiţi-vă s'o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua nameaza mare!`... Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc.`` 5 Haidem să ne suim noaptea! Şi să -i dărîmăm casele împărăteşti!`` -

Jeremiah 9:25-26

25 ,,Iată, vin zilele, zice Domnul, cînd voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, cari nu sînt tăiaţi împrejur cu inima, 26 pe Egipteni, pe Iudei, pe Edomiţi, pe Amoniţi, pe Moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustie; căci toate neamurile sînt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.``

Jeremiah 25:17

17 Eu am luat potirul din mîna Domnului, şi l-am dat să -l bea toate neamurile la cari mă trimitea Domnul:

Jeremiah 25:21

21 Edomului, Moabului, şi copiilor lui Amon;

Jeremiah 49:7-22

7 Asupra Edomului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,Nu mai este înţelepciune în Teman? A pierit chibzuinţa dela oamenii pricepuţi? S'a dus înţelepciunea lor?`` 8 ,,Fugiţi, daţi dosul, plecaţi în peşteri, locuitori ai Dedanului! Căci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea cînd îl voi pedepsi.`` 9 ,,Oare, dacă ar veni nişte culegători de struguri la tine, nu ţi-ar lăsa nimic de cules pe urma culegătorilor?``,,Dacă ar veni nişte hoţi noaptea, n'ar pustii decît pînă s'ar sătura! 10 Dar Eu însumi voi despoia pe Esau, îi voi descoperi ascunzătorile, şi nu va putea să se ascundă. Copiii lui, fraţii lui, vecinii lui, vor pieri, şi el nu va mai fi! 11 Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ţinea în viaţă, şi văduvele tale să se încreadă în Mine!`` 12 Căci aşa vorbeşte Domnul:,,Iată că cei ce nu trebuiau să bea potirul totuşi îl vor bea; şi tu să rămîi nepedepsit? Nu, nu vei rămînea nepedepsit, ci îl vei bea şi tu! 13 Căci pe Mine însumi jur, zice Domnul, că Boţra va fi dată pradă pustiirii, ocării, nimicirii şi blestemului, şi toate cetăţile ei se vor preface în nişte dărîmături vecinice.`` 14 Am auzit o veste dela Domnul, şi un sol a fost trimes printre neamuri:,,Strîngeţi-vă, şi porniţi împotriva ei! Sculaţi-vă pentru război! 15 ,,Căci iată, te voi face mic printre neamuri, dispreţuit printre oameni. 16 Înfumurarea ta, îngîmfarea inimii tale te -a rătăcit, pe tine care locuieşti în crăpăturile stîncilor, şi care stai pe vîrful dealurilor. Dar chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul tot atît de sus ca al vulturului, şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul.`` 17 ,,Edomul va fi pustiit; toţi cei ce vor trece pe lîngă el se vor mira şi vor fluera pentru toate rănile lui. 18 Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, cari au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo... 19 Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu de pe malurile îngîmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată voi face Edomul să fugă de acolo şi voi pune peste el pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Cine-Mi va sta împotrivă?`` 20 ,,De aceea, ascultaţi hotărîrea pe care a luat -o Domnul împotriva Edomului, şi planurile, pe cari le -a făcut împotriva locuitorilor din Teman:,,Cu adevărat, îi vor tîrî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat li se va pustii locuinţa! 21 De vuietul căderii lor se cutremură pămîntul; strigătul lor se aude pînă la marea Roşie... 22 Iată, ca vulturul înaintează vrăjmaşul şi sboară, îşi întinde aripile peste Boţra, şi în ziua aceea inima vitejilor Edomului este ca inima unei femei în durerile naşterii.``

Jeremiah 50:9-15

9 Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara dela miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui, şi vor pune stăpînire pe el; săgeţile lui sînt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mînile goale. 10 Astfel va fi dată pradă jafului, Haldea, şi toţi ceice o vor jăfui se vor sătura de jaf, zice Domnul.`` 11 ,,Căci voi v'aţi bucurat şi v'aţi veselit, cînd Mi-aţi jăfuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechiezaţi ca nişte armăsari focoşi!`` 12 ,,Mama voastră este acoperită de ruşine, cea care v'a născut roşeşte de ruşine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pămînt uscat şi fără apă! 13 Din pricina mîniei Domnului nu va mai fi locuită, şi va fi o pustietate. Toţi ceice vor trece pe lîngă Babilon, se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înşiruiţi-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toţi, arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie de săgeţi! Căci a păcătuit împotriva Domnului. 15 Scoateţi din toate părţile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mînile; temeliile i se prăbuşesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunaţi-vă pe el! Faceţi -i cum a făcut şi el!

Jeremiah 51:27-28

27 ,Înălţaţi un steag pe pămînt! Sunaţi din trîmbiţă printre neamuri! Pregătiţi neamurile împotriva lui, chemaţi împotriva lui împărăţiile Araratului, Miniului şi Aşchenazului! Puneţi căpetenii de oaste împotriva lui! Faceţi să înainteze caii ca nişte lăcuste sbîrlite! 28 Pregătiţi împotriva lui pe neamuri, pe împăraţii Mediei, pe cîrmuitorii lui şi pe toate căpeteniile lui, şi toată ţara supt stăpînirea lor!

Jeremiah 51:46

46 Să nu vi se turbure inima, şi nu vă spăimîntaţi de zvonurile cari se răspîndesc în ţară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în ţară va domni sîlnicia, şi un stăpînitor se va ridica împotriva altui stăpînitor.

Lamentations 4:21-22

21 ,,Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli! 22 Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimete în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.``

Ezekiel 25:12-14

12 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Pentrucă Edomul s'a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentrucă s'a făcut vinovat şi s'a răzbunat pe ea, 13 de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Îmi întind mîna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvîrşire oamenii şi vitele, îl voi preface într'un pustiu, dela Teman pînă la Dedan; vor cădea loviţi de sabie. 14 Îmi voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu Israel. El va face Edomului după mînia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul, Dumnezeu.``

Ezekiel 35:3-15

3 şi zi:,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mîna împotriva ta, şi te prefac într'o pustietate şi într'un pustiu! 4 Îţi voi preface cetăţile în dărîmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sînt Domnul! 5 Pentrucă aveai o ură vecinică, şi ai doborît cu sabia pe copiii lui Israel, în ziua necazului lor, în vremea cînd nelegiuirea era la culme, 6 de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sînge, şi te va urmări sîngele; fiindcă n'ai urît sîngele, de aceea sîngele te va urmări. 7 Voi preface muntele Seir într'o pustietate şi într'un pustiu, şi voi nimici cu desăvîrşire din el şi pe ceice se duc şi pe ceice se întorc. 8 Îi voi umplea munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale. 9 Te voi preface în nişte pustietăţi vecinice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sînt Domnul. 10 Pentrucă ai zis:,Aceste două neamuri, şi aceste două ţări vor fi ale mele, şi le vom lua în stăpînire!` măcar că Domnul era acolo, 11 de aceea pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mînia şi urgia, pe cari le-ai arătat şi tu, în ura ta, împotriva lor; şi Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, cînd te voi judeca. 12 Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile, pe cari le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel, cînd ai zis:,Sînt pustiiţi, şi ne sînt daţi ca pradă!` 13 V'aţi fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre, şi v'aţi înmulţit cuvintele împotriva Mea: am auzit!`` 14 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,Cînd toată ţara se va bucura, pe tine te voi preface într'o pustietate! 15 Din pricina bucuriei pe care ai simţit -o că moştenirea casei lui Israel era pustiită, îţi voi face şi ţie la fel. Vei ajunge o pustietate, munte al Seirului, tu şi tot Edomul, şi se va şti că Eu sînt Domnul.

Joel 3:19

19 Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.

Amos 1:11-12

11 Aşa vorbeşte Domnul:,,Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăduşindu-şi mila, a dat drumul mîniei, şi îşi ţinea într'una urgia. 12 De aceea, voi trimete foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.``

Micah 2:13

13 Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.``

Malachi 1:3-4

3 şi am urît pe Esau, i-am prefăcut munţii într'o pustietate, şi moştenirea lui am dat -o şacalilor din pustie. 4 Iar dacă ar zice Edomul:,,Sîntem nimiciţi, dar vom ridica iarăş dărîmăturile!`` aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi:,Ţara răutăţii`, şi,Poporul pe care S'a mîniat Domnul pentru totdeauna!``

Matthew 24:6

6 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci.

Mark 13:7

7 Cînd veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă spăimîntaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu va fi sfîrşitul.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.