1 În vremea aceea, s'a cetit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s'a găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
Nehemiah 13:1 Cross References - Romanian
Deuteronomy 23:3-5
3 Amonitul şi Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie,
4 pentru că nu v'au ieşit înainte cu pîne şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.
5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n'a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvîntare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronomy 31:11-12
11 cînd tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.
12 Să strîngi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
2 Kings 23:2
2 Apoi s'a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, proorocii, şi tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.
Nehemiah 2:10
10 Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le -a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
Nehemiah 2:19
19 Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis:,,Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?``
Nehemiah 4:3
3 Tobia, Amonitul, era lîngă el, şi a zis:,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.``
Nehemiah 8:3-8
3 Ezra a citit în carte de dimineaţă pînă la amează, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s'o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii.
4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lîngă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stînga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
5 Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus de cît tot poporul. Şi cînd a deschis -o, tot poporul s'a sculat.
6 Ezra a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicînd mînile:,,Amin! Amin!`` Şi s'au plecat şi s'au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pămînt.
7 Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, şi Leviţii, lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.
8 Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi -i arătau înţelesul, ca să -i facă să înţeleagă ce citiseră.
Nehemiah 9:3
3 După ce au şezut jos, au cetit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi; şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s'au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.
Nehemiah 13:23
23 Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte Iudei, cari îşi luaseră neveste Asdodiene, Amonite şi Moabite.
Psalms 83:7-9
Isaiah 15:1-9
1 Proorocie împotriva Moabului. Chiar în noaptea cînd este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea cînd este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!...
2 Poporul se suie la templu şi la Dibon, pe înălţimi, ca să plîngă; Moabul se boceşte: pe Nebo şi pe Medeba toate capetele sînt rase, şi toate bărbile sînt tăiate.
3 Pe uliţe, sînt încinşi cu saci, pe acoperişuri şi în pieţe, totul geme, şi se topesc plîngînd.
4 Hesbonul şi Eleale ţipă de li se aude glasul pînă la Iahaţ, chiar şi războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază.
5 Îmi plînge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă pînă la Ţoar, pînă la Eglat-Şelişia; căci suie, plîngînd, suişul Luhitului, şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului.
6 Căci apele Nimrim sînt pustiite, s'a uscat iarba, s'a dus verdeaţa, şi nu mai este niciun fir verde.
7 De aceea strîng ce le mai rămîne, şi îşi strămută averile dincolo de pîrîul sălciilor
8 Căci ţipetele înconjură hotarele Moabului; bocetele lui răsună pînă la Eglaim, şi urletele lui răsună pînă la Beer-Elim.
9 Apele Dimonului sînt pline de sînge, şi voi trimete peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpaţi ai Moabului, împotriva rămăşiţei din ţară.
Isaiah 34:16
16 Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta nu vor da greş, căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strînge acele sălbătăciuni.
Jeremiah 48:1-49:6
1 Asupra Moabului.,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Vai de Nebo, căci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de ruşine, este luat; cetăţuia este acoperită de ruşine şi zdrobită!
2 S'a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea:,Haidem, să -l nimicim din mijlocul neamurilor!`,Şi tu vei fi nimicit Madmenule, sabia va merge după tine!`
3 Se aud strigăte din Horonaim: prăpăd şi nimicire!
4 Moabul este zdrobit! Chiar şi cei mici ai lui strigă.
5 Căci într'un plîns necurmat suie suişul Luhitului, şi se aud strigăte de durere la pogorîşul Horonaimului, din pricina nimicirii!``
6 ,,Fugiţi, scăpaţi-vă viaţa, şi fiţi ca un nevoiaş desţărat în pustie!
Jeremiah 49:1-6
1 Asupra copiiilor lui Amon. Aşa vorbeşte Domnul:,,N'are Israel fii? Şi n'are moştenitori? Atunci pentruce stăpîneşte Malcom Gadul, şi locuieşte poporul lui în cetăţile lui?
2 De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, cînd voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărîmături, şi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni, pe cei ce -l izgoniseră, zice Domnul.``
3 ,,Gemi, Hesbonule, căci Ai este pustiit! Strigaţi, fiicele Rabei, îmbrăcaţi-vă cu saci, şi bociţi-vă alergînd încoace şi încolo dealungul zidurilor! Căci Malcom se duce în robie, cu preoţii şi căpeteniile sale!
4 ,,Ce te lauzi cu văile?``,,Valea ta se scurge, fiică răzvrătită, care te încredeai în vistieriile tale, şi ziceai:,Cine va veni împotriva mea?``
5 ,,Iată, voi aduce groaza peste tine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor; ea va veni din toate împrejurimile tale, fiecare din voi va fi izgonit drept înainte, şi nimeni nu va strînge pe fugari!
6 Dar după aceea, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai copiilor lui Amon, zice Domnul.``
Ezekiel 25:1-11
1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
2 ,,Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon, şi prooroceşte împotriva lor!
3 Spune copiilor lui Amon:,,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Pentrucă ai zis:,,Ha! Ha!`` sfîntului Meu Locaş, cînd era pîngărit, ţării lui Israel, cînd era pustiită, şi casei lui Iuda, cînd se ducea în robie,
4 de aceea, iată, te dau în stăpînirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mînca roadele, şi îţi vor bea laptele.
5 Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon o stînă de oi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul!
6 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Pentrucă ai bătut din mîni, şi ai dat din picior, pentrucă te-ai bucurat în chip batjocuritor şi din adîncul sufletului de ţara lui Israel,
7 de aceea, iată că Îmi întind mîna peste tine, şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor, şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sînt Domnul!``
8 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Pentrucă Moabul şi Seirul au zis:,Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!`
9 De aceea, deschid ţinutul Moabului din spre cetăţi, dinspre cetăţile lui dela hotare, cari sînt podoaba ţării şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim,
10 îl deschid şi -l dau în stăpînire fiilor Răsăritului împreună cu ţara Amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.
11 Îmi voi împlini judecăţile împotriva Moabului! Şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
Amos 1:13-2:3
13 Aşa vorbeşte Domnul:,,Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au spintecat pîntecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-şi mărească ţinutul:
Luke 4:16-19
16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S'a sculat să citească,
17 şi I s'a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis -o, a dat peste locul unde era scris:
18 ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M'a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M'a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi,
19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.``
Luke 10:26
26 Isus i -a zis:,,Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?``
Acts 13:15
15 După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimes să le zică:,,Fraţilor, dacă aveţi un cuvînt de îndemn pentru norod, vorbiţi``.
Acts 15:21
21 Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, cari -l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.``