Ecclesiastes 9:1 Cross References - Romanian

1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sînt în mîna lui Dumnezeu, atît dragostea cît şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.

Deuteronomy 33:3

3 Da, El iubeşte popoarele; Toţi sfinţii sînt în mîna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale.

1 Samuel 2:9

9 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec; Căci omul nu va birui prin putere.

2 Samuel 15:25-26

25 Împăratul a zis lui Ţadoc:,,Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi locaşul lui. 26 Dar dacă va zice:,Nu-mi place de tine`, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.

Job 5:8

8 Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aş spune necazul meu.

Job 12:10

10 El ţine în mînă sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.

Psalms 10:14

14 Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mînă pricina lor. În nădejdea Ta se lasăcel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.

Psalms 31:5

5 În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!

Psalms 37:5-6

5 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, 6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

Psalms 73:3

3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

Psalms 73:11-13

11 şi zice:,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?`` 12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. 13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:

Proverbs 16:3

3 Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. -

Ecclesiastes 1:17

17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

Ecclesiastes 7:15

15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.

Ecclesiastes 7:25

25 M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

Ecclesiastes 8:14

14 Este o deşertăciune care se petrece pe pămînt: şi anume sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

Ecclesiastes 8:16

16 Cînd mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi -o dă omul pe pămînt-căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, -

Ecclesiastes 10:14

14 Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcarcă omul nu ştie ce se va întîmpla, şi cine -i va spune ce va fi după el?

Ecclesiastes 12:9-10

9 Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători. 10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.

Isaiah 26:12

12 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.

Isaiah 49:1-4

1 ,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei. 2 Mi -a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi, 3 şi Mi -a zis:,Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.` 4 Şi Eu Mă gîndeam:,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.` Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.

Jeremiah 1:18-19

18 Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stîlp de fier şi un zid de aramă, împotriva întregei ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. 19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sînt cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu sînt cu tine, ca să te scap, zice Domnul.``

Malachi 3:15-18

15 Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!`` - 16 Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. 17 ,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care -i slujeşte. 18 Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu -I slujeşte.``

John 10:27-30

27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. 28 Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. 29 Tatăl Meu, care Mi le -a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu. 30 Eu şi Tatăl una sîntem.``

1 Corinthians 3:5-15

5 Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: 7 aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. 8 Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. 9 Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. 10 După harul lui Dumnezeu, care mi -a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. 11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. 12 Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, 13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. 14 Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată. 15 Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc.

2 Timothy 1:12

12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.

1 Peter 1:5

5 Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.