2 Timothy 2:6 Cross References - Romanian

6 Plugarul trebue să muncească înainte ca să strîngă rodurile.

Isaiah 28:24-26

24 Cel ce ară pentru sămănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pămîntul? 25 Oare după ce a netezit faţa pămîntului, nu aruncă el măzăriche şi samănă chimen? Nu pune el grîul în rînduri, orzul într'un loc deosebit, şi alacul pe margini? 26 Dumnezeul lui l -a învăţat să facă aşa, El i -a dat aceste învăţături.

Matthew 9:37-38

37 Atunci a zis ucenicilor Săi:,,Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii! 38 Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.``

Matthew 20:1

1 Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar, care a ieşit dis de dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie.

Matthew 21:33-41

33 Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat -o unor vieri, şi a plecat în altă ţară. 34 Cînd a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. 35 Vierii au pus mîna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorît, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A mai trimes alţi robi, mai mulţi decît cei dintîi; şi vierii i-au primit la fel. 37 La urmă, a trimes la ei pe fiul său, zicînd:,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` 38 Dar vierii, cînd au văzut pe fiul, au zis între ei:,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm şi să punem stăpînire pe moştenirea lui.` 39 Şi au pus mîna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorît. 40 Acum, cînd va veni stăpînul viei, ce va face el vierilor acelora? 41 Ei I-au răspuns:,,Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, cari -i vor da rodurile la vremea lor.``

Luke 10:2

2 Şi le -a zis:,,Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.

John 4:35-38

35 Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş. 36 Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa vecinică; pentruca şi cel ce samănă şi celce seceră să se bucure în acelaş timp. 37 Căci în această privinţă, este adevărată zicerea:,Unul samănă, iar altul seceră`. 38 Eu v'am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.``

1 Corinthians 3:6-9

6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: 7 aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. 8 Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. 9 Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

1 Corinthians 9:7-11

7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei? 8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea? 9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris:,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!`` Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? 10 Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. 11 Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

1 Corinthians 9:23

23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Hebrews 10:36

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.