1 Timothy Cross References - Romanian

1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, 2 către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3 Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, 4 şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. 5 Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută. 6 Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării. 7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. 8 Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, 9 căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, 10 pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: - 11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie. 12 Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui, 13 măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă! 14 Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. 15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice:,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu. 16 Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică. 17 A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. 18 Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, 19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă. 20 Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Psalms 106:21

21 Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,

Isaiah 12:2

2 ,,Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m'a mîntuit.``

Isaiah 43:3

3 Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, Sfîntul lui Israel, Mîntuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău.

Isaiah 43:11

11 Eu, Eu sînt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mîntuitor!

Isaiah 45:15

15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mîntuitorule!

Isaiah 45:21

21 Spuneţi-le, şi aduceţi -i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le -a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mîntuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.

Isaiah 49:26

26 Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănînce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuş sîngele lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.``

Isaiah 60:16

16 Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţiţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.

Isaiah 63:8

8 El a zis:,,Negreşit, ei sînt poporul Meu, nişte copii cari nu vor fi necredincioşi!`` Şi astfel El s'a făcut Mîntuitorul lor.

Hosea 13:4

4 Dar Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mîntuitor afară de Mine.

Luke 1:47

47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu,

Luke 2:11

11 astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Acts 9:15

15 Dar Domnul i -a zis:,,Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;

Acts 26:16-18

16 Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M'am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atît al lucrurilor, pe cari le-ai văzut, cît şi al lucrurilor, pe cari Mă vei vedea făcîndu-le. 17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet, 18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.``

Romans 1:1

1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

Romans 15:12-13

12 Tot astfel şi Isaia zice:,,Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El.`` 13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!

1 Corinthians 1:1

1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,

1 Corinthians 9:17

17 Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă -l fac de silă, este o isprăvnicie care mi -a fost încredinţată.

2 Corinthians 1:1

1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii, cari sînt în toată Ahaia:

Galatians 1:1

1 Pavel, apostol nu dela oameni, nici printr'un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L -a înviat din morţi,

Galatians 1:11

11 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească;

Colossians 1:27

27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

2 Thessalonians 2:16

16 Şi însuş Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne -a iubit şi ne -a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică şi o bună nădejde,

1 Timothy 1:12

12 Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui,

1 Timothy 2:3

3 Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru,

1 Timothy 2:7

7 şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

1 Timothy 4:10

10 Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.

2 Timothy 1:10-11

10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. 11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.

Titus 1:3

3 ci Şi -a descoperit Cuvîntul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi -a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru; -

Titus 2:10

10 să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvîrşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru.

Titus 2:13

13 aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.

Titus 3:4

4 Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,

Titus 3:6

6 pe care L -a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru;

1 Peter 1:3

3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie,

1 Peter 1:21

21 cari, prin El, sînteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentruca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

2 Peter 1:1

1 Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos:

1 John 4:14

14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii.

Jude 1:25

25 singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpînire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin

Acts 16:1-3

1 În urmă, Pavel s'a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec. 2 Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine. 3 Pavel a vrut să -l ia cu el; şi, dupăce l -a luat, l -a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, cari erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec.

Romans 1:7

7 Deci, vouă tuturor, cari sînteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

1 Corinthians 4:14-17

14 Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii prea iubiţi ai mei. 15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n'aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v'am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 16 Deaceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. 17 Pentru aceasta v'am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

Galatians 1:3

3 Har şi pace vouă dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Domnul nostru Isus Hristos!

Philippians 2:19-22

19 Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimet în curînd pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună cînd o să am ştiri despre voi. 20 Căci n'am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească într'adevăr de starea voastră. 21 Ce -i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. 22 Ştiţi rîvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.

1 Thessalonians 3:2

2 şi v'am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,

1 Timothy 1:18

18 Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună,

2 Timothy 1:2

2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!

2 Timothy 2:1

1 Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.

Titus 1:4

4 către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amîndorora: Har şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Isus Hristos, Mîntuitorul nostru!

1 Peter 1:2

2 după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sîngele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!

Acts 18:19

19 Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă, şi a stat de vorbă cu Iudeii,

Acts 19:1-10

1 Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici, 2 şi le -a zis:,,Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?`` Ei i-au răspuns:,,Nici n'am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfînt.`` 3 Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?`` le -a zis el. Şi ei au răspuns:,,Cu botezul lui Ioan.`` 4 Atunci Pavel a zis:,,Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.`` 5 Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. 6 Cînd şi -a pus Pavel mînile peste ei, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau. 7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi. 8 În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce -l ascultau. 9 Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. 10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului.

Acts 20:1-3

1 Cînd a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, dupăce le -a dat sfaturi, şi -a luat ziua bună dela ei, şi a plecat în Macedonia. 2 A străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia, 3 unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s'a hotărît să se întoarcă prin Macedonia.

Galatians 1:6-7

6 Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v'a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. 7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

Ephesians 4:14

14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;

Philippians 2:24

24 Şi am încredere în Domnul că în curînd voi veni şi eu.

Colossians 2:6-11

6 Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, 7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v'au fost date, şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu. 8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. 9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. 10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri. 11 În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti,

1 Timothy 4:6

6 Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat -o pînă acum.

1 Timothy 4:11

11 Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri.

1 Timothy 5:7

7 Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.

1 Timothy 6:3

3 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,

1 Timothy 6:10

10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

1 Timothy 6:17

17 Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

Titus 1:9-11

9 să se ţină de Cuvîntul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentruca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe protivnici. 10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sînt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, 11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.

2 John 1:7

7 Căci în lume s'au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!

2 John 1:9-10

9 Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n'are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. 10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu -l primiţi în casă, şi să nu -i ziceţi:,,Bun venit!``

Revelation 2:1-2

1 Îngerului Bisericii din Efes scrie -i:,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: 2 ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.

Revelation 2:14

14 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.

Revelation 2:20

20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.

2 Corinthians 1:12

12 Lauda noastră este mărturia, pe care ne -o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.

2 Corinthians 7:9-10

9 totuş, acum mă bucur, nu pentrucă aţi fost întristaţi, ci pentrucă întristarea voastră v'a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n'aveţi nicio pagubă din partea noastră. 10 În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea.

Ephesians 4:12-16

12 pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13 pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; 15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16 Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

1 Timothy 3:16

16 Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei...,,Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.``

1 Timothy 4:7

7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.

1 Timothy 6:3-5

3 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, 4 este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5 zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

1 Timothy 6:11

11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa.

1 Timothy 6:20

20 Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,

2 Timothy 2:14

14 Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă -i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă.

2 Timothy 2:16-18

16 Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. 17 Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, 18 cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.

2 Timothy 2:22

22 Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată.

2 Timothy 4:4

4 Îşi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

Titus 1:1

1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia,

Titus 1:14

14 şi să nu se ţină de basme evreeşti, şi de porunci date de oameni, cari se întorc dela adevăr.

Titus 3:9

9 Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi zădarnice.

Hebrews 13:9

9 Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n'au slujit la nimic celorce le-au păzit. -

2 Peter 1:16

16 În adevăr, v'am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.

Psalms 24:4

4 Cel ce are mînile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.

Psalms 51:10

10 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

Jeremiah 4:14

14 ,Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?`

Matthew 5:8

8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Matthew 12:35

35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

Mark 12:28-34

28 Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat:,,Care este cea dintîi dintre toate poruncile?`` 29 Isus i -a răspuns:,,Cea dintîi este aceasta:,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;` 30 şi:,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi. 31 Iar a doua este următoarea:,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.`` 32 Cărturarul I -a zis:,,Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El, 33 şi că a -L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît,,toate jertfele.`` 34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i -a zis:,,Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.`` Şi nimeni nu îndrăznea să -I mai pună întrebări.

Acts 15:9

9 N'a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le -a curăţit inimile prin credinţă.

Acts 23:1

1 Pavel s'a uitat ţintă la Sobor, şi a zis:,,Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta...``

Acts 24:16

16 De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Romans 9:1

1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor,

Romans 10:4

4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Romans 13:8-10

8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. 9 De fapt:,,Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti``, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta:,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` 10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Romans 14:15

15 Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!

1 Corinthians 8:1-3

1 În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngîmfă pe cînd dragostea zideşte. 2 Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n'a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

1 Corinthians 13:1-14:1

1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

1 Corinthians 14:1-1

1 Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.

Galatians 5:6

6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

Galatians 5:13-14

13 Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. 14 Căci toată Legea se cuprinde într'o singură poruncă:,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``

Galatians 5:22

22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

1 Timothy 1:19

19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

1 Timothy 3:9

9 ci să păstreze taina credinţei într'un cuget curat.

2 Timothy 1:3

3 Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.

2 Timothy 1:5

5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s'a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine.

Titus 1:15

15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: pînă şi mintea şi cugetul le sînt spurcate.

Hebrews 9:14

14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

Hebrews 10:22

22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Hebrews 11:5-6

5 Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.

Hebrews 13:18

18 Rugaţi-vă pentru noi; căci sîntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

James 4:8

8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!

1 Peter 1:22

22 Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;

1 Peter 3:16

16 avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.

1 Peter 3:21

21 Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,

1 Peter 4:8

8 Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.

2 Peter 1:7

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

1 John 3:3

3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.

1 John 3:23

23 Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El.

1 John 4:7-14

7 Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. 8 Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. 9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 11 Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. 12 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi. 13 Cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne -a dat din Duhul Său. 14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii.

1 Timothy 5:15

15 căci unele s'au şi întors să urmeze pe Satana.

1 Timothy 6:20-21

20 Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, 21 pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin

2 Timothy 2:18

18 cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.

2 Timothy 2:23-24

23 Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. 24 Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,

2 Timothy 4:10

10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m'a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s'a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.

Titus 1:10

10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sînt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,

Isaiah 29:13-14

13 Domnul zice:,,Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decît o învăţătură de datină omenească. 14 De aceea voi lovi iarăş pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.``

Jeremiah 8:8-9

8 Cum puteţi voi să ziceţi:,Sîntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi?`,,Cu adevărat, degeaba s'a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. 9 Înţelepţii sînt daţi de ruşine, sînt uimiţi, sînt prinşi; căci au nesocotit Cuvîntul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?

Matthew 15:14

14 Lăsaţi -i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.``

Matthew 21:27

27 Atunci au răspuns lui Isus:,,Nu ştim!`` Şi El, la rîndul Lui, le -a zis:,,Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

Matthew 23:16-24

16 Vai de voi, povăţuitori orbi, cari ziceţi:,Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurămîntul lui.` 17 Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? 18 ,Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic`,,dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurămîntul lui.` 19 Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul, sau altarul, care sfinţeşte darul? 20 Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; 21 cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Celce locuieşte în el; 22 şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Celce şade pe el.` 23 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. 24 Povăţuitori orbi, cari strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!

John 3:9-10

9 Nicodim I -a zis:,,Cum se poate face aşa ceva?`` 10 Isus I -a răspuns:,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

John 9:40-41

40 Unii din Fariseii cari erau lîngă el, cînd au auzit aceste vorbe, I-au zis:,,Doar n'om fi şi noi orbi!`` 41 ,,Dacă aţi fi orbi``, le -a răspuns Isus,,,n'aţi avea păcat; dar acum ziceţi:,Vedem.` Tocmai de aceea, păcatul vostru rămîne.``

Acts 15:1

1 Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi.``

Romans 1:22

22 S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;

Romans 2:19-21

19 tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec, 20 povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentrucă în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; - 21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti:,,Să nu furi,`` furi?

Galatians 3:2

2 Iată numai ce voiesc să ştiu dela voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?

Galatians 3:5

5 Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

Galatians 4:21

21 Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n'ascultaţi voi Legea?

Galatians 5:3-4

3 Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 4 Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v'aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

1 Timothy 6:4

4 este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,

2 Timothy 3:7

7 cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.

2 Peter 2:12

12 Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăş stricăciunea lor,

Deuteronomy 4:6-8

6 Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice:,,Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!`` 7 Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm? 8 Şi care este neamul acela aşa de mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o pun astăzi înainte?

Nehemiah 9:13

13 Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orînduiri minunate.

Psalms 19:7-10

7 Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. 8 Orînduirile Domnului sînt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sînt curate şi luminează ochii. 9 Frica de Domnul este curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sînt adevărate, toate sînt drepte. 10 Ele sînt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri.

Psalms 119:96-105

96 Văd că tot ce este desăvîrşit are margini: poruncile Tale însă sînt fără margini. 97 Cît de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gîndesc la ea. 98 Poruncile Tale mă fac mai înţelept decît vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. 99 Sînt mai învăţat decît toţi învăţătorii mei, căci mă gîndesc la învăţăturile Tale. 100 Am mai multă pricepere decît bătrînii, căci păzesc poruncile Tale. 101 Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvîntul Tău. 102 Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. 103 Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea! 104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deaceea urăsc orice cale a minciunii. 105 Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Psalms 119:127-128

127 De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult de cît aurul, da, mai mult decît aurul curat: 128 De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii.

Romans 7:12-13

12 Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. 13 Atunci, un lucru bun mi -a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi -a dat moartea printr'un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă.

Romans 7:16

16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Romans 7:18

18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce -i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să -l fac.

Romans 7:22

22 Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;

Romans 12:2

2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Galatians 3:21

21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s'ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într'adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

2 Timothy 2:5

5 Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s'a luptat după rînduieli.

Genesis 9:5-6

5 Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui. 6 Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Exodus 20:13

13 Să nu ucizi.

Exodus 21:14

14 Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să -l omoare, chiar şi dela altarul Meu să -l smulgi, ca să fie omorît.

Leviticus 20:9

9 Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sîngele lui să cadă asupra lui.

Numbers 35:30-33

30 Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martur nu va fi deajuns ca să fie osîndit cineva la moarte. 31 Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea. 32 Să nu primiţi răscumpărare pentru cel ce trebue să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în ţară pînă la moartea preotului. 33 Să nu pîngăriţi ţara unde veţi fi, căci sîngele celui nevinovat pîngăreşte ţara; şi ispăşirea sîngelui vărsat în ţară nu se va putea face decît prin sîngele celui ce -l va vărsa.

Deuteronomy 21:6-9

6 Toţi bătrînii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mînile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale. 7 Şi, luînd cuvîntul, să zică:,,Mînile noastre n'au vărsat sîngele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsîndu-se. 8 Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sîngele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.`` Şi sîngele acela nu -i va fi pus în socoteală. 9 Astfel trebuie să curăţi din mijlocul tău sîngele nevinovat, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului.

Deuteronomy 27:16

16 ,,Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!``

2 Samuel 16:11

11 Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi:,,Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cît mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi -l să blesteme, căci Domnul i -a zis.

2 Samuel 17:1-4

1 Ahitofel a zis lui Absalom:,,Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula, şi voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta. 2 Îl voi lua pe neaşteptate, cînd va fi obosit şi va avea mînile slăbite, îl voi înspăimînta, şi tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat, 3 şi voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care -l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace.`` 4 Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrînilor lui Israel.

2 Kings 19:37

37 Şi, pe cînd se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

2 Chronicles 32:21

21 Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s'a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

Proverbs 20:20

20 Dacă cineva blăstămă pe tatăl său şi pe mamă-sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunerecului. -

Proverbs 28:17

17 Un om al cărui cuget este încărcat cu sîngele altuia, fuge pînă la groapă: nimeni să nu -l oprească. -

Proverbs 28:24

24 Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa, şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul. -

Proverbs 30:11

11 Este un neam de oameni care blastămă pe tatăl său, şi nu binecuvintează pe mamă-sa.

Proverbs 30:17

17 Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său, şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii dela pîrîu, şi îl vor mînca puii de vultur. -

Jeremiah 23:11

11 Proorocii şi preoţii sînt stricaţi;,,le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.``

Ezekiel 21:25

25 Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme!

Matthew 10:21

21 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi -i vor omorî.

Romans 1:30

30 bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,

Romans 4:13

13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n'a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

Romans 5:20

20 Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult;

Romans 6:14

14 Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har.

Galatians 3:10-14

10 Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris:,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.`` 11 Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.`` 12 Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice:,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele``. 13 Hristos ne -a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris:,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn`` - 14 pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

Galatians 3:19

19 Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină,,Sămînţa``, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.

Galatians 5:21

21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Galatians 5:23

23 blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

2 Thessalonians 2:8

8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Titus 1:16

16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sînt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Titus 3:3

3 Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne unii pe alţii.

Hebrews 11:31

31 Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Hebrews 12:16

16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi -a vîndut dreptul de întîi născut.

1 Peter 2:7

7 Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";

1 Peter 3:20

20 cari fuseseră răzvrătite odinioară, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, cînd se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

1 Peter 4:18

18 Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?

Revelation 21:8

8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``

Revelation 22:15

15 Afară sînt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Genesis 19:5

5 Au chemat pe Lot, şi i-au zis:,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.``

Genesis 37:27

27 Veniţi mai bine să -l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.`` Şi fraţii lui l-au ascultat.

Genesis 40:15

15 Căci am fost luat cu sila din ţara Evreilor, şi chiar aici n'am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.``

Exodus 20:7

7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

Exodus 21:16

16 Cine va fura un om, şi -l va vinde sau îl va ţinea în mînile lui, să fie pedepsit cu moartea.

Leviticus 18:22

22 Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciune.

Leviticus 20:13

13 Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru scîrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor.

Deuteronomy 24:7

7 Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să -l fi făcut rob sau să -l fi vîndut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău.

Ezekiel 17:16-19

16 ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l -a pus să domnească, faţă de care şi -a călcat jurămîntul şi al cărui legămînt l -a rupt, lîngă el, în mijlocul Babilonului va muri! 17 Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să -l ajute în război, cînd se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete. 18 El a nesocotit jurămîntul, pînă într'atît, că a rupt legămîntul, ba încă şi -a dat mîna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa! 19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Pe viaţa Mea că, întrucît a nesootit jurămîntul făcut în Numele Meu, şi a rupt legămîntul Meu, voi face să se întoarce asupra capului lui lucrul acesta.

Hosea 4:1-2

1 Ascultaţi Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. 2 Fiecare jură strîmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.

Hosea 10:4

4 Ei rostesc vorbe deşerte, jurăminte mincinoase, cînd încheie un legămînt: de aceea, pedeapsa va încolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele cîmpiei!

Zechariah 5:4

4 Îl trimet-zice Domnul oştirilor, -ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămînă în casa aceea, şi s'o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.``

Zechariah 8:17

17 niciunul să nu gîndească în inima lui rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurămîntul strîmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.``

Malachi 3:5

5 Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

Matthew 5:33-37

33 Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime:,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.`` 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat. 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37 Felul vostru de vorbire să fie:,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.

Mark 7:21-22

21 Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, 22 furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

John 8:44

44 Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Romans 1:26

26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într'una care este împotriva firii;

1 Corinthians 6:9-10

9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Galatians 5:19-21

19 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Ephesians 5:3-6

3 Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. 4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire. 5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. 6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

2 Timothy 1:13

13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.

2 Timothy 4:3

3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

Titus 1:9

9 să se ţină de Cuvîntul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentruca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe protivnici.

Titus 1:13

13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră -i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,

Titus 2:1-2

1 Tu însă, vorbeşte lucruri cari se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. 2 Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Hebrews 13:4

4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Jude 1:7

7 Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic.

Revelation 18:13

13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.

Revelation 21:27

27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Psalms 138:2

2 Mă închin în Templul Tău cel sfînt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s'a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.

Luke 2:10-11

10 Dar îngerul le -a zis:,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: 11 astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Luke 2:14

14 ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.``

Romans 2:16

16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

1 Corinthians 4:1-2

1 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

2 Corinthians 3:8-11

8 cum n'ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? 9 Dacă slujba aducătoare de osîndă, a fost slăvită, cu cît mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? 10 Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n'a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. 11 În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cît mai mult va rămînea în slavă ce este netrecător!

2 Corinthians 4:4

4 a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

2 Corinthians 4:6

6 Căci Dumnezeu, care a zis:,,Să lumineze lumina din întunerec``, ne -a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

2 Corinthians 5:18-20

18 Şi toate lucrurile acestea sînt dela Dumnezeu, care ne -a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne -a încredinţat slujba împăcării; 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. 20 Noi dar, sîntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

Galatians 2:7

7 Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, -

Ephesians 1:6

6 spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui.

Ephesians 1:12

12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

Ephesians 2:7

7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.

Ephesians 3:10

10 pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

Colossians 1:25

25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi -a dat -o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu.

1 Thessalonians 2:4

4 Ci, fiindcă Dumnezeu ne -a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.

1 Timothy 6:15

15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

2 Timothy 1:11

11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.

2 Timothy 1:14

14 Lucrul acela bun care ţi s'a încredinţat, păzeşte -l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi.

2 Timothy 2:2

2 Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.

1 Peter 1:11-12

11 Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească.

John 5:23

23 pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L -a trimes.

Acts 9:22

22 Totuş Saul se întărea din ce în ce mai mult, şi făcea de ruşine pe Iudeii, cari locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.

Acts 16:15

15 După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne -a rugat şi ne -a zis:,,Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea.`` Şi ne -a silit să intrăm.

1 Corinthians 7:25

25 Cît despre fecioare, n'am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat dela Domnul harul să fiu vrednic de crezare.

1 Corinthians 15:10

10 Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

2 Corinthians 3:5-6

5 Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu, 6 care ne -a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legămînt nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

2 Corinthians 4:1

1 Deaceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat -o, noi nu cădem de oboseală.

2 Corinthians 12:9-10

9 Şi El mi -a zis:,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.`` Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine. 10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare.

Philippians 2:11

11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Philippians 4:13

13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

1 Timothy 1:11

11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie.

2 Timothy 4:17

17 Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m'a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s'o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.

Revelation 5:9-14

9 Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau:,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. 10 Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!`` 11 M'am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. 12 Ei ziceau cu glas tare:,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!`` 13 Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd:,,A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!`` 14 Şi cele patru făpturi vii ziceau:,,Amin!`` Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt, şi s'au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Revelation 7:10-12

10 şi strigau cu glas tare, şi ziceau:,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!`` 11 Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrînilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s'au aruncat cu feţele la pămînt în faţa scaunului de domnie, şi s'au închinat lui Dumnezeu, 12 şi au zis:,,Amin.``,,A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.``

Numbers 15:30

30 Dar dacă cineva, fie băştinaş fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,

Hosea 2:23

23 Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi -i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami:,Tu eşti poporul Meu!` Şi el va răspunde:,Dumnezeul meu!``

Luke 12:47

47 Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s'a pregătit deloc, şi n'a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.

Luke 23:34

34 Isus zicea:,,Tată, iartă -i, căci nu ştiu ce fac!`` Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi.

John 9:39-41

39 Apoi Isus a zis:,,Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca ceice nu văd, să vadă, şi ceice văd, să ajungă orbi.``

Acts 3:17

17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.

Acts 8:3

3 Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi -i arunca în temniţă.

Acts 9:1

1 Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S'a dus la marele preot,

Acts 9:5

5 ,,Cine eşti Tu, Doamne?`` a răspuns el. Şi Domnul a zis:,,Eu sînt Isus, pe care -L prigoneşti.,,Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într'un ţepuş.``

Acts 9:13

13 ,,Doamne,`` a răspuns Anania,,,am auzit dela mulţi despre toate relele, pe cari le -a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;

Acts 22:4

4 Am prigonit pînă la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:

Acts 26:9-11

9 Şi eu, ce -i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, 10 şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta dela preoţii cei mai de seamă; şi, cînd erau osîndiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. 11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să -i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pînă şi în cetăţile străine.

Romans 5:20-21

20 Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult; 21 pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Romans 11:30-31

30 Dupăcum voi odinioară n'aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31 tot aşa, ei acum n'au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.

1 Corinthians 15:9

9 Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

Galatians 1:13

13 Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea;

Philippians 3:6

6 în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană.

1 Timothy 1:16

16 Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică.

Hebrews 4:16

16 Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Hebrews 6:4-8

4 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt, 5 şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor- 6 şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit. 7 Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.

Hebrews 10:26-29

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28 Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

1 Peter 2:10

10 pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

2 Peter 2:21-22

21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît, dupăce au cunoscut -o, să se întoarcă dela porunca sfîntă, care le fusese dată. 22 Cu ei s'a întîmplat ce spune zicala adevărată:,,Cînele s'a întors la ce vărsase``, şi,,scroafa spălată s'a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă.``

Exodus 34:6

6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat:,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,

Isaiah 55:6-7

6 ,,Căutaţi pe Domnul cîtă vreme se poate găsi; chemaţi -L, cîtă vreme este aproape. 7 Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd.

Luke 7:47-50

47 De aceea îţi spun: Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.`` 48 Apoi a zis femeii:,,Iertate îţi sînt păcatele!`` 49 Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei:,,Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?`` 50 Dar Isus a zis femeii:,,Credinţa ta te -a mîntuit; du-te în pace.``

Acts 15:11

11 Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.``

Romans 5:15-20

15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20 Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult;

Romans 16:20

20 Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.

2 Corinthians 8:9

9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s'a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.

2 Corinthians 13:14

14 Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfîntului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin

Ephesians 1:7-8

7 În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, 8 pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

1 Thessalonians 1:3

3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!

1 Thessalonians 5:8

8 Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii.

1 John 4:10

10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Revelation 22:21

21 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

Job 42:6

6 De aceea mi -e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă.``

Ezekiel 16:63

63 ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, cînd îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.``

Ezekiel 36:31-32

31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre. 32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!``

Matthew 1:21

21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.``

Matthew 9:13

13 Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă:,Milă voiesc, iar nu jertfă!` Căci n'am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.``

Matthew 18:10

10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Matthew 20:28

28 Pentru că nici Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.``

Mark 2:17

17 Isus, cînd a auzit acest lucru, le -a zis:,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.``

Luke 5:32

32 N'am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.``

Luke 19:10

10 Pentrucă Fiul omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut.``

John 1:12

12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

John 1:29

29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis:,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

John 3:16-17

16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. 17 Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

John 3:36

36 Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``

John 12:47

47 Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n'am venit să judec lumea, ci să mîntuiesc lumea.

Acts 3:26

26 Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L -a trimes mai întîi vouă, ca să vă binecuvînteze, întorcînd pe fiecare din voi dela fărădelegile sale.``

Acts 11:1

1 Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu.

Acts 11:18

18 Dupăce au auzit aceste lucruri, s'au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis:,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.``

Romans 3:24-26

24 Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. 25 Pe El Dumnezeu L -a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; 26 pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Romans 5:6

6 Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.

Romans 5:8-10

8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9 Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. 10 Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui.

Ephesians 3:8

8 Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi -a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,

1 Timothy 1:13

13 măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă!

1 Timothy 3:1

1 Adevărat este cuvîntul acesta:,,Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.``

1 Timothy 4:9

9 Iată un cuvînt adevărat şi cu totul vrednic de primit!

2 Timothy 2:11

11 Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Titus 3:8

8 Adevărat este cuvîntul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentruca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

Hebrews 7:25

25 De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

1 John 3:5

5 Şi ştiţi că El S'a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.

1 John 3:8

8 Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

1 John 4:9-10

9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

1 John 5:11

11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne -a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său.

Revelation 5:9

9 Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau:,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Revelation 21:5

5 Celce şedea pe scaunul de domnie a zis:,,Iată, Eu fac toate lucrurile noi.`` Şi a adăugat:,,Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.``

Revelation 22:6

6 Şi îngerul mi -a zis:,,Aceste cuvinte sînt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimes pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, cari au să se întîmple în curînd. -

Exodus 34:8

8 Îndată Moise s'a plecat pînă la pămînt şi s'a închinat.

Numbers 23:3

3 Balaam a zis lui Balac:,,Stai lîngă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte; şi ce-mi va descoperi, îţi voi spune.`` Şi s'a dus pe un loc înalt.

2 Chronicles 33:9-13

9 Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s'au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10 Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n'au vrut să asculte. 11 Atunci Domnul a trimes împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, cari au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon. 12 Cînd a fost la strîmtoare, s'a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s'a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. 13 I -a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i -a ascultat cererile, şi l -a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.

2 Chronicles 33:19

19 Rugăciunea lui şi felul în care l -a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sînt scrise în cartea lui Hozai.

Psalms 25:11

11 Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!

Isaiah 1:18

18 ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

Isaiah 43:25

25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Isaiah 55:7

7 Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd.

Luke 7:47

47 De aceea îţi spun: Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.``

Luke 15:10

10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.``

Luke 18:13-14

13 Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea:,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!` 14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.``

Luke 19:7-9

7 Cînd au văzut lucrul acesta, toţi cîrteau şi ziceau:,,A intrat să găzduiască la un om păcătos!`` 8 Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, şi I -a zis:,,Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.`` 9 Isus i -a zis:,,Astăzi a intrat mîntuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.

Luke 23:43

43 Isus a răspuns:,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.``

John 3:15-16

15 pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. 16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

John 5:24

24 Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M'a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.

John 6:37

37 Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu -l voi izgoni afară:

John 6:40

40 Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.``

John 6:54

54 Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

John 20:31

31 Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Acts 13:39

39 şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n'aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

Romans 2:4-5

4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,

Romans 6:23

23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romans 15:4

4 Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.

2 Thessalonians 1:10

10 cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

2 Peter 3:9

9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

2 Peter 3:15

15 Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire, cum v'a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,

1 John 5:11-12

11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne -a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n'are pe Fiul lui Dumnezeu, n'are viaţa.

1 Chronicles 29:11

11 A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!

Nehemiah 9:5

5 Şi Leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia, au zis:,,Sculaţi-vă şi binecuvîntaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din vecinicie în vecinicie!,,Binecuvîntat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai pe sus de orice binecuvîntare şi de orice laudă!

Psalms 10:16

16 Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sînt nimicite din ţara Lui.

Psalms 41:13

13 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!

Psalms 45:1

1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cum se cîntă:,,Crinii``. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare. O cîntare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic:,,Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!`` Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!

Psalms 45:6

6 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.

Psalms 47:6-8

6 Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi! Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi! 7 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul: cîntaţi o cîntare înţeleaptă! 8 Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfînt.

Psalms 57:11

11 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!

Psalms 72:18-19

18 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! 19 Binecuvîntat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pămîntul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!

Psalms 90:2

2 Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

Psalms 106:48

48 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică:,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``

Psalms 145:13

13 Împărăţia Ta este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Ta rămîne în picioare în toate veacurile.

Jeremiah 10:10

10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.``

Daniel 2:44

44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.

Daniel 4:34

34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.

Daniel 4:37

37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!``

Daniel 7:14

14 I S'a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să -i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

Micah 5:2

2 Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei.

Malachi 1:14

14 ,,Nu! blestemat să fie înşelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuş juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sînt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.

Matthew 6:13

13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Matthew 25:34

34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui:,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.

Matthew 28:20

20 Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

John 1:18

18 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``

Romans 1:20

20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;

Romans 1:23

23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

Romans 2:7

7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;

Romans 11:36

36 Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Romans 16:27

27 a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin

Ephesians 3:20-21

20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi, 21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Colossians 1:15

15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.

1 Timothy 6:15-16

15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.

Hebrews 1:8-13

8 pe cînd Fiului I -a zis:,,Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: 9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi.`` 10 Şi iarăş:,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale. 11 Ele vor pieri, dar Tu rămîi; toate se vor învechi ca o haină; 12 le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaş; şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.`` 13 Şi căruia din îngeri i -a zis El vreodată:,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?``

Hebrews 11:27

27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

1 Peter 5:11

11 A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

2 Peter 3:18

18 ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veciniciei. Amin

1 John 4:12

12 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi.

Revelation 4:8-11

8 Fiecare din aceste patru făpturi vii avea cîte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare:,,Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!`` 9 Cînd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţămiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrîni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: 11 ,,Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!``

Revelation 7:12

12 şi au zis:,,Amin.``,,A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.``

Revelation 15:3

3 Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau:,,Mari şi minunate sînt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor!

Revelation 17:14

14 Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui.

Revelation 19:1

1 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea:,,Aliluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mîntuirea, slava, cinstea şi puterea!

Revelation 19:6

6 Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea:,,Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.

Revelation 19:16

16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``

2 Corinthians 10:3-4

3 Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească. 4 Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

Ephesians 6:12-18

12 Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti. 13 De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14 Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15 avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. 16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17 Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. 18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,

Philippians 2:22

22 Ştiţi rîvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.

1 Timothy 1:2

2 către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!

1 Timothy 1:11-12

11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie. 12 Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui,

1 Timothy 4:4

4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri;

1 Timothy 4:14

14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.).

1 Timothy 6:12-14

12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi. 13 Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, 14 să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

2 Timothy 2:1-5

1 Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. 2 Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii. 3 Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l -a scris la oaste. 5 Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s'a luptat după rînduieli.

2 Timothy 4:1-3

1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: 2 propovăduieşte Cuvîntul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura. 3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

2 Timothy 4:7

7 M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

Philemon 1:10

10 Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,

Matthew 6:27

27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?

1 Corinthians 11:19

19 căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.

Galatians 1:6-8

6 Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v'a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. 7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v'am propovăduit -o noi, să fie anatema!

Galatians 5:4

4 Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v'aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

Philippians 3:18-19

18 Căci v'am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plîngînd: sînt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. 19 Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt.

1 Timothy 1:5

5 Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută.

1 Timothy 4:1-2

1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, 2 abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor.

1 Timothy 6:9

9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.

1 Timothy 6:21

21 pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin

2 Timothy 3:1-6

1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, 4 vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; 5 avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. 6 Sînt printre ei unii, cari se vîră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frămîntate de felurite pofte,

Hebrews 3:14

14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început,

Hebrews 6:4-6

4 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt, 5 şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor- 6 şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.

1 Peter 3:15-16

15 Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn." Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blîndeţă şi teamă, 16 avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.

2 Peter 2:1-3

1 În norod s'au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i -a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. 2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.

2 Peter 2:12-22

12 Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăş stricăciunea lor, 13 şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua nameaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cînd ospătează împreună cu voi. 14 Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sînt nişte blestemaţi! 15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. 16 Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvîntătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frîu nebuniei proorocului. 17 Oamenii aceştia sînt nişte fîntîni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului. 18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sînt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 20 În adevăr, dacă, dupăce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăş şi sînt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi.

1 John 2:19

19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

Jude 1:10-13

10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceeace ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte. 11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S'au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de cîştig! Au pierit într'o răscoală ca a lui Core! 12 Sînt nişte stînci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mînaţi încoace şi încolo de vînturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; 13 nişte valuri înfuriate ale mării, cari îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie.

Revelation 3:3

3 Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Revelation 3:8

8 ,,Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n'o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvîntul Meu, şi n'ai tăgăduit Numele Meu.

Revelation 3:10

10 Fiindcă ai păzit cuvîntul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pămîntului.

Matthew 18:17

17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.

Acts 13:45

45 Iudeii, cînd au văzut noroadele, s'au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi -l batjocoreau.

Acts 19:33

33 Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului.

1 Corinthians 5:4-5

4 În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, 5 am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mîna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului Isus.

1 Corinthians 11:32

32 Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

2 Corinthians 10:6

6 Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare.

2 Corinthians 13:10

10 Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, cînd nu sînt de faţă, pentruca, atunci cînd voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărîmare.

2 Thessalonians 3:15

15 Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate.

2 Timothy 2:17

17 Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet,

2 Timothy 3:2

2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,

2 Timothy 4:14-15

14 Alexandru, căldărarul, mi -a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. 15 Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre.

Revelation 3:19

19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari -i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te!

Revelation 13:1

1 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

Revelation 13:5-6

5 I s'a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s'a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. 6 Ea şi -a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să -I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.