Romanian(i)
1 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
2 Fiara, pe care am văzut -o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i -a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare.
3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pămîntul se mira după fiară.
4 Şi au început să se închine balaurului, pentrucă dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicînd:,,Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?``
5 I s'a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s'a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.