Numbers 24:5-9

Romanian(i) 5 ,,Ce frumoase sînt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele! 6 Ele se întind ca nişte văi, Ca nişte grădini lîngă un rîu, Ca nişte copaci de aloe pe cari i -a sădit Domnul, Ca nişte cedri pe lîngă ape. 7 Apa curge din găleţile lui, Şi sămînţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai pe sus de Agag, Şi împărăţia lui ajunge puternică. 8 Dumnezeu l -a scos din Egipt, Tăria lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile cari se ridică împotriva lui, Le sfarmă oasele, şi le prăpădeşte cu săgeţile lui. 9 Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: Cine -l va scula? Binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta, Şi blestemat să fie oricine te va blestema!``