Jeremiah 46:14-28

Romanian(i) 14 ,,Daţi de ştire în Egipt, daţi de veste la Migdol, şi vestiţi la Nof şi la Tahpanes! Ziceţi:,Scoală-te, pregăteşte-te, căci sabia mănîncă în jurul tău! 15 Pentruce ţi-au căzut vitejii tăi? Nu pot să ţină piept, căci Domnul îi răstoarnă! 16 El face pe mulţi să se poticnească; cad unul peste altul, şi zic:,Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în ţara noastră de naştere, departe de sabia nimicitorului!` 17 Acolo strigă:,Faraon, împăratul Egiptului, nu este decît un pustiu, căci a lăsat să treacă clipa potrivită.` 18 ,Pe viaţa Mea!` zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor:,Ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni. 19 Fă-ţi calabalîcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit şi nu va mai avea locuitori. 20 Egiptul este o juncană foarte frumoasă... Nimicitorul vine dela miază noapte peste ea... 21 Simbriaşii lui deasemenea sînt ca nişte viţei îngrăşaţi în mijlocul lui. Dar şi ei dau dosul, fug toţi fără să poată ţine pept. Căci vin peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor! 22 I se aude glasul ca fîşiitul unui şarpe! Căci ei înaintează cu o oştire, şi vin cu topoare împotriva lui, ca nişte tăietori de lemne.`` 23 ,,Tăiaţi -i pădurea, zice Domnul, măcar că este fără capăt! Căci sînt mai mulţi decît lăcustele, şi nu -i poţi număra! 24 Fiica Egiptului este acoperită de ruşine, şi este dată în mînile poporului dela mează-noapte. 25 Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, zice:,Iată, voi pedepsi pe Amon din No, pe Faraon şi Egiptul, pe dumnezeii şi împăraţii lui, pe Faraon şi pe cei ce se încred în el. 26 Îi voi da în mînile celor ce vor să -i omoare, în mînile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi în mînile slujitorilor lui. După aceea, însă, Egiptul va fi locuit ca în zilele de altă dată, zice Domnul.`` 27 ,,Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme, şi nu te spăimînta, Israele! Căci te voi izbăvi din pămîntul depărtat, şi-ţi voi izbăvi sămînţa din ţara în care este roabă. Iacov se va întoarce iarăş, va locui liniştit şi fără teamă; şi nu -l va mai tulbura nimeni.`` 28 ,,Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; căci Eu sînt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre cari te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.``