Genesis 37:18-32

Romanian(i) 18 Ei l-au zărit de departe, şi pînă să se apropie de ei, s'au sfătuit să -l omoare.`` 19 Ei au zis unul către altul:,,Iată că vine făuritorul de visuri! 20 Veniţi acum, să -l omorîm şi să -l aruncăm într'una din aceste gropi; vom spune că l -a mîncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.`` 21 Ruben a auzit lucrul acesta, şi l -a scos din mînile lor. El a zis:,,Să nu -i luăm viaţa!`` 22 Ruben le -a zis:,,Să nu vărsaţi sînge; ci mai bine aruncaţi -l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mîna pe el.`` Căci avea de gînd să -l scape din mînile lor, şi să -l aducă înapoi la tatăl său. 23 Cînd a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. 24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. 25 ,,Apoi au şezut să mănînce. Ridicîndu-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămîie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt. 26 Atunci Iuda a zis fraţilor săi:,,Ce vom cîştiga să ucidem pe fratele nostru şi să -i ascundem sîngele? 27 Veniţi mai bine să -l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.`` Şi fraţii lui l-au ascultat. 28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vîndut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt. 29 Ruben s'a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi -a rupt hainele, 30 s'a întors la fraţii săi, şi a zis:,,Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?`` 31 Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sînge. 32 Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punînd să -i spună:,,Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.``