Ezekiel 37:21-28

Romanian(i) 21 Şi să le spui:,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la cari s'au dus, îi voi strînge din toate părţile, şi -i voi aduce înapoi în ţara lor. 22 Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii. 23 Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urîciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu cari au păcătuit, şi -i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. 24 Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele şi le vor împlini. 25 Vor locui iarăş în ţara, pe care am dat -o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit -o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voivodul lor în veci. 26 Voi încheia cu ei un legămînt de pace, care va fi un legămînt vecinic cu ei; îi voi sădi şi -i voi înmulţi, şi voi pune locaşul Meu cel sfînt în mijlocul lor pentru totdeauna. 27 Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 28 Şi neamurile vor şti că Eu sînt Domnul, care sfinţeşte pe Israel, cînd Locaşul Meu cel sfînt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.``