Romanian(i)
7 Atunci un heruvim a întins mîna între heruvimi spre focul care era între heruvimi; a luat foc, şi l -a pus în mînile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l -a luat, şi a ieşt afară.
8 La heruvimi se vedea ceva ca o mînă de om supt aripile lor.
9 M'am uitat, şi iată că lîngă heruvimi erau patru roţi; o roată lîngă un heruvim şi o roată lîngă celălalt heruvim; dar roatele acestea străluceau ca o piatră de hrisolit.
10 După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaş chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.
11 Cînd mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor, şi nu se învîrteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învîrtească în mersul lor.
12 Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mînile lor şi aripile lor, erau pline de ochi, ca şi cele patru roţi dimprejur.
13 Am auzit cu urechile mele că roatele erau chemate:,,Roate învîrtitoare.``