Deuteronomy 12:5-11

Romanian(i) 5 Ci să -L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care -l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. 6 Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintîi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bună voie, şi întîii-născuţi din cirezile şi turmele voastre. 7 Acolo să mîncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu cari vă va fi binecuvîntat Domnul, Dumnezeul vostru. 8 Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce -i place, 9 fiindcă n'aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul vostru. 10 Dar veţi trece Iordanul, şi veţi locui în ţara pe care v'o va da în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, dupăce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri cari vă înconjoară, şi veţi locui fără frică. 11 Atunci va fi un loc, pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc, arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintîi roade, şi darurile alese pe cari le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.