2 Kings 15:33-38

Romanian(i) 33 Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc. 34 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia. 35 Numai că înălţimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului. 36 Celelalte fapte ale lui Iotam, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 37 În vremea aceea, Domnul a început să trimeată împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia. 38 Iotam a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui a domnit fiul său Ahaz.