Romanian(i)
20 Iuda şi Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe ţărmul mării. Ei mîncau, beau şi se veseleau.
21 Solomon mai stăpînea şi toate împărăţiile dela Rîu pînă în ţara Filistenilor şi pînă la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri, şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui.
22 În fiecare zi Solomon mînca: treizeci de cori de floare de făină, şi şasezeci de cori de altă făină,
23 zece boi graşi, douăzeci de boi de păscut, şi o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute şi păsări îngrăşate.
24 Stăpînea peste toată ţara de dincoace de Rîu, dela Tifsah pînă la Gaza, peste toţi împărăţii de dincoace de Rîu. Şi avea pace pretutindeni de jur împrejur.
25 Iuda şi Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba, au locuit în linişte fiecare subt via lui şi subt smochinul lui, în tot timpul lui Solomon.