1 Kings 12:26-32

Romanian(i) 26 Ieroboam a zis în inima sa:,,Împărăţia s'ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. 27 Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.`` 28 După ce s'a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului:,,Destul v'aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te -a scos din ţara Egiptului.`` 29 A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celalt l -a pus în Dan. 30 Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei pînă la Dan. 31 Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, cari nu făceau parte din fiii lui Levi. 32 A rînduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe cari -i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.