Zechariah 1:13 Cross References - Romanian

13 Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mîngîiere, îngerului care vorbea cu mine.

Isaiah 40:1-2

1 ,,Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2 ,Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi -i că robia lui s'a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.

Jeremiah 29:10

10 Dar iată ce zice Domnul:,,De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducîndu-vă înapoi în locul acesta.

Jeremiah 30:10-22

10 De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată, şi îţi voi izbăvi sămînţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăş, va avea odihnă şi linişte; şi nu -l va mai tulbura nimeni. 11 Căci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre cari te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.`` 12 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,Lovitura ta este de nevindecat, şi rana ta este usturătoare. 13 Niciunul nu-ţi apără pricina, ca să-ţi lege rana; nu -i niciun leac, niciun mijloc de vindecare! 14 Toţi cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu -i pasă de tine; căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaş, te-am pedepsit cu putere, din pricina mulţimii nelegiuirilor tale, şi al marelui număr al păcatelor tale. 15 De ce te plîngi de rana ta, de durerea, pe care ţi -o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! 16 Totuş, toţi cei ce te mănîncă vor fi mîncaţi, şi toţi vrăjmaşii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jăfuiesc vor fi jăfuiţi, şi voi da pradă pe toţi cei ce te prădează. 17 Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc:,Cel izgonit,`,Sionul acela de care nimănui nu -i pasă.`` 18 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,Iată, aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacov, şi Mi -e milă de locaşurile lui; cetatea va fi zidită iarăş pe dealurile ei, şi casa împărătească va fi locuită iarăş cum era. 19 Din mijlocul lor se vor înălţa mulţămiri şi strigăte de bucurie; Îi voi înmulţi, şi nu se vor împuţina; îi voi cinsti, şi nu vor fi dispreţuiţi. 20 Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămînea înaintea Mea, şi voi pedepsi pe toţi asupritorii lui. 21 Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, şi stăpînitorul lui va ieşi din mijlocul lui; îl voi apropia, şi va veni la Mine; căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine? zice Domnul.`` 22 ,,Voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.``

Jeremiah 31:3-14

3 ,,Domnul mi Se arată de departe:,Te iubesc cu o iubire vecinică; deaceea îţi păstrez bunătatea Mea! 4 Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăş cu timpanele tale, şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. 5 Vei sădi iarăş vii pe înălţimile Samariei; ceice le vor sădi, le vor culege şi roadele. 6 Căci vine ziua, cînd străjerii vor striga pe muntele lui Efraim:,Sculaţi-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru! 7 Căci aşa vorbeşte Domnul:,Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cîntaţi laude, şi ziceţi:,Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!`` 8 ,,Iată, îi aduc înapoi din ţara dela miazănoapte, îi adun dela marginile pămîntului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici! 9 Plîngînd vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la rîuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sînt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întîiul Meu născut. 10 ,,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, neamuri, şi vestiţi -l în ostroave depărtate! Spuneţi:,Celce a risipit pe Israel îl va aduna, şi -l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma. 11 Căci Domnul răscumpără pe Iacov, şi -l izbăveşte din mîna unuia mai tare decît el. 12 Ei vor veni, şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grîu, la must, la untuldelemn, la oi şi boi, sufletul le va fi ca o grădină bine udată, şi nu vor mai tînji. 13 Atunci fetele se vor veseli la joc, tinerii şi bătrînii se vor bucura şi ei; le voi preface jalea în veselie, şi -i voi mîngîia, le voi da bucurie, după necazurile lor. 14 Voi sătura de grăsime sufletul preoţilor, şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.``

Amos 9:11-15

11 ,,În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi -l voi zidi iarăş cum era odinioară, 12 ca să stăpînească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. 13 ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămînţa, cînd mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. 14 Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăş cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca roadele. 15 Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice Domnul, Dumnezeul tău!`

Zephaniah 3:14-20

14 Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! 15 Domnul a abătut dela tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire! 16 În ziua aceea, se va zice Ierusalimului:,,Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mînile! 17 Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. 18 ,,Voi strînge pe cei întristaţi, cari sînt departe de adunarea sfîntă, pe cei ieşiţi din sînul tău, asupra cărora acum apasă ocara. 19 Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strînge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sînt de ocară acum. 20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.`

Zechariah 1:9

9 Am întrebat:,,Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu?`` Şi îngerul care vorbea cu mine mi -a zis:,,Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!``

Zechariah 1:14-16

14 Şi îngerul, care vorbea cu mine, mi -a zis:,,Strigă, şi zi: ...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Sînt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion, 15 şi sînt plin de o mare mînie împotriva neamurilor îngîmfate; căci Mă mîniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire. 16 Deaceea aşa vorbeşte Domnul: ...Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăş în el, şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului....

Zechariah 2:4-12

4 El i -a zis:,,Aleargă de vorbeşte tînărului acestuia, şi spune -i: ...Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor cari vor fi în mijlocul lui; 5 Eu Însumi-zice Domnul-voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, şi voi fi slava lui în mijlocul lui!... 6 ...Fugiţi, fugiţi din ţara dela miază noapte! zice Domnul. Căci v'am împrăştiat în cele patru vînturi ale cerurilor, zice Domnul.... 7 Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului! 8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,După slavă m'a trimes El la neamurile cari v'au jăfuit; căci celce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. 9 Iată, Îmi ridic mîna împotriva lor, -zice Domnul-şi ele vor fi prada celorce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m'a trimes. 10 Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.`` 11 ,,Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul oştirilor m'a trimes la tine. 12 Domnul va lua în stăpînire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pămîntul sfînt, şi va alege iarăş Ierusalimul.

Zechariah 4:1

1 Îngerul, care vorbea cu mine, s'a întors şi m'a trezit ca pe un om, pe care -l trezeşti din somnul lui.

Zechariah 8:2-8

2 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Am o mare rîvnă pentru Sion, şi sînt stăpînit de o rîvnă plină de mînie pentru el.``... 3 Aşa vorbeşte Domnul:,,Mă întorc iarăş în Sion, şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: ...Cetatea cea credincioasă,... şi muntele Domnului oştirilor se va chema: ...Muntele cel sfînt....`` 4 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,Iarăş, vor şedea pe uliţele Ierusalimului bătrîni şi femei în vîrstă, fiecare cu toiagul în mînă, din pricina marelui lor număr de zile. 5 Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete, cari se vor juca pe uliţe.`` 6 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei? zice Domnul oştirilor.`` 7 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,,Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara dela răsărit şi din ţara dela asfinţitul soarelui. 8 Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate.

Zechariah 8:19

19 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!``...

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.