Song of Songs 1:3 Cross References - Romanian

3 mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele!

Exodus 30:23-28

23 ,,Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare, 24 cincisute de sicli de casia, după siclul sfîntului locaş, şi un hin de untdelemn de măslin. 25 Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfîntă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă. 26 Cu el să ungi cortul întîlnirii şi chivotul mărturiei, 27 masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămîierii, 28 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul lui.

Exodus 33:12

12 Moise a zis Domnului:,,Iată, Tu îmi zici:,Du pe poporul acesta!` Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimete cu mine. Însă, Tu ai zis:,Eu te cunosc pe nume, şi ai căpătat trecere înaintea Mea!`

Exodus 33:19

19 Domnul a răspuns:,,Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!``

Exodus 34:5-7

5 Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului. 6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat:,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, 7 care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!``

Psalms 45:7-8

7 Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi de slujbă. 8 Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde.

Psalms 45:14

14 Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, cari sînt aduse la tine.

Psalms 89:15-16

15 Ferice de poporul, care cunoaşte sunetul trîmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne! 16 El se bucură neîncetat de Numele Tău, şi se făleşte cu dreptatea Ta.

Psalms 133:2

2 Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui.

Proverbs 27:9

9 Cum înveseleşte untdelemnul şi tămîia inima, aşa de dulci sînt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. -

Ecclesiastes 7:1

1 Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cît ziua naşterii.

Song of Songs 3:6

6 Ce se vede suindu-se din pustie, ca nişte stîlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămîie, înconjurată de toate mirezmele negustorilor de mir? -

Song of Songs 4:10

10 Ce lipici în desmierdările tale, soro, mireaso! Desmierdările tale preţuiesc mai mult decît vinul, şi mirezmele tale sînt mai plăcute decît toate miroznele!

Song of Songs 5:5

5 M'am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mînile mele picura smirnă, şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mînerul zăvorului.

Song of Songs 5:13

13 Obrajii lui sînt ca nişte straturi de mirezme, în cari cresc saduri mirositoare; buzele lui sînt nişte crini, din cari curge cea mai aleasă smirnă.

Song of Songs 6:8

8 Am şasezeci de împărătese, optzeci de ţiitoare, şi fete fără număr,

Isaiah 9:6-7

6 Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi:,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. 7 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

Isaiah 61:3

3 să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiţi,terebinţi ai neprihănirii,`,un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.``

Jeremiah 23:5-6

5 ,,Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. 6 În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i -L vor da:,Domnul, Neprihănirea noastră!``

Matthew 1:21-23

21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.`` 22 Toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: 23 ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil``, care, tîlmăcit, înseamnă:,,Dumnezeu este cu noi``.

Matthew 25:1

1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui.

John 12:3

3 Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I -a şters picioarele cu părul ei; şi s'a umplut casa de mirosul mirului.

2 Corinthians 2:14-16

14 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspîndeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. 15 În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării: 16 pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?

2 Corinthians 11:2

2 Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v'am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Philippians 2:9-10

9 Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; 10 pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt,

Philippians 4:18

18 Am de toate, şi sînt în belşug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimes, -un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.

Revelation 14:4

4 Ei nu s'au întinat cu femei, căci sînt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.