Revelation 22:5 Cross References - Romanian

5 Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentrucă Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

Psalms 36:9

9 Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

Psalms 84:11

11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.

Proverbs 4:18-19

18 Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescînd pînă la miezul zilei. 19 Calea celor răi este ca întunerecul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.

Isaiah 60:19-20

19 Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta. 20 Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfîrşi.

Daniel 7:18

18 Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpîni împărăţia în veci, din vecinicie în vecinicie.

Daniel 7:27

27 Dar domnia, stăpînirea şi puterea tuturor împărăţiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi toate puterile Îi vor sluji şi -L vor asculta!

Matthew 25:34

34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui:,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.

Matthew 25:46

46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.``

Romans 5:17

17 Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)

2 Timothy 2:12

12 Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.

1 Peter 1:3-4

3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, 4 şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Revelation 3:21

21 Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Revelation 11:15

15 Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s'au auzit glasuri puternice, cari ziceau:,,Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.``

Revelation 18:23

23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, -pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,

Revelation 20:4

4 Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s'a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

Revelation 21:22-25

22 În cetate n'am văzut niciun Templu; pentrucă Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt Templul ei. 23 Cetatea n'are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s'o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pămîntului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.