4 ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut rîurile peste sufletul nostru;
Psalms 124:4 Cross References - Romanian
Job 22:11
11 Nu vezi dar acest întunerec, aceste ape multe cari te năpădesc?
Psalms 18:4
4 Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii;
Psalms 32:6
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc.
Psalms 42:7
7 Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.
Psalms 69:2
2 Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Psalms 69:15
15 Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adîncul, şi să nu se închidă groapa peste mine!
Isaiah 8:7-8
7 iată, Domnul va trimete împotriva lor apele puternice şi mari ale Rîului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui;
8 va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge pînă la gît. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umplea întinderea ţării tale, Emanuele!``
Isaiah 28:2
2 Iată că vine dela Domnul, un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şivoaie de ape, care o doboară cu putere la pămînt.
Isaiah 59:19
19 Atunci se vor teme de Numele Domnului cei dela apus, şi de slava Lui cei dela răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
Jeremiah 46:7-8
Daniel 9:26
26 După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr'un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.
Revelation 12:15-16
Revelation 17:1
1 Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi -a zis:,,Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
Revelation 17:15
15 Apoi mi -a zis:,,Apele, pe cari le-ai văzut, pe cari şade curva, sînt noroade, gloate, neamuri şi limbi.