Jeremiah 51:46 Cross References - Romanian

46 Să nu vi se turbure inima, şi nu vă spăimîntaţi de zvonurile cari se răspîndesc în ţară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în ţară va domni sîlnicia, şi un stăpînitor se va ridica împotriva altui stăpînitor.

Judges 7:22

22 Cei trei sute de oameni au sunat iarăş din trîmbiţă; şi în toată tabăra, Domnul i -a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit pînă la Bet-Şita spre Ţerera, pînă la hotarul dela Abel-Mehola lîngă Tabat.

1 Samuel 14:16-20

16 Străjerii lui Saul, cari erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toată părţile. 17 Atunci Saul a zis a poporului care era cu el:,,Numărăţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.`` Au numărat, şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce -i purta armele. 18 Şi Saul a zis lui Ahia:,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!`` -Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. - 19 Pe cînd vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului:,,Trage-ţi mîna!`` 20 Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s'au strîns, şi au înaintat pînă la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşala era nespus de mare.

2 Kings 19:7

7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi -l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.``

2 Chronicles 20:23

23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s'au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să -i nimicească cu desăvîrşire şi să -i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s'au ajutat unii pe alţii să se nimicească.

Isaiah 13:3-5

3 ,,Am dat poruncă sfintei Mele oştiri-zice Domnul-am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.`` 4 Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. 5 Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul.

Isaiah 19:2

2 ,,Voi înarma pe Egipteni unii împotriva altora, şi se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.

Isaiah 21:2-3

2 O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.`` 3 De aceea mi s'a umplut inima de nelinişte, m'apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s'aud, tremurul mă împedecă să văd.

Jeremiah 46:27

27 ,,Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme, şi nu te spăimînta, Israele! Căci te voi izbăvi din pămîntul depărtat, şi-ţi voi izbăvi sămînţa din ţara în care este roabă. Iacov se va întoarce iarăş, va locui liniştit şi fără teamă; şi nu -l va mai tulbura nimeni.``

Matthew 24:6-8

6 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci. 7 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. 8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor.

Mark 13:7-8

7 Cînd veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă spăimîntaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu va fi sfîrşitul. 8 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pămînt, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.

Luke 21:9-19

9 Cînd veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimîntaţi; pentrucă întîi trebuie să se întîmple aceste lucruri. Dar sfîrşitul nu va fi îndată. 10 ,,Apoi``, le -a zis El,,,un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. 11 Pe alocurea vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimîntătoare, şi semne mari în cer. 12 Dar înainte de toate acestea, vor pune mînile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mîna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. 13 Aceste lucruri vi se vor întîmpla ca să fiţi mărturie. 14 Ţineţi bine minte, să nu vă gîndiţi mai dinainte ce veţi răspunde; 15 căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu -i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri. 16 Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. 17 Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu. 18 Dar nici un păr din cap nu vi se va pierde. 19 Prin răbdarea voastră, vă veţi cîştiga sufletele voastre.

Luke 21:28

28 Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.``

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.