Jeremiah 25:26 Cross References - Romanian

26 tuturor împăraţilor dela miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora şi altora, şi tuturor împăraţiilor lumii cari sînt pe faţa pămîntului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei.

Isaiah 13:1-14

1 Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ. 2 Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mîna, ca să vină la porţile asupritorilor! 3 ,,Am dat poruncă sfintei Mele oştiri-zice Domnul-am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.`` 4 Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. 5 Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. 6 Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! 7 De aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte. 8 Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul. 9 Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie şi urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. 10 Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. 11 Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori. 12 Voi face pe oameni mai rari decît aurul curat, şi mai scumpi decît aurul din Ofir. 13 Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse. 14 Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.

Isaiah 47:1-15

1 ,,Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută. 2 Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi măhrama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci rîurile! 3 Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.`` - 4 ,,Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfîntul lui Israel.`` - 5 ,,Şezi într'un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor. 6 Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi -i dădusem în mînile tale: dar tu n'ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului. 7 Tu ziceai:,În veci voi fi împărăteasă!` şi nu te-ai gîndit, nici n'ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească. 8 Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta:,Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!` 9 Şi totuş aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaş zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai:,Nimeni nu mă vede!` Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta:,Eu şi numai eu.` 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să -i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s'o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate. 12 Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. 13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple! 14 Iată -i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă. 15 Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să -i întrebi. Şi cei cu cari ai făcut negoţ din tinereţa ta se vor risipi fiecare într'o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.``

Jeremiah 25:9

9 iată, voi trimete să aducă toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice.

Jeremiah 25:12

12 Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături vecinice.

Jeremiah 50:1-46

1 ,,Iată cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra ţării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: 2 ,Daţi de ştire printre neamuri, daţi de veste şi înălţaţi un steag! Vestiţi, n'ascundeţi nimic! Spuneţi:,Babilonul este luat! Bel este acoperit de ruşine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiţi de ruşine, idolii lui sînt sfărîmaţi! 3 Căci împotriva lui se suie un neam dela mează-noapte, care -i va preface ţara într'o pustie, şi nu va mai fi locuită: atît oamenii cît şi dobitoacele fug şi se duc.`` 4 ,,În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plîngînd şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. 5 Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice:,Veniţi să ne alipim de Domnul, printr'un legămînt vecinic care să nu fie uitat niciodată!`` 6 ,,Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munţii; treceau de pe munţi pe dealuri, uitîndu-şi staulul. 7 Toţi cei ce -i găseau îi mîncau, şi vrăjmaşii lor ziceau:,Noi nu sîntem vinovaţi, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinţilor lor.` 8 ,Fugiţi din Babilon, ieşiţi din ţara Haldeilor, şi mergeţi ca nişte ţapi în fruntea turmii! 9 Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara dela miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui, şi vor pune stăpînire pe el; săgeţile lui sînt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mînile goale. 10 Astfel va fi dată pradă jafului, Haldea, şi toţi ceice o vor jăfui se vor sătura de jaf, zice Domnul.`` 11 ,,Căci voi v'aţi bucurat şi v'aţi veselit, cînd Mi-aţi jăfuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechiezaţi ca nişte armăsari focoşi!`` 12 ,,Mama voastră este acoperită de ruşine, cea care v'a născut roşeşte de ruşine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pămînt uscat şi fără apă! 13 Din pricina mîniei Domnului nu va mai fi locuită, şi va fi o pustietate. Toţi ceice vor trece pe lîngă Babilon, se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înşiruiţi-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toţi, arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie de săgeţi! Căci a păcătuit împotriva Domnului. 15 Scoateţi din toate părţile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mînile; temeliile i se prăbuşesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunaţi-vă pe el! Faceţi -i cum a făcut şi el! 16 Nimiciţi cu desăvîrşire din Babilon pe celce samănă, şi pe cel ce mînuieşte secerea la vremea secerişului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre ţara lui. 17 Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit -o leii; împăratul Asiriei a mîncat -o cel dintîi; şi acesta din urmă i -a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului.`` 18 ,,De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. 19 Voi aduce înapoi pe Israel în păşunea lui; va paşte pe Carmel şi pe Basan, şi îşi va potoli foamea pe muntele lui Efraim şi în Galaad. 20 În zilele acelea, în vremea aceea, -zice Domnul-se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.`` 21 ,,Suie-te împotriva ţării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei, şi pedepseşte -i! Urmăreşte, măcelăreşte, nimiceşte -i! -zice Domnul-şi împlineşte în totul poruncile Mele! 22 Strigăte de război răsună în ţară, şi prăpădul este mare. 23 Cum s'a rupt şi s'a sfărîmat ciocanul întregului pămînt! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor! 24 Ţi-am întins o cursă, şi ai fost prins, Babilonule, fără să te aştepţi.``,,Ai fost ajuns, apucat, pentrucă ai luptat împotriva Domnului. 25 Domnul Şi -a deschis casa de arme, şi a scos din ea armele mîniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeul oştirilor, în ţara Haldeilor.`` 26 ,,Pătrundeţi din toate părţile în Babilon, deschideţi -i grînarele, faceţi-le nişte mormane ca nişte grămezi de snopi, şi nimiciţi-le. Nimic să nu mai rămînă din el! 27 Ucideţi -i toţi taurii şi junghiaţi -i! Vai de ei! Căci le -a venit ziua, vremea pedepsirii lor! 28 Ascultaţi strigătele fugarilor, ale celorce scapă din ţara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său! 29 Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi cari încordaţi arcul! Tăbărîţi în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiţi -i după faptele lui, faceţi -i întocmai cum a făcut şi el! Căci s'a semeţit împotriva Domnului, împotriva Sfîntului lui Israel!`` 30 ,,De aceea, tinerii lui vor cădea pe uliţe, şi toţi oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul.`` 31 ,,Iată, am necaz pe tine, îngîmfatule! zice Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci ţi -a sosit ziua, vremea pedepsirii tale! 32 Îngîmfatul acela se va poticni şi va cădea, şi nimeni nu -l va ridica, voi pune foc cetăţilor lui, şi -i va mistui toate împrejurimile.`` 33 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,Copiii lui Israel şi copiii lui Iuda sînt apăsaţi împreună; toţi cei ce i-au dus robi îi opresc şi nu vor să le dea drumul. 34 Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării, şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.` 35 Sabia împotriva Haldeilor! -zice Domnul, -împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor şi înţelepţilor lui! 36 Sabia împotriva proorocilor minciunii, ca să ajungă ca nişte oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămînă încremeniţi! 37 Sabia împotriva cailor şi carălor lui, împotriva oamenilor de tot felul cari sînt în mijlocul lui, ca să ajungă ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jăfuite! 38 Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o ţară de idoli, şi au înebunit cu idolii lor. 39 Deaceea fiarele pustiei se vor aşeza acolo împreună cu şacalii, şi struţii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci vecinic va rămînea nelocuit. 40 Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe cari le -a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo. - 41 Iată, vine un popor dela miazănoapte, şi un neam mare şi nişte împăraţi puternici se ridică dela marginile pămîntului. 42 Poartă arc şi suliţă, sînt necruţători şi fără milă; glasul le mugeşte ca marea; sînt călări pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului! 43 Împăratul Babilonului aude vestea, mîinile i se slăbesc, şi îl apucă groaza, ca durerea pe o femeie care naşte... 44 Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu, depe malurile îngîmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo, şi voi pune peste ei pe acela, pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Şi care căpetenie Îmi va sta împotrivă?`` 45 Deaceea, ascultaţi hotărîrea pe care a luat -o Domnul împotriva Babilonului, şi planurile pe cari le -a făcut El împotriva ţării Haldeilor!,,Cu adevărat, îi vor tîrî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat, le vor pustii locuinţa. 46 De strigătul luării Babilonului se cutremură pămîntul, şi se aude un strigăt de durere printre neamuri.``

Jeremiah 51:41

41 Cum s'a luat Şeşacul! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pămîntul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor!

Ezekiel 32:30

30 Tot acolo sînt voivozii dela miază-noapte, şi toţi Sidonienii, cari s'au pogorît la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie, şi-şi poartă ocara lîngă cei pogorîţi în groapă.

Daniel 5:1-31

1 Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor. 2 Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 3 Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. 4 Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră. 5 În clipa aceea, s'au arătat degetele unei mîni de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris. 6 Atunci împăratul a îngălbenit, şi gîndurile atît l-au tulburat că i s'au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s'au izbit unul de altul. 7 Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului:,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.`` 8 Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului. 9 Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s'a spăimîntat foarte tare, faţa i s'a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi. 10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel:,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa! 11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, 12 şi anume, pentrucă s'a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!`` 13 Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel:,,Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul? 14 Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită. 15 Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuiască; dar n'au putut să tîlcuiască aceste cuvinte. 16 Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!`` 17 Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului:,,Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuş voi citi împăratului scrierea, şi i -o voi tîlcui. 18 Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; 19 şi din pricina mărimii pe care i -o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia. 20 Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; 21 a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s'a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i -a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea. 22 Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri. 23 Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! 24 De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta. 25 Iată însă scrierea care a fost scrisă:,,Numărat, numărat, cîntărit, şi împărţit!`` 26 Şi iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi -a numărat zilele domniei, şi i -a pus capăt. 27 Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! 28 Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!`` 29 Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei. 30 Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorît. 31 Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.

Habakkuk 2:16

16 Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu, şi desveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rîndul să iei paharul din dreapta Domnului, şi va veni ruşinea peste slava ta.

Revelation 18:1-24

1 După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s'a luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare, şi a zis:,,A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte; 3 pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.`` 4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea:,,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! 5 Pentrucă păcatele ei s'au îngrămădit, şi au ajuns pînă în cer; şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de nelegiuirile ei. 6 Răsplătiţi -i cum v'a răsplătit ea, şi întoarceţi -i de două ori cît faptele ei. Turnaţi -i îndoit în potirul în care a amestecat ea!`` 7 Pe cît s'a slăvit pe sine însăş, şi s'a desfătat în risipă, pe atît daţi -i chin şi tînguire! Pentrucă zice în inima ei:,,Şed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!`` 8 Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat -o, este tare. 9 Şi împăraţii pămîntului, cari au curvit şi s'au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci. 10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice:,,Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într'o clipă ţi -a venit judecata!`` - 11 Negustorii pămîntului o plîng şi o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer şi de marmoră; 13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. 14 Şi roadele atît de dorite sufletului tău s'au dus dela tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sînt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi. 15 Ceice fac negoţ cu aceste lucruri, cari s'au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui, 16 şi vor zice:,,Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte supţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! 17 Atîtea bogăţii într'un ceas s'au prăpădit!`` -Şi toţi cîrmacii, toţi ceice merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi ceice cîştigă din mare, stăteau departe; 18 şi, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau:,,Care cetate era ca cetatea cea mare?`` 19 Şi îşi aruncau ţărînă în cap, plîngeau, se tînguiau, ţipau şi ziceau:,,Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi ceice aveau corăbii pe mare, într'o clipă a fost prefăcută într'un pustiu!`` 20 ,,Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat -o.`` 21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat -o în mare, şi a zis:,,Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit! 22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. 23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, -pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta, 24 şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.``

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.