Ezekiel 40 Cross References - Romanian

1 În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la patrusprezece ani după dărîmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea, a venit mîna Domnului peste mine, şi m'a strămutat în ţara lui Israel. 2 M'a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m'a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită. 3 M'am dus acolo; şi iată că acolo era un om, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei; el avea în mînă o sfoară de măsurat, de in, şi o prăjină de măsurat, şi stătea la poartă, 4 Omul acela mi -a zis:,,Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale, şi ia aminte la toate lucrurile, pe cari ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.`` 5 Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mîna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de şase coţi, fiecare cot avînd o palmă mai mult decît cotul obicinuit. A măsurat lăţimea zidului, care era de o prăjină, şi înălţimea, care era tot de o prăjină. 6 A mers la poarta de răsărit, şi i -a suit treptele. A măsurat pragul porţii, care era lat de o prăjină, şi celalt prag care era lat de o prăjină. 7 Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină, şi largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coţi. Pragul porţii, de lîngă tinda porţii din lăuntru, era de o prăjină. 8 A măsurat şi tinda porţii dinlăuntru; era de o prăjină. 9 A măsurat apoi tinda porţii; era de opt coţi, şi stîlpii ei erau de doi coţi. Tinda porţii era spre partea dinlăuntru. 10 Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; cîteşi trele aveau aceeaş măsură, şi stîlpii de fiecare parte aveau tot aceeaş măsură. 11 A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porţii, care era de zece coţi, şi lungimea porţii, care era de treisprezece coţi. 12 Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte, şi şase coţi de cealaltă. 13 A măsurat poarta dela acoperiţul unei odăi de pază, pînă la acoperişul celeilalte; între cele două deschizături cari erau faţă în faţă era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 14 A măsurat tinda porţii şi a găsit douăzeci de coţi; tinda da într'o curte, de jur împrejurul porţii. 15 Locul dintre poarta dela intrare şi tinda porţii dinlăuntru era lung de cincizeci de coţi. 16 La odăile de pază şi la stîlpii lor dinlăuntrul porţii de jur împrejur erau nişte ferestre îngrădite; ferestre erau şi înlăuntru în tinzile porţii de jur împrejur; iar pe stîlpi erau săpate ramuri de finici. 17 M'a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi şi un caldarîm de jur împrejur; pe caldarîmul acesta erau treizeci de odăi. 18 Caldarîmul era lîngă porţi, şi era dealungul porţilor: acesta era caldarîmul de jos. 19 A măsurat lăţimea dela poarta de jos pînă la partea de afară a curţii dinlăuntru, şi avea o sută doi coţi, la răsărit şi la miazănoapte. 20 A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară. 21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime. 22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaş măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru. 23 La curtea dinlăuntru era o poartă, în faţa porţii de miazănoapte şi în faţa porţii de răsărit; a măsurat o sută de coţi dela o poartă pînă la cealaltă. 24 M'a dus în partea de miazăzi, unde se afla poarta dela miazăzi. I -a măsurat stîlpii şi tinda, cari aveau aceeaş măsură. 25 Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi. 26 La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte. 27 Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coţi. 28 M'a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaş măsură. 29 Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi. 30 (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.) 31 Tinda porţii dădea în curtea de afară; pe stîlpii ei erau finici, şi opt trepte pentru suit la poartă. 32 M'am dus apoi în curtea dinlăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta, şi a găsit că avea aceeaş măsură. 33 Odăile ei de pază, stîlpii ei şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau şi ele ferestre de jur împrejur, lungi de cinci zeci de coţi şi late de două zeci şi cinci. 34 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stîlpi, şi opt trepte pentru suit la poartă. 35 M'a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat -o, şi a găsit aceeaş măsură. 36 Şi ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coţi şi lată de două zeci şi cinci de coţi. 37 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, şi opt trepte pentru suit la poartă. 38 Era o odaie, care se deschidea spre tinda porţii; acolo trebuiau spălate arderile de tot. 39 În tinda porţii erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină. 40 În una din părţile de afară, cum te sui la intrarea porţii de miază-noapte, erau două mese; şi în cealaltă parte, spre tinda porţii, erau iarăş două mese. 41 În cele două părţi ale porţii, se aflau astfel patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe cari trebuiau înjunghiate jertfele. 42 În faţa meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile de tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot şi jumătate, late de un cot şi jumătate, şi înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu cari se jungheau vitele pentru arderi de tot şi pentru celelalte jertfe. 43 Pe din lăuntru casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mînă, cari slujeau ca mese pentru carnea jertfelor. 44 Afară din poarta dinlăuntru erau două odăi pentru cîntăreţi în curtea dinlăuntru: una era alături de poarta de miază noapte şi avea faţa spre miazăzi, celaltă era alături de poarta de miazăzi şi avea faţa spre miazănoapte. 45 El mi -a zis:,,Odaia aceasta, dinspre miazăzi, este pentru preoţii cari îngrijesc de slujba Templului. 46 Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoţii cari îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Ţadoc sînt aceia cari, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul, ca să -I slujească. 47 A măsurat curtea, care era în patru colţuri, lungă de o sută de coţi. Altarul era înaintea casei. 48 M'a dus în tinda casei. A măsurat stîlpii tinzii, şi a găsit cinci coţi de o parte, şi cinci coţi de cealaltă. Lăţimea porţii era de patrusprezece coţi, iar peretele de pe laturile porţii era de trei coţi deoparte şi de trei coţi de cealaltă. 49 Tinda avea o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de doisprezece coţi; te suiai la ea pe zece trepte. Lîngă stîlpi mai erau şi alţi stîlpi, unul de o parte şi altul de alta.

Exodus 12:41

41 Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului.

2 Kings 25:1-30

1 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărît înaintea lui, şi a ridicat întărituri de jur împrejur. 2 Cetatea a fost împresurată pînă la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia. 3 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, şi nu era pîne pentru poporul ţării. 4 Atunci s'a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lîngă grădina împăratului, pe cînd Haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în cîmpie. 5 Dar oştirea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi l -a ajuns în cîmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s'a risipit dela el. 6 Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s'a rostit o hotărîre împotriva lui. 7 Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon. 8 În ziua a şaptea a lunii a cincea, -era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, -a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, şi a intrat în Ierusalim. 9 A ars Casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor cari aveau vreo însemnătate oarecare. 10 Toată oştirea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat zidurile dimprejurul Ierusalimului. 11 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe ceice mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului, şi pe cealaltă mulţime. 12 Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pămînt cîţiva din cei mai săraci din ţară. 13 Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi au dus arama în Babilon. 14 Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba. 15 Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint. 16 Cei doi stîlpi, marea, şi temeliile, pe cari le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută. 17 Înălţimea unui stîlp era de optsprezece coţi, şi deasupra avea un coperiş de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul coperişului era o împletitură în chip de reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa avea şi al doilea stîlp cu împletitura în chip de reţea. 18 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei păzitori ai pragului. 19 Şi din cetate a luat un dregător care avea supt porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni cari făceau parte din sfetnicii împăratului şi cari au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oştirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, şi şasezeci de oameni din poporul ţării, cari se aflau în cetate. 20 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i -a luat, şi i -a dus la împăratul Babilonului la Ribla. 21 Împăratul Babilonului i -a lovit şi i -a omorît la Ribla, în ţara Hamatului. Ghedalia, dregător; uciderea lui. 22 Şi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese, şi pe care -l lăsase în ţara lui Iuda, supt porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan. 23 Cînd au auzit toate căpeteniile oştilor, ei şi oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s'au dus la Ghedalia la Miţpa, şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careab, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, şi Iaazania, fiul lui Maacatitul, ei şi oamenii lor. 24 Ghedalia le -a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le -a zis:,,Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor Haldeilor; rămîneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi veţi duce -o bine.`` 25 Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, şi au lovit de moarte pe Ghedalia, ca şi pe Iudeii şi Haldeii cari erau cu el la Miţpa. 26 Atunci tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, şi căpeteniile oştilor, s'au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de Haldei. 27 În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintîi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l -a scos din temniţă, 28 i -a vorbit cu bunătate, şi a pus scaunul lui de domnie mai pesus de scaunul de domnie al împăraţilor cari erau cu el la Babilon. 29 I -a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mîncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui. 30 Împăratul i -a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui

Jeremiah 39:1-18

1 Ierusalimul a fost luat. În al nouălea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea lui înaintea Ierusalimului, şi l -a împresurat; 2 iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pătruns în cetate. 3 Atunci au înaintat toate căpeteniile împăratului Babilonului, şi au cuprins poarta dela mijloc. Erau: Nergal-Şareţer, Samgar-Nebu, Sarsechim, căpetenia famenilor dregători, Nergal-Şareţer, căpetenia magilor, şi toate celelalte căpetenii ale împăratului Babilonului. 4 Zedechia, împăratul lui Iuda, şi toţi oamenii de război, cum i-au văzut, au fugit, şi au ieşit noaptea din cetate, pe drumul grădinii împăratului, pe poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe drumul cîmpiei. 5 Dar oastea Haldeilor i -a urmărit, şi a ajuns pe Zedechia în cîmpiile Ierihonului. L-au luat, şi l-au dus la Nebucadneţar, împăratul Babilonului, la Ribla, în ţara Hamatului; el a dat o hotărîre împotriva lui. 6 Împăratul Babilonului a pus să junghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreună cu toţi mai marii lui Iuda. 7 Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să -l lege cu lanţuri de aramă, ca să -l ducă la Babilon. 8 Haldeii au ars cu foc casa împăratului şi casele poporului, şi au dărîmat zidurile Ierusalimului. 9 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui, şi pe rămăşiţa poporului. 10 Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe ceice n'aveau nimic; şi le -a dat atunci vii şi ogoare. 11 Nebucadneţar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia, prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor: 12 ,,Ia -l, poartă grijă de el, şi nu -i face niciun rău, ci fă -i ce-ţi va cere!`` 13 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebuşazban, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Şareţer, căpetenie magilor, şi toate căpeteniile împăratului Babilonului, 14 au trimes să aducă pe Ieremia din curtea temniţei, şi l-au încredinţat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, ca să -l ducă acasă. Şi a rămas în mijlocul poporului. 15 Cuvîntul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe cînd era închis în curtea temniţei: 16 ,,Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, Etiopianul, şi spune -i:,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile, pe cari le-am vestit în rău şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întîmpla înaintea ochilor tăi. 17 Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mînile oamenilor de cari temi. 18 Te voi scăpa, şi nu vei cădea supt sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentrucă ai avut încredere în Mine, zice Domnul.``

Jeremiah 52:1-34

1 Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. 3 Şi lucrul acesta s'a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să -i lepede dela Faţa Lui. Şi Zedechia s'a răsculat împotriva împăratului Babilonului. 4 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în ziua a zecea a lunii a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea lui, împotriva Ierusalimului; au tăbărît înaintea lui, şi au ridicat şanţuri de apărare dejur împrejurul lui. 5 Cetatea a stat împresurată pînă în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia. 6 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, aşa că poporul ţării nu mai avea pîne de loc. 7 Atunci s'a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit, şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lîngă grădina împăratului, pe cînd înconjurau Haldeii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul cîmpiei. 8 Dar oastea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi au ajuns pe Zedechia în cîmpiile Ierihonului, dupăce toată oştirea lui se risipise dela el. 9 Au pus mîna pe împărat, şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului; şi el a rostit o hotărîre împotriva lui. 10 Împăratul Babilonul a pus să junghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda. 11 Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să -l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l -a dus la Babilon, şi l -a ţinut în temniţă pînă în ziua morţii lui. 12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, -a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului. 13 El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari. 14 Toată ostea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului. 15 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe ceice se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii. 16 Totuş Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară. 17 Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă cari erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi toată arama lor au dus -o în Babilon. 18 Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba. 19 Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămîietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint. 20 Cei doi stîlpi, marea, şi cei doisprezece boi de aramă cari slujeau drept temelie, şi cari -i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cîntări. 21 Înălţimea unuia din stîlpi era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi îl cuprindea; era gol şi gros de patru degete; 22 deasupra lui era un coperiş de aramă, şi înălţimea unui coperiş era de cinci coţi; împrejurul coperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea stîlp, şi avea şi el rodii. 23 Erau nouăzeci şi şase de rodii de fiecare parte, şi toate rodiile dimprejurul reţelei erau în număr de o sută. 24 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei uşieri. 25 Şi din cetate a luat pe un famen care avea supt poruncca lui pe oamenii de război, şapte oameni din ceice făceau parte din sfetnicii împăratului şi cari au fost găsiţi în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oştirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din ţară, şi şasezeci de oameni din poporul ţării, cari se aflau în cetate. 26 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i -a luat, şi i -a dus la împăratul Babilonului la Ribla. 27 Împăratul Babilonului i -a lovit şi i -a omorît la Ribla în ţara Hamatului. Astfel a fost dus rob Iuda departe de ţara lui. 28 Iată poporul pe care l -a dus Nebucadneţar în robie: în al şaptelea an: trei mii douăzeci şi trei de Iudei; 29 în al optsprezecelea an al lui Nebucadneţar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de inşi; 30 în al douăzeci şi treilea an al lui Nebucadneţar, Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat şapte sute patruzeci şi cinci de Iudei; de toţi: patru mii şase sute de inşi. 31 În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întîi al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l -a scos din temniţă. 32 I -a vorbit cu bunătate, şi i -a aşezat scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al împăraţilor cari erau cu el la Babilon. 33 A pus să -i schimbe hainele de temniţă, şi Ioiachin a mîncat totdeauna la masa împăratului în tot timpul vieţii sale. 34 Împăratul Babilonului a purtat grijă necontenit de hrana lui zilnică, pînă în ziua morţii lui, în tot timpul vieţii sale

Ezekiel 1:2-3

2 În a cincea zi a lunii-era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, - 3 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

Ezekiel 3:14

14 Cînd m'a răpit Duhul şi m'a luat, mergeam amărît şi mînios, şi mîna Domnului apăsa tare peste mine.

Ezekiel 3:22

22 Şi mîna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi -a zis:,,Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!``

Ezekiel 8:1

1 În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe cînd şedeam în casă, şi bătrînii lui Iuda şedeau înaintea mea, mîna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.

Ezekiel 11:24

24 Pe mine însă m'a răpit Duhul şi m'a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.

Ezekiel 29:17

17 În al douăzeci şi şaptelea an, în ziua întîi a lunii întîi, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

Ezekiel 32:1

1 În anul al doisprezecelea, în ziua întîi a lunii a douăsprezecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

Ezekiel 32:17

17 În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

Ezekiel 33:21

21 În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim, a venit la mine şi a zis:,,Cetatea a fost luată!``

Ezekiel 37:1

1 Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

Revelation 1:10

10 În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.

1 Chronicles 28:12

12 I -a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului, şi toate odăile dejur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile sfîntului locaş,

1 Chronicles 28:19

19 ,,Toate acestea``, a zis David,,,toate lucrările izvodului acestuia, mi le -a făcut cunoscut Domnul, însemnîndu-le în scris cu mîna Lui.``

Isaiah 2:2-3

2 Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3 Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice:,,Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.`` Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvîntul Domnului.

Isaiah 14:13

13 Tu ziceai în inima ta:,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;

Isaiah 48:2

2 Căci ei îşi trag numele dela cetatea sfîntă, şi se bizuiesc pe Dumnezeul lui Israel, al cărui Nume este Domnul oştirilor.

Ezekiel 1:1

1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război dela rîul Chebar, s'au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.

Ezekiel 8:3

3 El a întins ceva ca o mînă, şi m'a apucat de zulufii capului. Duhul m'a răpit între pămînt şi cer şi m'a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea din lăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stîrnea gelozia Domnului.

Ezekiel 17:22-23

22 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Eu însumi voi lua o rămurea din vîrful unui cedru mare, şi o voi pune la pămînt. Voi rupe din vîrful ramurilor lui o mlădiţă fragedă, şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat. 23 Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod, şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni supt umbra ramurilor lui.

Ezekiel 48:30-35

30 ,,Iată ieşirile cetăţii. În partea de miază noapte, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, - 31 şi porţile cetăţii se vor numi după numele seminţiilor lui Israel-trei porţi la miază noapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda, şi o poartă a lui Levi. 32 În partea de răsărit care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, cu trei porţi: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin, şi o poartă a lui Dan. 33 În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar, şi o poartă a lui Zabulon. 34 În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer, şi o poartă a lui Neftali. 35 De jur împrejurul cetăţii: optsprezece mii de coţi. Şi din ziua aceea, numele cetăţii va fi:,Domnul este aici!

Daniel 2:34-35

34 Tu te uitai la el, şi s'a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîni, a izbit picioarele de fer şi de lut ale chipului, şi le -a făcut bucăţi. 35 Atunci ferul, lutul, arama, argintul şi aurul s'au sfărîmat împreună şi s'au făcut ca pleava din arie vara; le -a luat vîntul, şi nici urmă nu s'a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul, s'a făcut un munte mare, şi a umplut tot pămîntul.

Daniel 7:1

1 În anul dintîi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe cînd era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie.

Daniel 7:7

7 După aceea m'am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.

Micah 4:1

1 În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.

Acts 2:17

17 ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!

Acts 16:9

9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i -a făcut următoarea rugăminte:,,Treci în Macedonia, şi ajută-ne!``

2 Corinthians 12:1-7

1 E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului. 2 Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 3 Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), 4 a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu -i este îngăduit unui om să le rostească. 5 Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decît cu slăbiciunile mele. 6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, n'aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n'aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decît ce vede în mine, sau ce aude dela mine. 7 Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi -a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.

Galatians 4:26

26 Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.

Revelation 21:10-23

10 Şi m'a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi -a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu, 11 avînd slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. 12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cît lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înalţimea erau deopotrivă. 17 I -a măsurat şi zidul, şi -a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18 Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. 19 Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintîi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smaragd; 20 a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr'un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie. 22 În cetate n'am văzut niciun Templu; pentrucă Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt Templul ei. 23 Cetatea n'are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s'o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.

Isaiah 8:20

20 La lege şi la mărturie!`` Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.

Isaiah 28:17

17 Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii.

Ezekiel 1:7

7 Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită.

Ezekiel 1:27

27 Am mai văzut iarăş o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui pînă sus, şi dela chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ezekiel 47:3

3 Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coţi, şi m -a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne.

Daniel 10:5-6

5 Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. 6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

Zechariah 2:1-2

1 Am ridicat ochii şi m'am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mînă o funie de măsurat. 2 L'am întrebat:,,Unde te duci?`` Şi el mi -a zis:,,Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.``

Revelation 1:15

15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

Revelation 11:1

1 Apoi mi s'a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s'a zis:,,Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.

Revelation 21:15

15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.

Isaiah 21:10

10 O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

Jeremiah 26:2

2 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,Stai în curtea Casei Domnului, şi spune acelora cari vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului, toate cuvintele pe cari-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvînt din ele.

Ezekiel 2:1

1 El mi -a zis:,,Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!``

Ezekiel 2:7-8

7 Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sînt nişte îndărătnici! 8 Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănîncă ce-ţi voi da!``

Ezekiel 3:17

17 ,,Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Cînd vei auzi un cuvînt, care va ieşi din gura Mea, să -i înştiinţezi din partea Mea!

Ezekiel 43:10

10 Tu, însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să -i măsoare planul, şi să roşească de nelegiuirile lor.

Ezekiel 44:5

5 Domnul mi -a zis:,,Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rînduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea casei şi toate ieşirile sfîntului Locaş!

Matthew 10:27

27 Ce vă spun Eu la întunerec, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.

Matthew 13:9

9 Cine are urechi de auzit, să audă.``

Matthew 13:51-52

51 ,,Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,,Da, Doamne``, I-au răspuns ei. 52 Şi El le -a zis:,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.``

Acts 20:27

27 Căci nu m'am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

1 Corinthians 11:23

23 Căci am primit dela Domnul ce v'am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne.

Deuteronomy 3:11

11 (Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul Refaimiţilor. Patul lui, un pat de fer, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.)

Psalms 125:2

2 Cum este înconjurat Ierusalimului de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, deacum şi pînă în veac.

Isaiah 26:1

1 În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda:,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură.

Isaiah 60:18

18 Nu se va mai auzi vorbindu-se de sîlnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale,Mîntuire`, şi porţile tale,Laudă`.

Ezekiel 42:20

20 A măsurat astfel în cele patru laturi zidul de jur împrejurul casei; lungimea era de cinci sute de prăjini, şi lăţimea de cinci sute de prăjini; zidul acesta despărţea locul sfînt de cel nesfînt.

Zechariah 2:5

5 Eu Însumi-zice Domnul-voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, şi voi fi slava lui în mijlocul lui!...

Revelation 21:12

12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

1 Kings 6:8

8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a casei; în catul dela mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa dela catul de mijloc la al treilea.

1 Chronicles 9:18

18 şi pînă în ziua de azi el este la uşa împăratului, la răsărit. Aceştia sînt uşierii taberei fiilor lui Levi.

1 Chronicles 9:24

24 Erau uşieri în cele patru vînturi: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi.

Nehemiah 3:29

29 După ei Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii dela răsărit.

Psalms 84:10

10 Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii!

Jeremiah 19:2

2 Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe cari ţi le voi spune.

Ezekiel 8:16

16 Şi m'a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.

Ezekiel 10:18

18 Slava Domului a plecat din pragul Templului, şi s'a aşezat pe heruvimi.

Ezekiel 11:1

1 Duhul m'a răpit, şi m'a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii, erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.

Ezekiel 40:5

5 Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mîna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de şase coţi, fiecare cot avînd o palmă mai mult decît cotul obicinuit. A măsurat lăţimea zidului, care era de o prăjină, şi înălţimea, care era tot de o prăjină.

Ezekiel 40:7

7 Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină, şi largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coţi. Pragul porţii, de lîngă tinda porţii din lăuntru, era de o prăjină.

Ezekiel 40:20

20 A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară.

Ezekiel 40:26

26 La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.

Ezekiel 43:1

1 M'a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit.

Ezekiel 43:8

8 ca atunci cînd îşi puneau pragul lor lîngă pragul Meu, stîlpii lor lîngă stîlpii Mei, şi nu era de cît un zid între Mine şi ei. Aşa au pîngărit ei Numele Meu cel sfînt cu urîciunile pe cari le-au săvîrşit; de aceea i-am mistuit în mînia Mea.

Ezekiel 44:1

1 M'a adus înapoi la poarta de afară a sfîntului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.

Ezekiel 46:1-2

1 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,Poarta curţii dinlăuntru: dinspre răsărit, va rămînea închisă în cele şase zile de lucru; dar se va deschide în ziua Sabatului, şi va fi deschisă şi în ziua lunii noi. 2 Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară, şi va sta lîngă uşiorii porţii. Apoi preoţii vor aduce arderea lui de tot şi jertfele lui de mulţămire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieşi iarăş afară, şi poarta nu se va închide pînă seara.

Ezekiel 46:12

12 Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere de tot de bunăvoie sau o jerfă de mulţămire de bună voie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit, şi el îşi va aduce arderea de tot şi jertfa de mulţămire aşa cum o aduce în ziua Sabatului; apoi va ieşi afară, şi după ce va ieşi, vor închide iarăş poarta.

Ezekiel 47:1

1 M'a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului.

1 Kings 6:5-10

5 A zidit lipite de zidul casei mai multe rînduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, cari înconjurau zidurile casei, Templul şi sfîntul locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur. 6 Catul de jos era lat de cinci coţi, cel dela mijloc de şase coţi, iar al treilea de şapte coţi; căci pe partea deafară a casei a făcut arcade strîmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile casei. 7 Cînd s'a zidit casa, s'au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fer nu s'au auzit în casă în timpul zidirii. 8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a casei; în catul dela mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa dela catul de mijloc la al treilea. 9 Dupăce a isprăvit de zidit casa, Solomon a acoperit -o cu scînduri şi cu grinzi de cedru. 10 A făcut de cinci coţi de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregei case, şi le -a legat de casă prin lemne de cedru.

1 Chronicles 9:26

26 Căci aceste patru căpetenii ale uşierilor, aceşti Leviţi, erau totdeauna în slujbă, şi mai aveau privigherea asupra odăilor şi vistieriilor Casei lui Dumnezeu;

1 Chronicles 23:28

28 Puşi lîngă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,

2 Chronicles 3:9

9 Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur şi odăile de sus.

2 Chronicles 31:11

11 Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit.

Ezra 8:29

29 Fiţi cu ochii în patru, şi luaţi lucrurile acestea supt paza voastră, pînă le veţi cîntări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintarea Leviţilor, şi înaintarea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.``

Jeremiah 35:4

4 şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lîngă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.

Ezekiel 40:29

29 Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.

Ezekiel 40:33

33 Odăile ei de pază, stîlpii ei şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau şi ele ferestre de jur împrejur, lungi de cinci zeci de coţi şi late de două zeci şi cinci.

Ezekiel 40:36

36 Şi ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coţi şi lată de două zeci şi cinci de coţi.

Ezekiel 42:5

5 Odăile de sus erau mai strîmte decît cele de jos şi decît cele dela mijlocul clădirii, pentrucă le mai luau din loc şi pridvoarele.

Ezekiel 45:19

19 Preotul va lua din sîngele jertfei ispăşitoare, şi va pune pe uşiorii casei, pe cele patru colţuri ale pervazului altarului, şi pe uşiorii porţii curţii dinlăuntru.

Exodus 27:9

9 Curtea cortului s'o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature,

Exodus 35:17

17 pînzele curţii, stîlpii ei, picioarele ei, şi perdeaua dela poarta curţii;

Leviticus 6:16

16 Aaron şi fiii lui să mănînce ce va mai rămînea din darul de mîncare; s'o mănînce fără aluat, într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

1 Chronicles 28:6

6 El mi -a zis:,Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi -i voi fi Tată.

Psalms 100:4

4 Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui! Lăudaţi -L şi binecuvîntaţi -I Numele.

Isaiah 62:9

9 Ci cei ce vor strînge grîul, aceia îl vor mînca şi vor lăuda pe Domnul, şi ceice vor face vinul, aceia îl vor bea, în curţile locaşului Meu celui sfînt.``

Ezekiel 8:7

7 Atunci m'a dus la poarta curţii. M'am uitat, şi iată că era o gaură în părete!

Ezekiel 42:1

1 Apoi m'a scos şi m'a dus în curtea deafară din spre miază noapte, şi m'a dus în odăile din faţa locului gol şi din faţa clădirii la miază noapte.

1 Kings 6:4

4 Împăratul a făcut casei ferestre largi înlăuntru şi strîmte afară.

1 Kings 6:29

29 Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.

1 Kings 6:32

32 Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici, şi de flori deschise, şi le -a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.

1 Kings 6:35

35 A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise, şi le -a acoperit cu aur, pe care l -a întins pe săpătura de chipuri.

2 Chronicles 3:5

5 A îmbrăcat cu lemn de chiparos casa cea mare, a acoperit -o cu aur curat, şi a săpat pe ea finici şi împletituri de lănţişoare.

Psalms 92:12

12 Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.

Ezekiel 40:12

12 Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte, şi şase coţi de cealaltă.

Ezekiel 40:21-22

21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime. 22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaş măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.

Ezekiel 40:25

25 Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.

Ezekiel 40:30

30 (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.)

Ezekiel 41:15-16

15 A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi. 16 Templul şi casa dinlăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, din faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jurîmprejur. Dela pămînt pînă la ferestrele acoperite,

Ezekiel 41:18

18 şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe,

Ezekiel 41:26

26 Erau ferestre îngrădite, şi deoparte şi de cealaltă erau finici, şi tot aşa era şi pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice şi pe grinzile de sus.

Ezekiel 42:3

3 În dreptul celor douăzeci de coţi ai curţii dinlăuntru, şi în dreptul caldarîmului curţii de afară, se aflau pridvoare lîngă pridvoare în catul al treilea.

John 5:2

2 În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.

1 Corinthians 13:12

12 Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Revelation 7:9

9 După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s'o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;

1 Kings 6:5

5 A zidit lipite de zidul casei mai multe rînduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, cari înconjurau zidurile casei, Templul şi sfîntul locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur.

2 Kings 23:11

11 A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carăle soarelui.

Ezekiel 10:5

5 Vîjiitul aripilor heruvimilor s'a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Celui Atotputernic, cînd vorbeşte,

Ezekiel 40:38

38 Era o odaie, care se deschidea spre tinda porţii; acolo trebuiau spălate arderile de tot.

Ezekiel 41:6

6 Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid făcute anume pentru odăile acestea din jur împrejurul casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul casei.

Ezekiel 42:4

4 Pe dinaintea odăilor, era un loc de trecere lat de zece coţi, şi un drum de un cot; uşile lor erau spre miază noapte.

Ezekiel 45:5

5 Leviţilor, cari slujesc în casă, să li se dea în stăpînire un ţinut de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, pentru cetăţile în cari vor locui împreună cu douăzeci de odăi.

Ezekiel 46:21

21 M'a dus apoi în curtea de afară, şi m'a făcut să trec pe lîngă cele patru colţuri ale curţii. Şi iată că era o curte la fiecare colţ al curţii.

Revelation 11:2

2 Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca în picioare sfînta cetate patruzeci şi două de luni.

Ezekiel 40:23

23 La curtea dinlăuntru era o poartă, în faţa porţii de miazănoapte şi în faţa porţii de răsărit; a măsurat o sută de coţi dela o poartă pînă la cealaltă.

Ezekiel 40:27

27 Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coţi.

Ezekiel 40:6

6 A mers la poarta de răsărit, şi i -a suit treptele. A măsurat pragul porţii, care era lat de o prăjină, şi celalt prag care era lat de o prăjină. 7 Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină, şi largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coţi. Pragul porţii, de lîngă tinda porţii din lăuntru, era de o prăjină. 8 A măsurat şi tinda porţii dinlăuntru; era de o prăjină.

Ezekiel 40:10-16

10 Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; cîteşi trele aveau aceeaş măsură, şi stîlpii de fiecare parte aveau tot aceeaş măsură. 11 A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porţii, care era de zece coţi, şi lungimea porţii, care era de treisprezece coţi. 12 Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte, şi şase coţi de cealaltă. 13 A măsurat poarta dela acoperiţul unei odăi de pază, pînă la acoperişul celeilalte; între cele două deschizături cari erau faţă în faţă era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi. 14 A măsurat tinda porţii şi a găsit douăzeci de coţi; tinda da într'o curte, de jur împrejurul porţii. 15 Locul dintre poarta dela intrare şi tinda porţii dinlăuntru era lung de cincizeci de coţi. 16 La odăile de pază şi la stîlpii lor dinlăuntrul porţii de jur împrejur erau nişte ferestre îngrădite; ferestre erau şi înlăuntru în tinzile porţii de jur împrejur; iar pe stîlpi erau săpate ramuri de finici.

Ezekiel 40:25-26

25 Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi. 26 La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.

Ezekiel 40:29-30

29 Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi. 30 (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.)

Ezekiel 40:34

34 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stîlpi, şi opt trepte pentru suit la poartă.

Ezekiel 40:36-37

36 Şi ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coţi şi lată de două zeci şi cinci de coţi. 37 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, şi opt trepte pentru suit la poartă.

1 Kings 7:36

36 Pe plăcile proptelelor, şi pe tăblii, a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur.

Ezekiel 40:16

16 La odăile de pază şi la stîlpii lor dinlăuntrul porţii de jur împrejur erau nişte ferestre îngrădite; ferestre erau şi înlăuntru în tinzile porţii de jur împrejur; iar pe stîlpi erau săpate ramuri de finici.

Ezekiel 40:31

31 Tinda porţii dădea în curtea de afară; pe stîlpii ei erau finici, şi opt trepte pentru suit la poartă.

Ezekiel 40:37

37 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, şi opt trepte pentru suit la poartă.

Ezekiel 40:49

49 Tinda avea o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de doisprezece coţi; te suiai la ea pe zece trepte. Lîngă stîlpi mai erau şi alţi stîlpi, unul de o parte şi altul de alta.

Hebrews 6:1

1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

Exodus 27:9-18

9 Curtea cortului s'o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature, 10 cu douăzeci de stîlpi, cari să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. 11 Înspre partea de miază noapte să fie deasemenea nişte pînze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stîlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. 12 În spre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pînze de cincizeci de coţi, cu zece stîlpi şi cele zece picioare ale lor. 13 Înspre partea de răsărit, pe lîngă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii, 14 să mai fie cincisprezece coţi de pînză pentru o aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor, 15 şi cincisprezece coţi de pînză pentru a doua aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor. 16 Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stîlpi şi cele patru picioare ale lor. 17 Toţi stîlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cîrlige de argint, şi picioare de aramă. 18 Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pînzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă.

Exodus 38:9-12

9 Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi, 10 cu douăzeci de stîlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligele stîlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint. 11 În spre partea de miazănoapte, erau o sută de coţi de pînză, cu douăzeci de stîlpi şi cu cele douăzeci de picioare de aramă ale lor; cîrligele stîlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint. 12 Înspre partea de sus, erau cinci zeci de coţi de pînză, cu zece stîlpi şi cele zece picioare ale lor; cîrligele stîlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.

Ezekiel 40:19

19 A măsurat lăţimea dela poarta de jos pînă la partea de afară a curţii dinlăuntru, şi avea o sută doi coţi, la răsărit şi la miazănoapte.

Ezekiel 40:27-28

27 Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coţi. 28 M'a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaş măsură.

Ezekiel 40:44

44 Afară din poarta dinlăuntru erau două odăi pentru cîntăreţi în curtea dinlăuntru: una era alături de poarta de miază noapte şi avea faţa spre miazăzi, celaltă era alături de poarta de miazăzi şi avea faţa spre miazănoapte.

Ezekiel 40:20-21

20 A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară. 21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime.

Ezekiel 40:28-29

28 M'a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaş măsură. 29 Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.

Ezekiel 40:35-36

35 M'a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat -o, şi a găsit aceeaş măsură. 36 Şi ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coţi şi lată de două zeci şi cinci de coţi.

Ezekiel 46:9

9 Dar cînd va veni poporul ţării înaintea Domnului, la sărbători, celce va intra pe poarta de miazănoapte, ca să se închine, va ieşi pe poarta de miazăzi; iar celce va intra pe poarta de miazăzi, va ieşi pe poarta de miazănoapte; nu trebuie să se întoarcă pe aceeaş poartă pe care vor intra, ci vor ieşi drept înainte pe cealaltă.

John 12:46

46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămînă în întunerec.

2 Peter 1:19

19 Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într'un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.

Psalms 92:12-13

12 Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban. 13 Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.

Song of Songs 7:7-8

7 Statura ta este ca finicul, şi ţîţele tale ca nişte struguri. 8 Îmi zic:,,Mă voi sui în finic, şi -i voi apuca crăcile!`` Atunci ţîţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.

Ezekiel 40:22

22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaş măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.

2 Peter 3:18

18 ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veciniciei. Amin

Ezekiel 40:32

32 M'am dus apoi în curtea dinlăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta, şi a găsit că avea aceeaş măsură.

Ezekiel 40:47

47 A măsurat curtea, care era în patru colţuri, lungă de o sută de coţi. Altarul era înaintea casei.

Ezekiel 40:35

35 M'a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat -o, şi a găsit aceeaş măsură.

1 Chronicles 28:11-12

11 David a dat fiului său Solomon, chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinlăuntru, şi al odăii pentru scaunul îndurării. 12 I -a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului, şi toate odăile dejur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile sfîntului locaş,

Nehemiah 13:5

5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mîncare, tămîia, uneltele, zeciuiala din grîu, din must, şi din untdelemn, părţile rînduite pentru Leviţi, cîntăreţi şi uşieri, şi darurile ridicate pentru preoţi.

Nehemiah 13:9

9 Apoi am poruncit să se curăţească odăile, şi am pus iarăş în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mîncare şi tămîia.

Jeremiah 35:2-4

2 ,,Du-te la casa Recabiţilor, vorbeşte cu ei, şi adu -i în Casa Domnului, în una din chilii şi dă-le să bea vin!`` 3 Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi, şi toată casa Recabiţilor, 4 şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lîngă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.

Jeremiah 36:10

10 Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.

Ezekiel 40:10

10 Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; cîteşi trele aveau aceeaş măsură, şi stîlpii de fiecare parte aveau tot aceeaş măsură.

Ezekiel 40:21

21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime.

Ezekiel 40:28-31

28 M'a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaş măsură. 29 Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi. 30 (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.) 31 Tinda porţii dădea în curtea de afară; pe stîlpii ei erau finici, şi opt trepte pentru suit la poartă.

Ezekiel 44:4

4 M'a dus apoi la poarta de miază noapte, înaintea casei Templului. M'am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pămînt.

Ezekiel 47:2

2 M'a scos pe poarta de miază noapte, şi m'a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.

Leviticus 1:9

9 Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Leviticus 8:21

21 A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele, şi a ars tot berbecele pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

2 Chronicles 4:6

6 A făcut zece lighene, şi a pus cinci la dreapta şi cinci la stînga, ca să slujească la curăţiri: în ele se spălau feluritele părţi ale arderilor de tot. Marea era pentru spălarea preoţilor.

Ezekiel 40:17

17 M'a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi şi un caldarîm de jur împrejur; pe caldarîmul acesta erau treizeci de odăi.

Ezekiel 41:10-11

10 Locul gol dintre odăile lăturalnice ale casei şi odăile dimprejurul casei, avea o lăţime de două zeci de coţi, de jur împrejur. 11 Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miază noapte, şi o uşă la miază zi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur.

Ezekiel 42:13

13 El mi -a zis:,,Odăile dela miazănoapte şi odăile de la miazăzi, cari sînt în faţa locului gol, sînt odăile sfinte, unde vor mînca lucrurile prea sfinte preoţii, cari se apropie de Domnul; în ele vor pune lucrurile prea sfinte, darurile de mîncare, vitele aduse ca jertfe de ispăşire şi de vină; căci locul acesta este sfînt.

Hebrews 10:22

22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Leviticus 1:3-17

3 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să -l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să -l aducă la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului. 4 Să-şi pună mîna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el. 5 Să junghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sîngele, şi să -l stropească de jur împrejur pe altarul dela uşa cortului întîlnirii. 6 Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să -l taie în bucăţi. 7 Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc. 8 Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar. 9 Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 10 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur. 11 Să -l junghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să -i stropească sîngele pe altar de jur împrejur. 12 El să -l taie în bucăţi; şi preotul să le pună, împreună cu capul şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar. 13 Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate, şi să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 14 Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să -l aducă din turturele sau din pui de porumbel. 15 Preotul să aducă pasărea pe altar; să -i despice capul cu unghia, şi s'o ardă pe altar, iar sîngele să i se scurgă pe un perete al altarului. 16 Să scoată guşa cu penele ei, şi s'o arunce lîngă altar, spre răsărit, în locul unde se strînge cenuşa. 17 Să -i frîngă aripile, fără să le deslipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Leviticus 4:2-3

2 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune:,,Cînd va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcînd lucruri cari nu trebuiesc făcute; şi anume: 3 Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l -a făcut.

Leviticus 4:13-35

13 Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcînd împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute, şi făcîndu-se astfel vinovată, 14 şi dacă păcatul săvîrşit s'a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să -l aducă înaintea cortului întîlnirii. 15 Bătrînii adunării să-şi pună mînile pe capul viţelului înaintea Domnului, şi să junghie viţelul înaintea Domnului. 16 Preotul care a primit ungerea, să aducă din sîngele viţelului în cortul întîlnirii; 17 să-şi moaie degetul în sînge, şi să stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinlăuntru. 18 Să ungă cu sîngele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului în cortul întîlnirii; şi să verse tot sîngele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa cortului întîlnirii. 19 Toată grăsimea viţelului s'o ia şi s'o ardă pe altar. 20 Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta. 21 Viţelul rămas, să -l scoată apoi afară din tabără, şi să -l ardă ca şi pe viţelul dintîi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare. 22 Dacă o căpetenie a păcătuit, făcînd fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului, Dumnezeului său, lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s'a făcut astfel vinovat, 23 şi ajunge să descopere păcatul pe care l -a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur! 24 Să-şi pună mîna pe capul ţapului, şi să -l junghie în locul unde se junghie arderile de tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire. 25 Preotul să ia cu degetul din sîngele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar celalt sînge să -l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot. 26 Toată grăsimea s'o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţămire. Astfel va face preotul pentru căpetenia aceea ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta. 27 Dacă cineva din poporul de rînd a păcătuit fără voie, făcînd împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s'a făcut astfel vinovat, 28 şi ajunge să descopere păcatul pe care l -a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l -a făcut. 29 Să-şi pună mîna pe capul jertfei de ispăşire, şi s'o junghie în locul unde se junghie arderile de tot. 30 Preotul să ia cu degetul din sîngele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalt sînge să -l verse la picioarele altarului. 31 Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta. 32 Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur. 33 Să-şi pună mîna pe capul jertfei, şi s'o junghie ca jertfă de ispăşire în locul unde se junghie arderile de tot. 34 Preotul să ia cu degetul din sîngele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalt sînge să -l verse la picioarele altarului. 35 Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l -a săvîrşit, şi i se va ierta.

Leviticus 5:6-13

6 Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l -a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. 7 Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celalt ca ardere de tot. 8 Să le aducă preotului, care va jertfi întîi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul să -i frîngă cu unghia capul dela grumaz, fără să -l despartă; 9 să stropească un perete al altarului cu sîngele jertfei de ispăşire, iar celalt sînge să -l stoarcă la picioarele altarului: aceasta este o jertfă de ispăşire. 10 Cealaltă pasăre s'o pregătească drept ardere de tot, după rînduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l -a făcut, şi i se va ierta. 11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea, şi să n'adauge nici tămîie, căci este un dar de ispăşire. 12 S'o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s'o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire. 13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l -a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămînea din darul acesta, să fie a preotului, ca şi la darul de mîncare.``

Leviticus 6:6

6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să -l dea preotului.

Leviticus 7:1-2

1 Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru prea sfînt. 2 În locul unde se junghie arderea de tot, să se junghie şi vita care slujeşte ca jertfă pentru vină. Sîngele ei să se stropească pe altar dejur împrejur.

Isaiah 53:5

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

Isaiah 53:10

10 Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

Ezekiel 40:42

42 În faţa meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile de tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot şi jumătate, late de un cot şi jumătate, şi înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu cari se jungheau vitele pentru arderi de tot şi pentru celelalte jertfe.

Ezekiel 41:22

22 ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia, şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi -a zis:,,Aceasta este masa care este înaintea Domnului!

Ezekiel 44:16

16 ,,Ei vor intra în Locaşul Meu cel sfînt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească, şi vor fi în slujba Mea.

Ezekiel 46:2

2 Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară, şi va sta lîngă uşiorii porţii. Apoi preoţii vor aduce arderea lui de tot şi jertfele lui de mulţămire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieşi iarăş afară, şi poarta nu se va închide pînă seara.

Malachi 1:7

7 -,,Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate!`` Şi dacă ziceţi:,,Cu ce Te-am spurcat?`` -,,Prin faptul că aţi zis:,Masa Domnului este de dispreţuit!``

Malachi 1:12

12 ,Dar voi îl pîngăriţi, prin faptul că ziceţi:,Masa Domnului este spurcată, şi ce aduce ea este o mîncare de dispreţuit!`

Luke 22:30

30 ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.``

1 Corinthians 10:16-21

16 Paharul binecuvîntat, pe care -l binecuvîntăm, nu este el împărtăşirea cu sîngele lui Hristos? Pînea, pe care o frîngem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? 17 Avînd în vedere că este o pîne, noi, cari sîntem mulţi, sîntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaş pîne. 18 Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănîncă jertfele, nu sînt ei în împărtăşire cu altarul? 19 Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva? 20 Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. 21 Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

2 Corinthians 5:21

21 Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L -a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Ezekiel 40:39-40

39 În tinda porţii erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină. 40 În una din părţile de afară, cum te sui la intrarea porţii de miază-noapte, erau două mese; şi în cealaltă parte, spre tinda porţii, erau iarăş două mese.

Exodus 20:25

25 Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu -l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări.

Ezekiel 40:39

39 În tinda porţii erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină.

Leviticus 1:6

6 Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să -l taie în bucăţi.

Leviticus 1:8

8 Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.

Leviticus 8:20

20 A tăiat berbecele în bucăţi, şi a ars capul, bucăţile şi grăsimea.

1 Chronicles 6:31-32

31 Iată aceia pe cari i -a pus David pentru cîrmuirea cîntării în Casa Domnului, de cînd a avut chivotul un loc de odihnă: 32 ei împlineau slujba de cîntăreţi înaintea locaşului cortului întîlnirii, pînă cînd a zidit Solomon Casa Domnului la Ierusalim, şi îşi făceau slujba după rînduiala care le era poruncită.

1 Chronicles 16:41-43

41 Cu ei erau Heman şi Iedutun, şi ceilalţi cari fuseseră aleşi şi numiţi pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac. 42 Cu ei erau Heman şi Iedutun, cari aveau trîmbiţe şi ţimbale pentru ceice sunau din ele, şi instrumente pentru cîntări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau uşieri. 43 Tot poporul s'a dus fiecare la casa lui, şi David s'a întors să-şi binecuvinteze casa.

1 Chronicles 25:1-31

1 David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, cari prooroceau întovărăşiţi de arfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. 2 Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, subt cîrmuirea lui Asaf, care proorocea după poruncile împăratului. 3 Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, subt cîrmuirea tatălui lor Iedutun, care proorocea cu arfa, ca să laude şi să mărească pe Domnul. 4 Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot, 5 toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman patrusprezece fii şi trei fete. 6 Toţi aceştia erau subt cîrmuirea părinţilor lor pentru cîntarea în Casa Domnului, şi aveau chimvale, alăute şi arfe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau subt poruncile împăratului. 7 Erau în număr de douăsute optzeci şi opt, cuprinzîndu-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cîntarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri. 8 Au tras la sorţ pentru slujbele lor, mici şi mari, învăţători şi ucenici. 9 Cel dintîi sorţ ieşit, a fost din Asaf, pentru Iosif; al doilea, pentru Ghedalia, el, fraţii şi fiii lui, doisprezece; 10 al treilea, Zacur, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 11 al patrulea, pentru Iţeri, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 12 al cincilea, pentru Netania, fiii săi şi fraţii săi, doisprezece; 13 al şaselea, Buchia, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 14 al şaptelea, pentru Iesareela, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 15 al optulea, pentru Isaia, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 16 al nouălea, pentru Matania, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 17 al zecelea, pentru Şimei, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 18 al unsprezecelea, pentru Azareel, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 19 al doisprezecelea, pentru Haşabia, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 20 al treisprezecelea, pentru Şubael, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 21 al patrusprezecelea, pentru Matitia, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 22 al cincisprezecelea, pentru Ieremot, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 23 al şasesprezecelea, pentru Hanania, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 24 al şaptesprezecelea, pentru Ioşbecaşa, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 25 al optsprezecelea, pentru Hanani, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 26 al nouăsprezecelea, pentru Maloti, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 27 al douăzecilea, pentru Eliata, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 28 al douăzeci şi unulea, pentru Hotir, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 29 al douăzeci şi doilea, pentru Ghidalti, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 30 al douăzeci şi treilea, pentru Mahaziot, fiii şi fraţii săi, doisprezece; 31 al douăzeci şi patrulea, pentru Romamti-Ezer, fiii şi fraţii săi, doisprezece;

Ephesians 5:19

19 Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Colossians 3:16

16 Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.

Leviticus 8:35

35 Să rămîneţi dar şapte zile la uşa cortului întîlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu muriţi; căci aşa mi s'a poruncit.``

Numbers 3:27-28

27 Din Chehat se pogoară familia Amramiţilor, familia Iţehariţilor, familia Hebroniţilor şi familia Uzieliţilor, alcătuind familiile Chehatiţilor. 28 Numărînd pe toţi bărbaţii dela vîrsta de o lună în sus, s'au găsit opt mii şase sute de bărbaţi, însărcinaţi cu îngrijirea sfîntului locaş.

Numbers 3:32

32 Căpetenia căpeteniilor Leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privigherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de sfîntul locaş.

Numbers 3:38

38 Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întîlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la sfîntul locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.

Numbers 18:5

5 Să păziţi cele privitoare la sfîntul locaş şi altar, ca să nu mai fie mînie împotriva copiilor lui Israel.

1 Chronicles 6:49

49 Aaron şi fiii săi aduceau jertfe pe altarul arderilor de tot şi tămîie pe altarul tămîiei, împlineau toate slujbele în Locul prea sfînt, şi făceau ispăşire pentru Israel, potrivit cu tot ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu.

1 Chronicles 9:23

23 Ei şi copiii lor păzeau uşile Casei Domnului, adecă ale casei cortului.

2 Chronicles 13:11

11 Noi aducem în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi de tot Domnului, ardem tămîie mirositoare, punem pînile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată, şi aprindem în fiecare seară sfeşnicul de aur cu candelele lui; căci păzim poruncile Domnului, Dumnezeului nostru. Dar voi L-aţi părăsit.

Psalms 134:1

1 (O cîntare a treptelor.) Iată, binecuvîntaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, cari staţi noaptea în Casa Domnului!

Ezekiel 8:5

5 El mi -a zis:,,Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!`` Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.

Malachi 2:4-7

4 Veţi şti atunci că Eu v'am dat porunca aceasta, pentruca legămîntul Meu cu Levi să rămînă în picioare, zice Domnul oştirilor. 5 Legămîntul Meu cu el era un legămînt de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s'a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. 6 Legea adevărului era în gura lui, şi nu s'a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i -a abătut dela rău. 7 Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.

1 Timothy 6:20

20 Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,

Revelation 1:6

6 şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Leviticus 6:12-13

12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţămire. 13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

Leviticus 10:3

3 Moise a zis lui Aaron:,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis:,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.`` Aaron a tăcut.

Numbers 16:5

5 A vorbit lui Core şi la toată ceata lui, şi a zis:,,Mîne, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfînt, şi -l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care -l va alege.

Numbers 16:40

40 Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămîie înaintea Domnului, şi să nu i se întîmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.

1 Kings 2:35

35 Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc.

Ezekiel 43:19

19 Să dai preoţilor, Leviţilor, cari sînt din sămînţa lui Ţadoc şi cari se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un viţel pentru jertfa de ispăşire.

Ezekiel 44:15

15 ,Dar preoţii, Leviţii, fiii lui Ţadoc, cari au păzit slujba locaşului Meu celui sfînt cînd se rătăceau copiii lui Israel dela Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească, şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sînge, zice Domnul Dumnezeu.``

Ezekiel 45:4

4 Aceasta este partea sfîntă din ţară: ea va fi a preoţilor cari fac slujba în sfîntul Locaş, cari se apropie de Domnul să -I slujească; acolo vor fi casele lor, şi acesta va fi un loc sfînt pentru Locaşul cel sfînt.

Ezekiel 48:11

11 Ea va fi a preoţilor sfinţiţi, a fiilor lui Ţadoc, cari au făcut slujba sfîntului Meu Locaş, cari nu s'au rătăcit ca Leviţii, cînd se rătăceau copiii lui Israel.

Ephesians 2:13

13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sîngele lui Hristos.

1 Kings 6:3

3 Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, în lăţimea casei, şi zece coţi lărgime în faţa casei.

2 Chronicles 3:4

4 Pridvorul dinainte avea douăzeci de coţi lungime, cît era de lată casa, şi o sută douăzeci de coţi înălţime; Solomon l -a acoperit pe dinlăuntru cu aur curat.

1 Kings 7:15-21

15 A turnat cei doi stîlpi de aramă. Cel dintîi avea optsprezece coţi în înălţime, şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea. 16 A turnat două coperişuri de aramă, ca să le pună pe vîrfurile stîlpilor; cel dintîi era înalt de cinci coţi, şi al doilea era înalt de cinci coţi. 17 A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru coperişurile de pe vîrful stîlpilor, şapte pentru coperişul dintîi, şi şapte pentru coperişul al doilea. 18 A făcut cîte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele, ca să acopere coperişul de pe vîrful unuia din stîlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea. 19 Coperişurile depe vîrful stîlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi. 20 Coperişurile depe cei doi stîlpi erau înconjurate de două sute de rodii, sus, lîngă umflătura care era peste reţea; de asemenea erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de al doilea coperiş. 21 A aşezat stîlpii în pridvorul Templului; a aşezat stîlpul din dreapta, şi l -a numit Iachin; apoi a aşezat stîlpul din stînga, şi l -a numit Boaz.

2 Chronicles 3:17

17 A aşezat stîlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta şi altul la stînga; a numit pe cel dela dreapta Iachin, şi pe cel dela stînga Boaz.

Jeremiah 52:17-23

17 Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă cari erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi toată arama lor au dus -o în Babilon. 18 Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba. 19 Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămîietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint. 20 Cei doi stîlpi, marea, şi cei doisprezece boi de aramă cari slujeau drept temelie, şi cari -i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cîntări. 21 Înălţimea unuia din stîlpi era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi îl cuprindea; era gol şi gros de patru degete; 22 deasupra lui era un coperiş de aramă, şi înălţimea unui coperiş era de cinci coţi; împrejurul coperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea stîlp, şi avea şi el rodii. 23 Erau nouăzeci şi şase de rodii de fiecare parte, şi toate rodiile dimprejurul reţelei erau în număr de o sută.

Revelation 3:12

12 Pe celce va birui, îl voi face un stîlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer dela Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.