29 A făcut untdelemnul pentru ungerea sfîntă, şi tămîia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.
Exodus 37:29 Cross References - Romanian
Exodus 30:23-38
23 ,,Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,
24 cincisute de sicli de casia, după siclul sfîntului locaş, şi un hin de untdelemn de măslin.
25 Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfîntă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă.
26 Cu el să ungi cortul întîlnirii şi chivotul mărturiei,
27 masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămîierii,
28 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul lui.
29 Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi prea sfinte; oricine se va atinge de ele, va fi sfinţit.
30 Să ungi de asemenea pe Aaron şi pe fiii lui, şi să -i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
31 Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui:,Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă, printre urmaşii voştri.
32 Să nu se ungă cu el trupul niciunui om, şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaş întocmire; el este sfînt, şi voi să -l priviţi ca sfînt.
33 Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui.``
34 Domnul a zis lui Moise:,,Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan, şi tămîie curată, în aceeaş măsură.
35 Cu ele să faci tămîie, o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfîntă.
36 S'o pisezi mărunt, şi s'o pui înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, unde Mă voi întîlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru prea sfînt.
37 Tămîie ca aceasta, în aceeaş întocmire, să nu vă faceţi, ci s'o priviţi ca sfîntă, şi păstrată pentru Domnul.
38 Oricine va face tămîie ca ea, ca s'o miroase, va fi nimicit din poporul lui.``
Psalms 14:1-2
1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Nebunul zice în inima lui:,,Nu este Dumnezeu!`` S'au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele.
2 Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
Psalms 23:5
5 Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
Psalms 92:10
10 Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt.
Psalms 141:2
2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!
Ecclesiastes 10:1
1 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.
Isaiah 11:2
2 Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.
Isaiah 61:1
1 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;
Isaiah 61:3
3 să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiţi,terebinţi ai neprihănirii,`,un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.``
John 3:34
34 Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.
2 Corinthians 1:21-22
Hebrews 5:7
7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
Hebrews 7:25
25 De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
1 John 2:20
20 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.
1 John 2:27
27 Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea.
Revelation 8:3-4
3 Apoi a venit un alt înger, care s'a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s'a dat tămîie multă, ca s'o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie.
4 Fumul de tămîie s'a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.