1 Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpîn pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decît tine, pe cetăţi mari şi întărite pînă la cer,
2 pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe cari -i cunoşti şi despre cari ai auzit zicîndu-se:,,Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!``
3 Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei perde curînd, cum ţi -a spus Domnul.
4 Cînd îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta:,,Pentru bunătatea mea m'a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia.`` Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.
5 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S'a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
6 Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s'o stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat.
7 Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!
8 La Horeb, atîta aţi aţîţat mînia Domnului, încît Domnul S'a mîniat pe voi şi voia să vă nimicească.
9 Cînd m'am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legămîntului pe care l -a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc pîne şi fără să beau apă;
10 şi Domnul mi -a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzînd toate cuvintele pe cari vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua cînd tot poporul era adunat.
11 După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi Domnul mi -a dat cele două table de piatră, tablele legămîntului.
12 Domnul mi -a zis atunci:,,Scoală-te şi pogoară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s'a stricat. S'au abătut curînd dela calea pe care le-am arătat -o; şi-au făcut un chip turnat.``
13 Domnul mi -a zis:,,Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţînat.
14 Lasă-mă să -i nimicesc şi să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.``
15 M'am întors şi m'am pogorît de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale legămîntului în amîndouă mînile mele.
16 M'am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd dela calea pe care v'o arătase Domnul.
17 Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mînile mele, şi le-am sfărîmat subt ochii voştri.
18 M'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mîniaţi.
19 Căci mă îngrozisem la vederea mîniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, pînă acolo încît voia să vă nimicească. Dar Domnul m'a ascultat şi de data aceasta.
20 Domnul de asemenea era foarte mîniat şi pe Aaron, aşa încît voia să -l piardă, şi eu m'am rugat atunci şi pentru el.
21 Am luat viţelul pe care -l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărîmat pînă s'a făcut praf, şi am aruncat praful acela în pîrîul care curgea din munte.
22 Apoi la Tabeera, la Masa, şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţîţat mînia Domnului.
23 Şi cînd v'a trimes Domnul de la Cades-Barnea, zicînd:,,Suiţi-vă, şi luaţi în stăpînire ţara pe care v'o dau!`` voi v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru, n'aţi avut credinţă în El, şi n'aţi ascultat glasul Lui.
24 V'aţi tot răsvrătit împotriva Domnului de cînd vă cunosc.
25 M'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m'am aruncat cu faţa la pămînt, pentrucă Domnul spusese că vrea să vă nimicească.
26 M'am rugat Domnului, şi am zis:,,Stăpîne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat -o, în mărimea Ta, pe care ai scos -o din Egipt, prin mîna Ta cea puternică.
27 Adu-ţi aminte de robii tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui,
28 ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică:,Pentrucă Domnul n'avea putere să -i ducă în ţara pe care le -o făgăduise şi pentrucă -i ura, de aceea i -a scos ca să -i omoare în pustie.`
29 Totuş ei sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos -o din Egipt cu mîna Ta cea puternică şi cu braţul Tău cel întins.``
Deuteronomy 9 Cross References - Romanian
Numbers 13:22
22 S'au suit pe la miazăzi, şi au mers pînă la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt.
Numbers 13:28-33
28 Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sînt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.
29 Amaleciţii locuiesc ţinutul dela miază-zi; Iebusiţii şi Amoriţii locuiesc muntele; şi Cananiţii şi Hetiţii locuiesc lîngă mare şi dealungul Iordanului.``
30 Caleb a potolit poporul, care cîrtea împotriva lui Moise. El a zis:,,Haidem să ne suim, şi să punem mîna pe ţară, căci vom fi biruitori!``
31 Dar bărbaţii cari fuseseră împreună cu el au zis:,,Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decît noi.``
32 Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis:,,Ţara pe care am străbătut -o, ca s'o iscodim, este o ţară care mănîncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe cari i-am văzut acolo sînt oameni de statură înaltă.
33 Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.``
Deuteronomy 1:28
28 Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd:,,Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.``
Deuteronomy 3:18
18 În vremea aceea, v'am dat porunca aceasta:,,Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă în mînă ţara aceasta ca s'o stăpîniţi. Voi toţi, cei buni de luptă, să mergeţi înarmaţi înaintea copiilor lui Israel.
Deuteronomy 4:38
38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decît tine, ca să te ducă în ţara lor, şi să ţi -o dea în stăpînire, cum vezi azi.
Deuteronomy 7:1
1 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpînire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Cananiţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decît tine;
Deuteronomy 11:23
23 Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, şi vă veţi face stăpîni pe toate aceste neamuri cari sînt mai mari şi mai puternice decît voi.
Deuteronomy 11:31
31 Căci veţi trece Iordanul şi veţi intra în stăpînirea ţării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca s'o stăpîniţi, şi să locuiţi în ea.
Deuteronomy 27:2
2 Dupăce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari, şi să le tencuieşti cu var.
Joshua 1:11
11 ,,Treceţi prin tabără, şi iată ce să porunciţi poporului:,Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara, pe care v'o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru.``
Joshua 3:6
6 Şi Iosua a zis preoţilor:,,Luaţi chivotul legămîntului, şi treceţi înaintea poporului.`` Ei au luat chivotul legămîntului, şi au pornit înaintea poporului.
Joshua 3:14
14 Poporul a ieşit din corturi, ca să treacă Iordanul, şi preoţii cari duceau chivotul legămîntului au pornit înaintea poporului.
Joshua 3:16
16 -apele cari se pogoară din sus s'au oprit, şi s'au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lîngă cetatea Adam, care este lîngă Ţartan; iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care este marea Sărată, s'au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului.
Joshua 4:5
5 Şi le -a zis:,,Treceţi înaintea chivotului Domnului, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,
Joshua 4:19
19 Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întîi, şi a tăbărît la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului.
Exodus 9:11
11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.``
Numbers 13:28
28 Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sînt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.
Numbers 13:33
33 Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.``
Deuteronomy 2:11-12
Deuteronomy 2:21
21 un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i -a nimicit dinaintea Amoniţilor, cari i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor.
Deuteronomy 7:24
24 Pe împăraţii lor îi va da în mînile tale, şi le vei şterge numele de subt ceruri; niciunul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, pînă le vei nimici.
Job 11:10
10 Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine -L poate opri?
Daniel 8:4
4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
Daniel 11:16
16 Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvîrşire tot ce -i va cădea în mînă.
Nahum 1:6
6 Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţinea piept mîniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stîncile înaintea Lui.
Exodus 23:29-31
29 Nu -i voi izgoni într'un singur an dinaintea ta, pentruca ţara să n'ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe cîmp.
30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, pînă vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpînirea ţării.
31 Îţi voi întinde hotarele dela marea Roşie pînă la marea Filistenilor, şi dela pustie pînă la Rîu (Eufrat). Căci voi da în mînile voastre pe locuitorii ţării, şi -i vei izgoni dinaintea ta.
Deuteronomy 1:30
30 Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.
Deuteronomy 4:24
24 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
Deuteronomy 7:1-2
1 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpînire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Cananiţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decît tine;
2 cînd Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mîni, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvîrşire, să nu închei legămînt cu ele, şi să n'ai milă de ele.
Deuteronomy 7:16
16 Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n'arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.
Deuteronomy 7:23-24
Deuteronomy 9:6
6 Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s'o stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat.
Deuteronomy 20:4
4 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mîntuiască.
Deuteronomy 31:3-6
3 Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, şi vei pune stăpînire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul.
4 Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon şi Og, împăraţii Amoriţilor şi ţării lor, pe cari i -a nimicit.
5 Domnul vi le va da în mînă, şi le veţi face după poruncile pe cari vi le-am dat.
6 Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa``.
Joshua 3:11
11 Iată, chivotul legămîntului Domnului întregului pămînt va trece înaintea voastră în Iordan.
Isaiah 27:4
4 N'am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi -i voi arde pe toţi,
Isaiah 30:27
27 ,,Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, şi un pîrjol puternic; buzele Lui sînt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;
Isaiah 30:30
30 Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mînia Lui aprinsă, în mijlocul flacării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.
Isaiah 30:33
33 Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adînc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şivoi de pucioasă.``
Isaiah 33:14
14 Păcătoşii sînt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, cari zic:,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?``,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă nişte flacări vecinice?``
Isaiah 41:10-16
10 nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
11 Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi ceice sînt mîniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, ceice ţi se împotrivesc.
12 Îi vei căuta, şi nu -i vei mai găsi, pe ceice se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi perduţi cei ce se războiau cu tine.
13 Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă şi-ţi zic:,,Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!
14 Nu te teme de nimic, vermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, -zice Domnul, -şi Sfîntul lui Israel este Mîntuitorul tău.
15 Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărîma munţii, şi vei face dealurile ca pleava.
16 Le vei vîntura, şi le va lua vîntul, şi un vîrtej le va risipi, dar tu, te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfîntul lui Israel.
Micah 2:13
13 Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.``
Nahum 1:5-6
Matthew 15:10
10 Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis:,,Ascultaţi, şi înţelegeţi:
Mark 7:14
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le -a zis:,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.
Romans 8:31
31 Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Ephesians 5:17
17 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
2 Thessalonians 1:8
8 într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
Hebrews 12:29
29 fiindcă Dumnezeul nostru este,,un foc mistuitor``.
Revelation 19:11-16
11 Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă,,Cel credincios`` şi,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12 Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu -l ştie, decît numai El singur.
13 Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este:,,Cuvîntul lui Dumnezeu.``
14 Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat.
15 Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
Genesis 15:16
16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.``
Leviticus 18:24-30
24 Să nu vă spurcaţi cu nici unul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s'au spurcat neamurile pe cari le voi izgoni dinaintea voastră.
25 Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pămîntul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.
26 Păziţi dar legile şi poruncile Mele, şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
27 Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, cari au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pîngărită.
28 Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile cari erau în ea înaintea voastră.
29 Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.
30 Păziţi poruncile Mele, şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urîte cari se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru.``
Deuteronomy 7:7-8
7 Nu doar pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S'a alipit Domnul de voi şi v'a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
8 Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l -a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v'a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v'a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.
Deuteronomy 8:17
17 Vezi să nu zici în inima ta:,,Tăria mea şi puterea mînii mele mi-au cîştigat aceste bogăţii.``
Deuteronomy 9:5
5 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S'a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Deuteronomy 12:31
31 Tu să nu faci aşa faţă de Domnul, Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcînd toate urîciunile pe cari le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.
Deuteronomy 18:9-14
9 Dupăce vei intra în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urîciunile neamurilor acelora.
10 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
11 de descîntător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
12 Căci oricine face aceste lucruri este o urîciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.
13 Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.
14 Căci neamurile acelea pe cari le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.
Ezekiel 36:22
22 ,,De aceea, spune casei lui Israel:,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers.
Ezekiel 36:32
32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!``
Romans 11:6
6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n'ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n'ar mai fi faptă.
Romans 11:20
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!
1 Corinthians 4:4
4 Căci n'am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.
1 Corinthians 4:7
7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu -l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
Ephesians 2:4-5
2 Timothy 1:9
9 El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii,
Titus 3:3-5
3 Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne unii pe alţii.
4 Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,
Genesis 12:7
7 Domnul S'a arătat lui Avram, şi i -a zis:,,Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.`` Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
Genesis 13:15
15 căci toată ţara pe care o vezi, ţi -o da ţie şi seminţei tale în veac.
Genesis 15:7
7 Domnul i -a mai zis:,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.``
Genesis 17:8
8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.``
Genesis 26:4
4 Îţi voi înmulţi sămînţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, ca răsplată
Genesis 28:13
13 Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea:,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale.
Exodus 32:13
13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi:,Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac.``
Ezekiel 20:14
14 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
Micah 7:20
20 Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.`
Luke 1:54-55
Acts 3:25
25 Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l -a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam:,,Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta.``
Acts 13:32-33
Romans 11:28
28 În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
Romans 15:8
8 Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor;
Titus 3:5
5 El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,
Exodus 32:9
9 Domnul a zis lui Moise:,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.
Exodus 33:3
3 Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţînat.``
Exodus 34:9
9 El a zis:,,Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpînirea Ta!``
Deuteronomy 9:3-4
3 Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei perde curînd, cum ţi -a spus Domnul.
4 Cînd îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta:,,Pentru bunătatea mea m'a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia.`` Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.
Deuteronomy 9:13
13 Domnul mi -a zis:,,Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţînat.
Deuteronomy 10:16
16 Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gîtul.
Deuteronomy 31:27
27 Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţînarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cît trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cît mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea!
2 Chronicles 30:8
8 Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mîna Domnului, veniţi la sfîntul Lui locaş, pe care l -a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi.
2 Chronicles 36:13
13 S'a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care -l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi -a înţepenit grumazul şi şi -a învîrtoşat inima, pînă acolo încît nu s'a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Psalms 78:8
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Isaiah 48:3-4
Ezekiel 2:4
4 Da, copiii aceştia la cari te trimet, sînt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui:,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!`
Ezekiel 20:44
44 Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd Mă voi purta cu voi avînd în vedere Numele Meu, şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.``
Zechariah 7:11-12
11 Dar ei n'au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să n'audă.
12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n'asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S'a aprins de o mare mînie.
Acts 7:51
51 ...,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfînt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
Romans 5:20-21
Exodus 14:11
11 Ei au zis lui Moise:,,Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
Exodus 16:2
2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.
Exodus 17:2
2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:,,Dă-ne apă să bem!`` Moise le -a răspuns:,,Pentruce căutaţi ceartă cu mine? Pentruce ispitiţi pe Domnul?``
Numbers 11:4
4 Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i -a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plîngă, şi să zică:,,Cine ne va da carne să mîncăm?
Numbers 14:1-10
1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea.
2 Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le -a zis:,,De ce n'om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n'om fi murit în pustia aceasta?
3 Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?``
4 Şi au zis unul altuia:,,Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.``
5 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt, în faţa întregei adunări a copiilor lui Israel care era strînsă la o laltă.
6 Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,
7 şi au vorbit astfel întregei adunări a copiilor lui Israel:,,Ţara pe care am străbătut -o noi ca s'o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.
8 Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne -o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.
9 Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!``
10 Toată adunarea vorbea să -i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s'a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
Numbers 16:1-35
1 Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s'a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, cîteşi trei fiii lui Ruben.
2 S'au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din ceice erau chemaţi la sfat, şi cari erau oameni cu nume.
3 Ei s'au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis:,,Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicaţi voi mai pesus de adunarea Domnului?``
4 Cînd a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pămînt.
5 A vorbit lui Core şi la toată ceata lui, şi a zis:,,Mîne, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfînt, şi -l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care -l va alege.
6 Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.
7 Mîne, puneţi foc în ele, şi puneţi tămîie pe el înaintea Domnului. Acela pe care -l va alege Domnul, va fi sfînt. Destul, copiii lui Levi.``
8 Moise a zis lui Core:,,Ascultaţi dar, copiii lui Levi!
9 Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v'a ales din adunarea lui Israel, lăsîndu-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului, şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să -i slujiţi?
10 V'a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine, şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!
11 De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cîrtiţi împotriva lui?``
12 Moise a trimes să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis:,,Nu ne suim.
13 N'ajunge că ne-ai scos dintr'o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpîneşti peste noi?
14 Ce bine ne-ai mai dus într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpînire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!``
15 Moise s'a mîniat foarte tare, şi a zis Domnului:,,Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar, şi n'am făcut rău niciunuia din ei.``
16 Moise a zis lui Core:,,Tu şi toată ceata ta, mîne să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.
17 Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămîie în ea, şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.``
18 Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămîie în foc, şi au stătut la uşa cortului întîlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
19 Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întîlnirii. Atunci slava Domnului s'a arătat întregei adunări.
20 Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
21 ,,Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări, şi -i voi topi într'o clipă.``
22 Ei au căzut cu feţele la pămînt, şi au zis:,,Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mînii împotriva întregei adunări?``
23 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
24 ,,Vorbeşte adunării, şi spune -i:,Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!``
25 Moise s'a sculat, şi s'a dus la Datan şi Abiram; şi bătrînii lui Israel au mers după el.
26 A vorbit adunării, şi a zis:,,Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi, şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu periţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.``
27 Ei s'au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară, şi au stătut la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
28 Moise a zis:,,Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m'a trimes să fac toate aceste lucruri, şi să nu lucrez din capul meu.
29 Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaş soartă ca toţi oamenii, nu m'a trimes Domnul;
30 dar dacă Domnul va face un lucru ne mai auzit, dacă pămîntul îşi va deschide gura ca să -i înghită cu tot ce au, aşa încît se vor pogorî de vii în locuinţa morţilor, -atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.``
31 Pe cînd isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pămîntul de subt ei s'a despicat în două.
32 Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
33 Şi s'au pogorît astfel de vii în locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pămîntul i -a acoperit de tot, şi au perit din mijlocul adunării.
34 Tot Israelul, care era în jurul lor, cînd au ţipat ei, a fugit; căci ziceau:,,Să fugim ca să nu ne înghită pămîntul!``
35 Un foc a ieşit dela Domnul, şi a mistuit pe cei două sute cinci zeci de oameni cari aduceau tămîia.
Numbers 20:2-5
2 Adunarea n'avea apă. Şi s'au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.
3 Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:,,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit fraţii noştri înaintea Domnului!
4 Pentruce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre?
5 Pentruce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?``
Numbers 21:5
5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise:,,Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pîne, nici apă, şi ni s'a scîrbit sufletul de această hrană proastă.``
Numbers 25:2
2 Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mîncat, şi s'a închinat pînă la pămînt înaintea dumnezeilor lor.
Deuteronomy 8:2
2 Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te -a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.
Deuteronomy 32:5-6
Nehemiah 9:16-18
16 Dar părinţii noştri s'au îngîmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N'au urmat poruncile Tale,
17 n'au vrut să asculte, şi au dat uitării minunile pe cari le făcusei pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mînie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit,
18 nici chiar atunci cînd şi-au făcut un viţel turnat, şi au zis:,,Iată Dumnezeul tău care te -a scos din Egipt!`` şi s'au dedat la mari ocări faţă de Tine.
Psalms 78:8-72
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10 pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.
12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan.
13 A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid.
14 I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.
17 Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.
18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis:,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20 Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?``
21 Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,
22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.
23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
24 a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer.
25 Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature.
26 A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi.
27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării;
28 le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor.
29 Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră.
30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură,
31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic.
34 Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba.
37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său.
38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii.
39 El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40 Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!
41 Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel.
42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş,
43 de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan.
44 Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor.
45 Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit.
46 Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47 Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
48 Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49 El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50 Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei;
51 cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.
52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
53 Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat.
55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui.
57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.
59 Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
61 Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului.
62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui.
63 Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă.
64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit.
65 Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66 şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.
67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim;
68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.
69 Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci.
70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.
71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.
72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.
Psalms 95:8-11
8 ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie,
9 unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au încercat, măcarcă văzuseră lucrările Mele.
10 Patruzeci de ani M'am scîrbit de neamul acesta, şi am zis:,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.``
11 De aceea am jurat în mînia Mea:,,Nu vom intra în odihna Mea!``
Ezekiel 16:61-63
61 Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, cînd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe cari ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului făcut cu tine.
62 Voi face legămîntul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sînt Domnul,
63 ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, cînd îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.``
Ezekiel 20:43
43 Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu cari v'aţi spurcat; şi vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe cari le-aţi făcut.
Ezekiel 36:31
31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre.
1 Corinthians 15:9
9 Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
Ephesians 2:11
11 De aceea voi, cari altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia cari se cheamă tăiaţi împrejur, şi cari sînt tăiaţi împrejur în trup de mîna omului:
1 Timothy 1:13-15
13 măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă!
14 Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.
15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice:,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu.
Exodus 32:7-10
7 Domnul a zis lui Moise:,,Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s'a stricat.
8 Foarte curînd s'au abătut dela calea, pe care le -o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s'au închinat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe, şi au zis:,Israele! iată dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului!``
9 Domnul a zis lui Moise:,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.
10 Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``
Exodus 32:16
16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
Psalms 106:19-22
Exodus 24:12
12 Domnul a zis lui Moise:,,Suie-te la Mine pe munte, şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile, pe cari le-am scris pentru învăţătura lor.``
Exodus 24:15
15 Moise s'a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.
Exodus 24:18
18 Moise a intrat în mijlocul norului, şi s'a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
Exodus 31:18
18 Cînd a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i -a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.
Exodus 34:28
28 Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N'a mîncat deloc pîne, şi n'a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legămîntului, cele zece porunci.
Deuteronomy 9:15
15 M'am întors şi m'am pogorît de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale legămîntului în amîndouă mînile mele.
Deuteronomy 9:18
18 M'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mîniaţi.
1 Kings 13:8-9
8 Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: jumătate din casa ta să-mi dai, şi n'aş intra cu tine. Nu voi mînca pîne, şi nu voi bea apă în locul acesta;
9 căci iată ce poruncă mi -a fost dată; prin cuvîntul Domnului:,,Să nu mănînci pîne nici să bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.``
1 Kings 19:8
8 El s'a sculat, a mîncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i -a dat -o mîncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
2 Kings 6:22
22 ,,Să nu -i măcelăreşti``, a răspuns Elisei.,,Obicinuieşti tu oare să măcelăreşti pe aceia pe cari îi iei prinşi cu sabia şi cu arcul tău? Dă-le pîne şi apă, ca să mănînce şi să bea; apoi să se ducă la stăpînul lor.``
Jeremiah 31:31-32
31 ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou.
32 Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să -i scot din ţara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.``
Matthew 4:2
2 Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit.
Galatians 4:24
24 Lucrurile acestea trebuiesc luate într'alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul depe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, -
Exodus 19:17-19
17 Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui.
18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
19 Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
Exodus 20:1-18
1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:
2 ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.
5 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
6 şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti.
9 Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit -o.
12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.
13 Să nu ucizi.
14 Să nu preacurveşti.
15 Să nu furi.
16 Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.
17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
18 Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.
Deuteronomy 4:10-15
10 Adu-ţi aminte de ziua cînd te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, cînd Domnul mi -a zis:,,Strînge poporul la Mine! Căci vreau să -i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cît vor trăi pe pămînt; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească.``
11 Voi v'aţi apropiat şi aţi stătut la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flacările se ridicau pînă în inima cerului. Era întunerec, nori şi negură deasă.
12 Şi Domnul v'a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n'aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.
13 El Şi -a vestit legămîntul Său, pe care v'a poruncit să -l păziţi, cele zece porunci; şi le -a scris pe două table de piatră.
14 În vremea aceea, Domnul mi -a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire.
15 Fiindcă n'aţi văzut nici un chip în ziua cînd v'a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
Deuteronomy 5:6-21
6 ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
7 Să n'ai alţi dumnezei afară de Mine.
8 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt.
9 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
10 şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
11 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
12 Ţine ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti, cum ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.
13 Şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci toate treburile.
14 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te -a scos din ea cu mînă tare şi cu braţ întins: de aceea ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.
16 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.
17 Să nu ucizi.
18 Să nu preacurveşti.
19 Să nu furi.
20 Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.
21 Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău.``
Deuteronomy 10:4
4 Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintîi, cele zece porunci cari vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le -a dat.
Deuteronomy 18:16
16 Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut -o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, cînd ziceai:,,Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.``
Matthew 12:28
28 Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
Luke 11:20
20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.
2 Corinthians 3:3
3 Voi sînteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sînt inimi de carne.
Hebrews 8:10
10 Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
Numbers 10:33
33 Ei au plecat dela muntele Domnului, şi au mers trei zile; chivotul legămîntului Domnului a pornit înaintea lor, şi a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.
Deuteronomy 9:9
9 Cînd m'am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legămîntului pe care l -a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc pîne şi fără să beau apă;
Hebrews 8:6-10
6 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7 În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n'ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel:,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou;
9 nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să -i scot din ţara Egiptului. Pentrucă n'au rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi -a păsat de ei, zice Domnul.
10 Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
Hebrews 9:4
4 El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului.
Genesis 6:11-12
Exodus 32:7-8
7 Domnul a zis lui Moise:,,Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s'a stricat.
8 Foarte curînd s'au abătut dela calea, pe care le -o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s'au închinat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe, şi au zis:,Israele! iată dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului!``
Deuteronomy 4:16
16 ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,
Deuteronomy 9:16
16 M'am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd dela calea pe care v'o arătase Domnul.
Deuteronomy 31:29
29 Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate dela calea pe care v'am arătat -o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, pînă acolo încît să -L mîniaţi prin lucrul mînilor voastre``.
Deuteronomy 32:5
5 Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!
Judges 2:17
17 Dar ei n'au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s'au închinat înaintea lor. În curînd s'au abătut dela calea pe care o urmaseră părinţii lor, şi n'au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.
Psalms 78:57
57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
Hosea 6:4
4 Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă, şi ca roua care trece curînd.
Galatians 1:6
6 Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v'a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.
Jude 1:10
10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceeace ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
Genesis 11:5
5 Domnul S'a pogorît să vadă cetatea şi turnul, pe care -l zideau fiii oamenilor.
Genesis 18:21
21 Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.``
2 Kings 17:14
14 Dar ei n'au ascultat, şi-au înţăpenit grumazul, ca şi părinţii lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor.
Psalms 50:7
7 Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău.
Jeremiah 7:11
11 ,Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tîlhari înaintea voastră?`,Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!``
Jeremiah 13:27
27 Am văzut preacurviile şi nechezăturile tale, curviile nelegiuite pe dealuri şi în ogoare, ţi-am văzut urîciunile! Vai de tine, Ierusalime! Nu vrei să te curăţi? Cît vei mai zăbovi?``
Hosea 6:10
10 În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curveşte, Israel se spurcă.
Malachi 3:5
5 Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.
Exodus 32:10-13
10 Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``
11 Moise s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis:,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?
12 Pentruce să zică Egiptenii:,Spre nenorocirea lor i -a scos, ca să -i omoare prin munţi, şi ca să -i şteargă de pe faţa pămîntului?` Întoarce-Te din iuţeala mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să -l faci poporului Tău.
13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi:,Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac.``
Exodus 32:32-33
Numbers 14:11-12
Deuteronomy 29:20
20 Pe acela Domnul nu -l va ierta. Ci atunci mînia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemurile scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de subt ceruri.
Psalms 9:5
5 Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie.
Psalms 109:13
13 Urmaşii lui să fie nimiciţi, şi să li se stîngă numele în neamul următor!
Proverbs 10:7
7 Pomenirea celui neprihănit este binecuvîntată, dar numele celor răi putrezeşte. -
Isaiah 62:6-7
Jeremiah 14:11
11 Şi Domnul mi -a zis:,,Nu mijloci pentru poporul acesta!
Jeremiah 15:1
1 ,,Domnul mi -a zis:,Chiar dacă Moise şi Samuel s'ar înfăţişa înaintea Mea, tot n'aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte -l dinaintea Mea, ducă-se!
Luke 11:7-10
7 şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde:,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, -
8 vă spun: chiar dacă nu s'ar scula să i le dea, pentrucă -i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi -i va da tot ce -i trebuie.
9 Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
Luke 18:1-8
1 Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.
2 El le -a zis:,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.
3 În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea:,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`
4 Multă vreme n'a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis:,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,
5 totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`
6 Domnul a adăogat:,Auziţi ce zice judecătrul nedrept?
7 Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
8 Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?``
Revelation 3:5
5 Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu -i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.``
Exodus 9:23
23 Moise şi -a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.
Exodus 19:18
18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
Exodus 32:14-35
14 Şi Domnul S'a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să -l facă poporului Său.
15 Moise s'a întors şi s'a pogorît de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Tablele erau scrise pe amîndouă părţile, pe o parte şi pe alta.
16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise:,,În tabără este un strigăt de război!``
18 Moise a răspuns:,,Strigătul aceasta nu -i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni cari cîntă!``
19 Şi, pe cînd se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s'a aprins de mînie, a aruncat tablele din mînă, şi le -a sfărîmat de piciorul muntelui.
20 A luat viţelul, pe care -l făcuseră ei, şi l -a ars în foc; l -a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat -o copiilor lui Israel s'o bea.
21 Moise a zis lui Aaron:,,Ce ţi -a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atît de mare?``
22 Aaron a răspuns:,,Să nu se aprindă de mînie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.
23 Ei mi-au zis:,Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s'a făcut!`
24 Eu le-am zis:,Cine are aur, să -l scoată!` Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.``
25 Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; -
26 s'a aşezat la uşa taberii, şi a zis:,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine!`` Şi toţi copiii lui Levi s'au strîns la el.
27 El le -a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.``
28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.
29 Moise a zis:,,Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentruca binecuvîntarea Lui să vină astăzi peste voi!``
30 A doua zi, Moise a zis poporului:,,Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.``
31 Moise s'a întors la Domnul, şi a zis:,,Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris -o!``
33 Domnul a zis lui Moise:,,Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
34 Du-te dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!``
35 Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.
Deuteronomy 4:11
11 Voi v'aţi apropiat şi aţi stătut la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flacările se ridicau pînă în inima cerului. Era întunerec, nori şi negură deasă.
Deuteronomy 5:23
23 Cînd aţi auzit glasul acela din mijlocul întunerecului, şi pe cînd tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrînii voştri s'au apropiat toţi de mine,
Hebrews 12:18
18 Voi nu v'aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună,
Exodus 32:19
19 Şi, pe cînd se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s'a aprins de mînie, a aruncat tablele din mînă, şi le -a sfărîmat de piciorul muntelui.
Acts 7:40-41
Exodus 32:10-14
10 Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``
11 Moise s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis:,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?
12 Pentruce să zică Egiptenii:,Spre nenorocirea lor i -a scos, ca să -i omoare prin munţi, şi ca să -i şteargă de pe faţa pămîntului?` Întoarce-Te din iuţeala mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să -l faci poporului Tău.
13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi:,Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac.``
14 Şi Domnul S'a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să -l facă poporului Său.
Deuteronomy 10:10
10 Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m'a ascultat şi de data aceasta; Domnul n'a voit să vă nimicească.
2 Samuel 12:16
16 David s'a rugat lui Dumnezeu pentru copil, şi a postit; şi cînd a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pămînt.
Psalms 106:23
23 Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească.
Exodus 32:10-11
10 Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``
11 Moise s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis:,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?
Exodus 32:14
14 Şi Domnul S'a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să -l facă poporului Său.
Exodus 33:17
17 Domnul a zis lui Moise:,,Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, şi te cunosc pe nume!``
Deuteronomy 9:8
8 La Horeb, atîta aţi aţîţat mînia Domnului, încît Domnul S'a mîniat pe voi şi voia să vă nimicească.
Nehemiah 1:2-7
2 a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi cari mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim.
3 Ei mi-au răspuns:,,Ceice au mai rămas din robie sînt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sînt dărîmate, şi porţile sînt arse de foc.``
4 Cînd am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plîns, şi m'am jălit multe zile. Am postit şi m'am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor,
5 şi am zis:,,Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legămîntul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de ceice Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
6 Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi -o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
7 Te-am supărat, şi n'am păzit poruncile Tale, legile şi orînduirile, pe cari le-ai dat robului Tău Moise.
Psalms 99:6
6 Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre ceice chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i -a ascultat.
Amos 7:2-3
Amos 7:5-6
Luke 12:4-5
James 5:16-17
Exodus 32:2-5
2 Aaron le -a răspuns:,,Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi -i la mine.``
3 Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi, şi i-au adus lui Aaron.
4 El i -a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis:,,Israele! iată dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului.``
5 Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat:,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!``
Exodus 32:21
21 Moise a zis lui Aaron:,,Ce ţi -a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atît de mare?``
Exodus 32:35
35 Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.
Hebrews 7:26-28
26 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri,
27 care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş.
28 În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.
Exodus 32:20
20 A luat viţelul, pe care -l făcuseră ei, şi l -a ars în foc; l -a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat -o copiilor lui Israel s'o bea.
Isaiah 2:18-21
18 Toţi idolii vor pieri.
19 Oamenii vor intra în peşterile stîncilor şi în crăpăturile pămîntului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.
20 În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi -i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci;
21 şi vor intra în găurile stîncilor, şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.
Isaiah 30:22
22 Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca, şi le vei zice:,Afară cu voi de aici!`
Isaiah 31:7
7 ,,Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe cari vi i-aţi făcut cu mînile voastre nelegiuite.
Hosea 8:11
11 Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.
Exodus 17:7
7 El a numit locul acela,,Masa şi Meriba`` (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră, şi ispitiseră pe Domnul, zicînd:,,Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?``
Numbers 11:1-5
1 Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că -i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S'a mîniat. S'a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.
2 Poporul a strigat către Moise. Moise s'a rugat Domnului, şi focul s'a stins.
3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentrucă se aprinsese focul Domnului printre ei.
4 Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i -a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plîngă, şi să zică:,,Cine ne va da carne să mîncăm?
5 Ne aducem aminte de peştii pe cari -i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.
Numbers 11:34
34 Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.
Numbers 13:1-14:4
1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2 ,,Trimete nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimeţi cîte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.``
3 Moise i -a trimes din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.
4 Iată numele lor: pentru seminţia lui Ruben: Şamua, fiul lui Zacur;
Numbers 14:1-4
1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea.
2 Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le -a zis:,,De ce n'om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n'om fi murit în pustia aceasta?
3 Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?``
4 Şi au zis unul altuia:,,Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.``
Numbers 14:10-41
10 Toată adunarea vorbea să -i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s'a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
11 Şi Domnul a zis lui Moise:,,Pînă cînd Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă cînd nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui?
12 De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi -l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decît el.``
13 Moise a zis Domnului:,,Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
14 Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într'un stîlp de nor, şi noaptea într'un stîlp de foc.
15 Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, cari au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
16 ,Domnul n'avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i -o va da: de aceea l -a omorît în pustie!`
17 Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus cînd ai zis:
18 ,Domnul este încet la mînie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam.
19 Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt pînă aici.``
20 Şi Domnul a spus:,,Iert cum ai cerut.
21 Dar cît este de adevărat că Eu sînt viu şi că slava Domnului va umplea tot pămîntul,
22 atît este de adevărat că toţi ceice au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe cari le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuş M'au ispitit de zece ori acum, şi n'au ascultat glasul Meu,
23 toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da, şi anume, toţi cei ce M'au nesocotit, n'o vor vedea.
24 Iar pentrucă robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s'a dus, şi urmaşii lui o vor stăpîni.
25 Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mîne, întoarceţi-vă, şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.``
26 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
27 ,,Pînă cînd voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, cari cîrteau împotriva Mea.
28 Spune-le:,Pe viaţa Mea!` zice Domnul,,că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s'a făcut, numărîndu-vă dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi cari aţi cîrtit împotriva Mea,
30 nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da -o s'o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
31 Pe copilaşii voştri însă, despre cari aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit -o voi.
32 Iar cît despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
33 Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, pînă ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
34 După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mîna de la voi.
35 Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s'a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.``
36 Bărbaţii pe cari îi trimesese Moise să iscodească ţara, şi cari, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cîrtească împotriva lui, înegrind ţara;
37 oamenii aceştia, cari înegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.
38 Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia cari se duseseră să iscodească ţara.
39 Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într'o mare jale.
40 S'au sculat dis de dimineaţă a doua zi, şi s'au suit pe vîrful muntelui, zicînd:,,Iată-ne! sîntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.``
41 Moise a zis:,,Pentruce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
Deuteronomy 1:19-33
19 Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut -o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.
20 Şi eu v'am zis:,,Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni -l dă Domnul, Dumnezeul nostru.
21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia -o în stăpînire, cum ţi -a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimînta.``
22 Voi v'aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis:,,Să trimetem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în cari vom ajunge.``
23 Părerea aceasta mi s'a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, cîte un om de fiecare seminţie.
24 Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns pînă la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.
25 Au luat în mîni din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis:,,Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.``
26 Dar voi n'aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v'aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.
27 Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis:,,Pentrucă ne urăşte, de aceea ne -a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mînile Amoriţilor şi să ne nimicească.
28 Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd:,,Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.``
29 Eu v'am zis:,,Nu vă spăimîntaţi, şi nu vă fie frică de ei.
30 Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.
31 Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te -a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.``
32 Cu toate acestea, voi n'aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,
33 care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într'un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într'un nor.
Psalms 78:22
22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.
Psalms 106:24-25
Isaiah 63:10
10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
Hebrews 3:18-19
Hebrews 4:2
2 Căci şi nouă ni s'a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le -a fost propovăduit, nu le -a ajutat la nimic, pentrucă n'a găsit credinţă la ceice l-au auzit.
Deuteronomy 9:6-7
6 Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s'o stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat.
7 Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!
Exodus 15:13
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.
Numbers 14:13-19
13 Moise a zis Domnului:,,Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
14 Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într'un stîlp de nor, şi noaptea într'un stîlp de foc.
15 Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, cari au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
16 ,Domnul n'avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i -o va da: de aceea l -a omorît în pustie!`
17 Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus cînd ai zis:
18 ,Domnul este încet la mînie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam.
19 Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt pînă aici.``
Deuteronomy 7:8
8 Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l -a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v'a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v'a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.
Deuteronomy 9:29
29 Totuş ei sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos -o din Egipt cu mîna Ta cea puternică şi cu braţul Tău cel întins.``
Deuteronomy 13:5
5 Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v'a scos din ţara Egiptului şi v'a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată dela calea în care ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
Deuteronomy 15:15
15 Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi că Domnul, Dumnezeul tău, te -a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.
Deuteronomy 21:8
8 Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sîngele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.`` Şi sîngele acela nu -i va fi pus în socoteală.
Deuteronomy 26:7-8
Deuteronomy 32:9
9 Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.
2 Samuel 7:23
23 Este oare pe pămînt un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să -l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?
1 Kings 8:51
51 căci sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fer!
Nehemiah 1:10
10 Ei sînt robii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mîna Ta cea tare.
Psalms 74:1-2
Psalms 77:15
15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
Psalms 107:2
2 Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i -a izbăvit El din mîna vrăjmaşului,
Isaiah 44:23
23 Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi -a arătat slava în Israel.
Isaiah 63:19
19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cîrmuit Tu, şi peste care niciodată nu s'a chemat Numele Tău...
Jeremiah 14:21
21 Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legămîntul Tău cu noi!
Micah 6:4
4 Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimes înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
Titus 2:14
14 El S'a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.
Hebrews 9:12
12 şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.
Revelation 5:9
9 Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau:,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Exodus 3:6
6 Şi a adăugat:,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`` Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
Exodus 3:16
16 Du-te, strînge pe bătrînii lui Israel, şi spune-le:,Mi s'a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis:,V'am văzut, şi am văzut ce vi se face în Egipt,
Exodus 6:3-8
3 Eu M'am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca,Domnul.``
4 De asemenea Mi-am încheiat legămîntul Meu cu ei, ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe cari -i ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legămîntul Meu.
6 De aceea spune copiilor lui Israel:,Eu sînt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu cari vă apasă Egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor, şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu cari vă apasă Egiptenii.
8 Eu vă voi aduce în ţara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da -o în stăpînire; Eu, Domnul.``
Exodus 13:5
5 Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta.
Exodus 32:31-32
1 Samuel 25:25
25 Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal (Nebun) îi este numele, şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n'am văzut pe oamenii trimeşi de domnul meu.
Proverbs 21:12
12 Cel neprihănit se uită la casa celui rău, şi vede ce repede sînt aruncaţi cei răi în nenorocire. -
Isaiah 43:24-25
Jeremiah 50:20
20 În zilele acelea, în vremea aceea, -zice Domnul-se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.``
Micah 7:18-19
Exodus 32:12
12 Pentruce să zică Egiptenii:,Spre nenorocirea lor i -a scos, ca să -i omoare prin munţi, şi ca să -i şteargă de pe faţa pămîntului?` Întoarce-Te din iuţeala mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să -l faci poporului Tău.
Numbers 14:16
16 ,Domnul n'avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i -o va da: de aceea l -a omorît în pustie!`
Deuteronomy 4:20
20 Dar pe voi, Domnul v'a luat, şi v'a scos din cuptorul de fer al Egiptului, ca să -I fiţi un popor pus de o parte, cum sînteţi azi.
Deuteronomy 4:34
34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mînă tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi subt ochii voştri?
Deuteronomy 9:26
26 M'am rugat Domnului, şi am zis:,,Stăpîne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat -o, în mărimea Ta, pe care ai scos -o din Egipt, prin mîna Ta cea puternică.
1 Kings 8:15
15 Şi el a zis:,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, cînd a zis:
Psalms 95:7
7 Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi sîntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mîna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! -
Psalms 100:3
3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.