2 Kings 5:15 Cross References - Romanian

15 Naaman s'a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Cînd a ajuns, s'a înfăţişat înaintea lui, şi a zis:,,Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pămîntul, decît în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.``

Genesis 33:11

11 Primeşte deci darul meu, care ţi -a fost adus, fiindcă Dumnezeu m'a umplut de bunătăţi, şi am de toate.`` Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.

Joshua 2:9-11

9 şi le -a zis:,,Ştiu că Domnul v'a dat ţara aceasta, căci ne -a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. 10 Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire. 11 De cînd am auzit lucrul acesta, ni s'a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt.

Joshua 9:9

9 Ei i-au răspuns:,,Robii tăi vin dintr'o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului, Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt,

Joshua 9:24

24 Ei au răspuns lui Iosua, şi au zis:,,Robii tăi au auzit de poruncile date de Domnul, Dumnezeul tău, robului Său Moise, ca să vă dea în mînă toată ţara şi să nimicească dinaintea voastră pe toţi locuitorii ei; şi venirea voastră a băgat mare frică în noi cu privire la viaţa noastră: iată de ce am lucrat aşa.

1 Samuel 17:46-47

46 Astăzi Domnul te va da în mînile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stîrvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului. Şi tot pămîntul va şti că Israel are un Dumnezeu. 47 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mîntueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mînile noastre.``

1 Samuel 25:27

27 Primeşte darul acesta pe care -l aduce roaba ta domnului meu, şi să se împartă oamenilor cari merg după domnul meu.

1 Kings 18:36

36 În clipa cînd se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s'a apropiat şi a zis:,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sînt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.

2 Kings 5:8

8 Cînd a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi -a sfîşiat hainele, a trimes să spună împăratului:,,Pentruce ţi-ai sfîşiat hainele? Lasă -l să vină la mine, şi va şti că este un prooroc în Israel.``

Isaiah 43:10-11

10 ,,Voi sînteţi martorii Mei-,zice Domnul, -voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sînt: înainte de Mine n'a fost făcut niciun Dumnezeu, şi după Mine nu va fi, 11 Eu, Eu sînt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mîntuitor!

Isaiah 44:6

6 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor:,Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

Isaiah 44:8

8 Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sînteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stîncă, nu cunosc alta!

Isaiah 45:6

6 Ca să se ştie, dela răsăritul soarelui pînă la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sînt Domnul, şi nu este altul.

Jeremiah 10:10-11

10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.`` 11 ,,Aşa să le vorbiţi:,Dumnezeii, cari n'au făcut nici cerurile, nici pămîntul, vor pieri depe pămînt şi de supt ceruri.

Jeremiah 16:19-21

19 Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine dela marginile pămîntului, şi vor zice:,Părinţii noştri n'au moştenit decît minciună, idoli deşerţi, cari nu sînt de niciun ajutor! 20 Cum poate omul să-şi facă dumnezei, cari nu sînt dumnezei?` - 21 De aceea iată că le arăt, de data aceasta, şi -i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că Numele Meu este Domnul.``

Daniel 2:47

47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis:,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!``

Daniel 3:29

29 Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``

Daniel 4:34

34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.

Daniel 6:26-27

26 Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte vecinic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpînirea Lui nu va avea sfîrşit. 27 El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!``

Luke 17:15-18

15 Unul din ei, cînd s'a văzut vindecat, s'a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. 16 S'a aruncat cu faţa la pămînt la picioarele lui Isus, şi I -a mulţămit. Era Samaritean. 17 Isus a luat cuvîntul, şi a zis:,,Oare n'au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sînt? 18 Nu s'a găsit decît străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?``

Romans 10:10

10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,

2 Corinthians 9:5

5 De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.