1 Samuel 12:6 Cross References - Romanian

6 Atunci Samuel a zis poporului:,,Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron, şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.

Exodus 6:26

26 Aceştia sînt Aaron acela şi Moise acela, cărora le -a zis Domnul:,,Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor.``

Nehemiah 9:9-14

9 Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt, şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie. 10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentrucă ştiai cu cîtă îngîmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi. 11 Ai despărţit marea înaintea lor, şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbuşit în adînc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce -i urmăreau. 12 I-ai călăuzit ziua printr'un stîlp de nor, şi noaptea printr'un stîlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să -l urmeze. 13 Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orînduiri minunate. 14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfînt, şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o lege.

Psalms 77:19-20

19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele. 20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

Psalms 78:12-72

12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan. 13 A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid. 14 I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. 15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe. 16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri. 17 Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie. 18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor. 19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis:,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? 20 Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?`` 21 Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui, 22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui. 23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor: 24 a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer. 25 Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature. 26 A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi. 27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării; 28 le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor. 29 Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră. 30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură, 31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel. 32 Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui. 33 De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic. 34 Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu; 35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor. 36 Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba. 37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său. 38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii. 39 El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce. 40 Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate! 41 Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel. 42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş, 43 de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan. 44 Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor. 45 Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit. 46 Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. 47 Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină. 48 Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului. 49 El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. 50 Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei; 51 cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham. 52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie. 53 Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor. 54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat. 55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor. 56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui. 57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător, 58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor. 59 Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel. 60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. 61 Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului. 62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui. 63 Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă. 64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit. 65 Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, 66 şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară. 67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim; 68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte. 69 Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci. 70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi. 71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel. 72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.

Psalms 99:6

6 Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre ceice chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i -a ascultat.

Psalms 105:26

26 A trimes pe robul Său Moise, şi pe Aaron, pe care -l alesese.

Psalms 105:41

41 A deschis stînca, şi au curs ape, cari s-au vărsat ca un rîu în locurile uscate.

Isaiah 63:7-14

7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i -a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui. 8 El a zis:,,Negreşit, ei sînt poporul Meu, nişte copii cari nu vor fi necredincioşi!`` Şi astfel El s'a făcut Mîntuitorul lor. 9 În toate necazurile lor n'au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i -a mîntuit; El Însuş i -a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i -a sprijinit şi i -a purtat în zilele din vechime. 10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. 11 Atunci poporul Său şi -a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis:,,Unde este Acela, care i -a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt; 12 care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume vecinic; 13 care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?`` 14 ,,Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i -a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!``

Hosea 12:13

13 Dar, printr'un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt, şi printr'un prooroc a fost păzit Israel.

Micah 6:4

4 Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimes înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.