Bible verses about "elisha" | Romanian

1 Kings 19:16

16 Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău.

Psalms 1:1

1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

2 Kings 2:19-22

19 Oamenii din cetate au zis lui Elisei:,,Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sînt rele, şi ţara este stearpă.`` 20 El a zis:,,Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.`` Şi i-au adus. 21 Apoi s'a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.`` 22 Şi apele au fost vindecate pînă în ziua aceasta, după cuvîntul pe care -l rostise Domnul.

2 Kings 8:1-3

1 Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase:,,Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimete o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început.`` 2 Femeia s'a sculat, şi a făcut după cuvîntul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea şi casa ei, şi a locuit şapte ani în ţara Filistenilor. 3 După şapte ani, femeia s'a întors din ţara Filistenilor, şi s'a dus să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei.

2 Kings 8:7-10

7 Elisei s'a întors la Damasc. Ben-Hadad, împăratul Siriei, era bolnav. Şi l-au înştiinţat, zicînd:,,Omul lui Dumnezeu a venit aici!`` 8 Împăratul a zis lui Hazael:,,Ia cu tine un dar, şi du-te înaintea omului lui Dumnezeu. Întreabă prin el pe Domnul, şi zi:,,Mă voi tămădui de boala aceasta?`` 9 Hazael s'a dus înaintea lui Elisei, luînd cu el un dar, tot ce era mai bun în Damasc, patruzeci de cămile încărcate. Cînd a ajuns, s'a înfăţişat înaintea lui, şi a zis:,,Fiul tău Ben-Hadad, împăratul Siriei, mă trimete la tine să te întreb:,,Mă voi tămădui de boala aceasta?`` 10 Elisei i -a răspuns:,,Du-te şi spune -i:,Te vei tămădui`, măcar că Domnul mi -a descoperit că va muri.``

2 Kings 2:19

19 Oamenii din cetate au zis lui Elisei:,,Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sînt rele, şi ţara este stearpă.``

2 Kings 2:14

14 a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis:,,Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?`` Şi a lovit apele, cari s'au despărţit într'o parte şi în alta, şi Elisei a trecut.

Luke 4:27

27 Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuş niciunul din ei n'a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.``

1 Kings 19:19

19 Ilie a plecat de acolo, şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arînd. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s'a apropiat de el, şi şi -a aruncat mantaua pe el.

2 Kings 13:14-20

14 Elisei s'a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s'a pogorît la el, a plîns pe faţa lui, şi a zis:,,Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!`` 15 Elisei i -a zis:,,Ia un arc şi săgeţi.`` Şi a luat un arc şi nişte săgeţi! 16 Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel:,,Încordează arcul cu mîna ta.`` Şi dupăce l -a încordat cu mîna lui, Elisei şi -a pus mînile pe mînile împăratului, 17 şi a zis:,,Deschide fereastra din spre răsărit.`` Şi a deschis -o. Elisei a zis:,,Trage.`` Şi a tras. Elisei a zis:,,Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec pînă îi vei nimici.`` 18 Elisei a mai zis:,,Ia săgeţi.`` Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel:,,Loveşte în pămînt!`` Şi a lovit de trei ori; apoi s'a oprit. 19 Omul lui Dumnezeu s'a mîniat pe el, şi a zis:,,Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni pînă i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.`` 20 Elisei a murit, şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de Moabiţi.

2 Kings 2:1-15

1 Cînd a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într'un vîrtej de vînt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei. 2 Ilie a zis lui Elisei: 'Rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete pînă la Betel.`` Elisei a răspuns:,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.`` Şi s'au pogorît la Betel. 3 Fiii proorocilor, cari erau la Betel, au ieşit la Elisei, şi i-au zis:,,Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpînul tău deasupra capului tău?`` Şi el a răspuns:,,Ştiu şi eu, dar tăceţi.`` 4 Ilie i -a zis: 'Eliseie, rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Ierihon.`` El a răspuns:,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!`` Şi au ajuns la Ierihon. 5 Fii proorocilor, cari erau la Ierihon, s'au apropiat de Elisei, şi i-au zis:,,Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpînul tău deasupra capului tău?`` Şi el a răspuns:,,Ştiu şi eu; dar tăceţi.`` 6 Ilie i -a zis:,,Rămîi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Iordan.`` El a răspuns:,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.`` Şi amîndoi şi-au văzut de drum. 7 Cincizeci de inşi dintre fiii proorocilor au sosit şi s'au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor, şi ei amîndoi s'au oprit pe malul Iordanului. 8 Atunci Ilie şi -a luat mantaua, a făcut -o sul, şi a lovit cu ea apele, cari s'au despărţit într'o parte şi într'alta, şi au trecut amîndoi pe uscat. 9 Dupăce au trecut, Ilie a zis lui Elisei:,,Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit dela tine.`` Elisei a răspuns:,,Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!`` 10 Ilie a zis:,,Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea cînd voi fi răpit dela tine, aşa ţi se va întîmpla; dacă nu, nu ţi se va întîmpla aşa,`` 11 Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s'a înălţat la cer într'un vîrtej de vînt. 12 Elisei se uita şi striga:,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!`` Şi nu l -a mai văzut. Apucîndu-şi hainele, le -a sfîşiat în două bucăţi, 13 şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s'a întors, şi s'a oprit pe malul Iordanului; 14 a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis:,,Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?`` Şi a lovit apele, cari s'au despărţit într'o parte şi în alta, şi Elisei a trecut. 15 Fiii proorocilor cari erau în faţa Ierihonului, cînd l-au văzut, au zis:,,Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.`` Şi i-au ieşit înainte, şi s'au închinat pînă la pămînt înaintea lui.

2 Kings 8:11-15

11 Omul lui Dumnezeu şi -a pironit privirea asupra lui Hazael, şi s'a uitat ţintă la el multă veme; apoi a plîns. 12 Hazael a zis:,,Pentruce plînge domnul meu?`` Şi Elisei a răspuns:,,Pentrucă ştiu răul pe care -l vei face copiilor lui Israel; vei pune foc cetăţilor întărite ale lor; vei ucide cu sabia pe tinerii lor, vei zdrobi pe pruncii lor, şi vei spinteca pîntecele femeilor însărcinate.`` 13 Hazael a zis:,,Dar ce este robul tău, cînele acesta, ca să facă lucruri aşa de mari?`` Şi Elisei a zis:,,Domnul mi -a descoperit că vei fi împărat al Siriei. 14 Hazael a plecat dela Elisei, şi s'a întors la stăpînul său, care i -a zis:,,Ce ţi -a spus Elisei?`` Şi el a răspuns:,,Mi -a spus că te vei tămădui!`` 15 A doua zi, Hazael a luat o învelitoare, pe care a muiat -o în apă, şi a întins -o pe faţa împăratului, care a murit. Şi, în locul lui, a domnit Hazael.

Topical data is from OpenBible.info, retrieved November 11, 2013, and licensed under a Creative Commons Attribution License.