Bible verses about "666" | Romanian

Deuteronomy 18:18

18 Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce -i voi porunci Eu.

Daniel 7:25

25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.

Revelation 20:4

4 Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s'a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

Revelation 12:1-17

1 În cer s'a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna supt picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. 2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască. 3 În cer s'a mai arătat un alt semn: iată, s'a văzut un mare balaur roş, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete. 4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pămînt. Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentruca să -i mănînce copilul, cînd îl va naşte. 5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cîrmuiască toate neamurile cu un toiag de fer. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. 6 Şi femeia a fugit în pustie, într'un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile. 7 Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei, 8 dar n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a mai găsit în cer. 9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea:,,Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui; pentrucă pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. 11 Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînăla moarte. 12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s'a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme. 13 Cînd s'a văzut balaurul aruncat pe pămînt, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. 14 Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremei, departe de faţa şarpelui. 15 Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un rîu, după femeie, ca s'o ia rîul. 16 Dar pămîntul a dat ajutor femeii. Pămîntul şi -a deschis gura, şi a înghiţit rîul, pe care -l aruncase balaurul din gură. 17 Şi balaurul, mîniat pe femeie, s'a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Revelation 13:17

17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.

2 Chronicles 9:13

13 Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şasezeci şi şase de talanţi de aur,

Ezra 6:1-22

1 Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon. 2 Şi s'a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte: 3 -,,În anul întîi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim:,Casa să fie zidită iarăş, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şasezeci de coţi, o lăţime de şasezeci de coţi, 4 trei rînduri de pietre cioplite şi un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului. 5 Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu.`` - 6 Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Rîu, Şetar-Boznai, şi tovarăşii voştri de slujbă din Afarsac, cari locuiţi dincolo de Rîu, depărtaţi-vă de locul acesta. 7 Lăsaţi să meargă înainte lucrările acestei case a lui Dumnezeu; dregătorul Iudeilor şi bătrînii Iudeilor s'o zidească iarăş pe locul unde era. 8 Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrîni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul. 9 Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viţei, berbeci şi miei, grîu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, la cerere, preoţilor din Ierusalim, zi de zi, şi fără nicio lipsă, 10 ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor, şi să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui. 11 Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bîrnă, s'o ridice ca să fie spînzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într'o grămadă de gunoi. 12 Dumnezeul care a pus să locuiască în locul acela Numele Lui să răstoarne pe orice împărat şi pe orice popor, care ar întinde mîna să calce cuvîntul meu, ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Dariu, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.` 13 Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Şetar-Boznai, şi tovarăşii lor de slujbă, au împlinit întocmai porunca aceasta pe care le -a trimes -o împăratul Dariu. 14 Şi bătrînii Iudeilor au zidit cu izbîndă, după proorocirile proorocului Hagai, şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, şi după porunca lui Cir, lui Dariu, şi lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. 15 Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei împăratului Dariu. 16 Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu. 17 Au adus, pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel. 18 Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe Leviţi, după împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise. 19 Fiii robiei au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi. 20 Preoţii şi Leviţii se curăţiseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit Paştele pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţii, şi pentru ei înşişi. 21 Copiii lui Israel, întorşi din robie, au mîncat Paştele, împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia neamurilor ţării şi cari s'au unit cu ei ca să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 22 Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea azimilor, căci Domnul îi înveselise, făcînd pe împăratul Asiriei să -i sprijinească în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

Revelation 14:1-20

1 Apoi m'am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, cari aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. 2 Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era ca al celorce cîntă cu alăuta, şi cîntau din alăutele lor. 3 Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cari fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt. 4 Ei nu s'au întinat cu femei, căci sînt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. 5 Şi în gura lor nu s'a găsit minciună, căci sînt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 6 Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s'o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. 7 El zicea cu glas tare:,,Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!`` 8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis:,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!`` 9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare:,,Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, 10 va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n'au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12 Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. 13 Şi am auzit un glas din cer, care zicea:,,Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!`` -,,Da``, zice Duhul;,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!`` 14 Apoi m'am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mînă, o secere ascuţită. 15 Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celuice şedea pe nor:,,Pune secerea Ta şi seceră: pentrucă a venit ceasul să seceri, şi secerişul pămîntului este copt.`` 16 Atunci Celce şedea pe nor, Şi -a aruncat secerea pe pămînt. Şi pămîntul a fost secerat. 17 Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. 18 Şi un alt înger, care avea stăpînire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit:,,Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pămîntului, căci strugurii ei sînt copţi.`` 19 Şi îngerul şi -a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu. 20 Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sînge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Revelation 13:16-18

16 Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte, 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.

Revelation 13:1-18

1 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. 2 Fiara, pe care am văzut -o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i -a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare. 3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pămîntul se mira după fiară. 4 Şi au început să se închine balaurului, pentrucă dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicînd:,,Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?`` 5 I s'a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s'a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. 6 Ea şi -a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să -I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer. 7 I s'a dat să facă război cu sfinţii, şi să -i biruiască. Şi i s'a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. 8 Şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n'a fost scris, dela întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat. 9 Cine are urechi, să audă! 10 Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. 11 Apoi am văzut ridicîndu-se din pămînt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. 12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintîi înaintea ei; şi făcea ca pămîntul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintîi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor. 14 Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. 15 I s'a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. 16 Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte, 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.

Revelation 13:18

18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.

Topical data is from OpenBible.info, retrieved November 11, 2013, and licensed under a Creative Commons Attribution License.