Numbers 5 Cross References - Romanian

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 ,,Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros, şi pe oricine are o lepădare de sămînţă, sau este întinat prin atingerea de un mort. 3 Fie bărbaţi fie femei, să -i scoateţi afară din tabără; să -i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.`` 4 Copiii lui Israel au făcut aşa, şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel. 5 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 6 ,,Spune copiilor lui Israel: Cînd un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcînd o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat, 7 să-şi mărturisească păcatul, şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului cîştigat prin mijloace necinstite, adăugînd a cincea parte; să -l dea aceluia faţă de care s -a făcut vinovat. 8 Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul cîştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecele adus ca jertfă de ispăşire cu care se va face ispăşire pentru cel vinovat. 9 Orice dar ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel, să fie al preotului, căruia îi sînt aduse. 10 Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului, al lui să fie.`` 11 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 12 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei, şi -i este necredincioasă; 13 dacă altul se culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s'a pîngărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei, şi fără să fie prinsă asupra faptului; - 14 şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care s'a pîngărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s'a pîngărit; - 15 omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mîncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr'o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea, şi să nu pună tămîie pe ea, căci acesta este un dar de mîncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descopere o fărădelege. 16 Preotul s'o apropie, şi s'o pună să stea în picioare înaintea Domnului. 17 Preotul să ia apă sfîntă într'un vas de pămînt; să ia ţărînă de pe podeala cortului şi s'o pună în apă. 18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii, şi să -i pună în mîni darul de mîncare adus pentru descoperire, darul de mîncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mînă apele amare aducătoare de blestem. 19 Preotul să pună pe femeie să jure, şi să -i zică:,Dacă niciun om nu s'a culcat cu tine, şi dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut dela el ca să te pîngăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem! 20 Dar dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, te-ai abătut dela el şi te-ai pîngărit, şi dacă un alt om decît bărbatul tău s'a culcat cu tine, - 21 şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurămînt de blestem, şi să -i zică:,Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcînd să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pîntecele, 22 şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pîntecele şi să ţi se usuce coapsa!` Şi femeia să zică:,Amin! Amin!` 23 Preotul să scrie blestemurile acestea într'o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare. 24 Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi -i vor pricinui amărăciunea. 25 Preotul să ia din mînile femeii darul de mîncare adus pentru gelozie, să legene darul într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, şi să -l aducă pe altar. 26 Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să -l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele. 27 Dupăce îi va da să bea apele, dacă ea s'a pîngărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi -i vor pricinui amărăciunea; pîntecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei. 28 Dar dacă femeia nu s'a pîngărit şi este curată, va rămînea neatinsă, şi va avea copii. 29 Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea cînd o femeie, care este subt puterea bărbatului ei, se abate şi se pîngăreşte, 30 şi pentru împrejurarea cînd un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s'o pună să stea în picioare înaintea Domnului, şi să -i facă întocmai după legea aceasta. 31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei.``

Leviticus 13:46

46 Cîtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.

Leviticus 15:2-27

2 ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le:,Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat. 3 Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat. 4 Orice pat în care se va culca, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat. 5 Cine se va atinge de patul lui, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 6 Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi să fie necurat pînă seara. 7 Cine se va atinge de trupul lui, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 8 Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 9 Ori ce şea pe care va călări el, va fi necurată. 10 Cine se va atinge de vreun lucru care a fost subt el, va fi necurat pînă seara; şi cine va ridica lucrul acela, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 11 Cine va fi atins de cel cu scurgerea, şi nu-şi va spăla mînile în apă, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 12 Orice vas de pămînt care va fi atins de el, să fie spart, şi orice vas de lemn să fie spălat în apă. 13 După ce va fi curăţit de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţirea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă curgătoare, şi va fi curat. 14 În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la uşa cortului întîlnirii, şi să -i dea preotului. 15 Preotul să -i aducă, unul ca jertfă de ispăşire, şi celalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui. 16 Omul care va avea o scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă, şi va fi necurat pînă seara. 17 Orice haină şi ori ce piele cari vor fi atinse de scurgerea lui, vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate pînă seara. 18 Dacă o femeie s'a culcat cu un astfel de om, să se scalde amîndoi în apă, şi vor fi necuraţi pînă seara. 19 Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sînge din trupul ei, să rămînă şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea, va fi necurat pînă seara. 20 Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea, va fi necurat. 21 Oricine se va atinge de patul ei, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 22 Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara. 23 Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela, va fi necurat pînă seara. 24 Dacă se culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca, va fi necurat. 25 Femeia care va avea o scurgere de sînge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obicinuite, sau a cărei scurgere va ţinea mai mult ca deobicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea cînd îi vine sorocul. 26 Orice pat în care se va culca în timpul cît va ţinea scurgerea aceasta, va fi ca şi patul din timpul cînd ea este la scurgerea dela soroc; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat ca atunci cînd este ea la scurgerea dela soroc. 27 Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara.

Leviticus 21:1

1 Domnul a zis lui Moise:,,Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le:,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;

Numbers 9:6-10

6 S'a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s'au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron. 7 Şi oamenii aceia au zis lui Moise:,,Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?`` 8 Moise le -a răspuns:,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.`` 9 Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 10 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într'o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.

Numbers 12:14

14 Şi Domnul a zis lui Moise:,,Dacă ar fi scuipat -o tatăl ei în obraz, n'ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.``

Numbers 19:11-16

11 Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile. 12 Să se cureţe cu apa aceasta a treia zi şi a şaptea zi, şi va fi curat; dar, dacă nu se curăţeşte a treia zi şi a şaptea zi, nu va fi curat. 13 Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi, pîngăreşte cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s'a stropit peste el apa de curăţire, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el. 14 Iată legea cînd va muri un om într'un cort: oricine va intra în cort, şi oricine se va afla în cort, va fi necurat şapte zile. 15 De asemenea, orice vas descoperit, care nu va avea un capac bine strîns pe el, va fi necurat. 16 Oricine se va atinge, pe cîmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vre un mormînt, va fi necurat timp de şapte zile.

Numbers 31:19

19 Iar voi, tăbărîţi şapte zile afară din tabără; toţi aceia dintre voi cari au ucis pe cineva, şi toţi cei ce s'au atins de vre un mort, să se cureţe a treia şi a şaptea zi, ei şi cei prinşi de voi.

Deuteronomy 24:8-9

8 Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre Leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe cari li le-am dat. 9 Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, Mariei, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt.

2 Kings 7:3

3 La intrarea porţii erau patru leproşi, cari au zis unul către altul:,,La ce să şedem aici pînă vom muri?

Leviticus 26:11-12

11 Îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî. 12 Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.

Numbers 19:22

22 Orice lucru de care se va atinge cel necurat, va fi necurat; şi cine se va atinge de el, să fie necurat pînă seara.``

Numbers 35:34

34 Să nu pîngăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sînt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.``

Deuteronomy 23:14

14 Căci Domnul Dumnezeul tău, merge în milocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mînă pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfîntă, pentruca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, şi să nu Se abată dela tine.

1 Kings 7:3

3 A acoperit cu cedru odăile cari erau sprijinite de stîlpi şi cari erau în număr de patruzeci şi cinci, cîte cincisprezece de fiecare cat.

Psalms 68:18

18 Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lîngă Domnul Dumnezeu.

Isaiah 12:6

6 Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfîntul lui Israel.``

Haggai 2:13-14

13 Şi Hagai a zis:,Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?` Preoţii au răspuns:,Vor fi spurcate.` 14 Atunci Hagai, luînd iarăş cuvîntul, a zis:,Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, aşa sînt toate lucrările mînilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!

1 Corinthians 5:7-13

7 Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. 8 Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. 9 V'am scris în epistola mea să n'aveţi nicio legătură cu curvarii. - 10 Însă n'am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei răpareţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. 11 Ci v'am scris să n'aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice,,frate``, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi. 12 În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? 13 Cît despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

2 Corinthians 6:16-17

16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu:,,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.`` 17 Deaceea:,,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

2 Thessalonians 3:6

6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit dela noi.

Titus 3:10

10 După întîia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,

Hebrews 12:15-16

15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentruca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă turburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. 16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi -a vîndut dreptul de întîi născut.

2 John 1:10-11

10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu -l primiţi în casă, şi să nu -i ziceţi:,,Bun venit!`` 11 Căci cine -i zice:,,Bun venit!`` se face părtaş faptelor lui rele.

Revelation 21:3

3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

Revelation 21:27

27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Leviticus 5:1-4

1 Cînd cineva, fiind pus subt jurămînt ca martor, va păcătui, nespunînd ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel subt vină, 2 sau cînd cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei tîrîtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat; 3 sau cînd cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai tîrziu, şi se va face astfel vinovat; 4 sau cînd cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgînd de seamă la început, bagă de seamă mai tîrziu, şi se va face astfel vinovat:

Leviticus 5:14-6:7

14 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Leviticus 5:5

5 Cînd cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.

Leviticus 5:15

15 ,,Cînd cineva va face o nelegiuire şi va păcătui fără voie faţă de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbece fără cusur din turmă, după preţuirea ta, în sicli de argint, după siclul sfîntului locaş.

Leviticus 6:4-7

4 cînd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul perdut pe care l -a găsit, 5 sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb-ori care ar fi-să -l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să -l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd îşi va aduce jertfa lui pentru vină. 6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să -l dea preotului. 7 Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.``

Leviticus 7:7

7 Cu jertfa pentru vină este ca şi cu jertfa de ispăşire; aceeaş lege este pentru amîndouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea.

Leviticus 26:40

40 Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvîrşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s'au împotrivit, păcate din pricina cărora

Joshua 7:19

19 Iosua a zis lui Acan:,,Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic``.

Job 33:27-28

27 Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice:,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n'am fost pedepsit după faptele mele; 28 Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!`

Psalms 32:5

5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis:,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Proverbs 28:13

13 Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare. -

Luke 19:8

8 Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, şi I -a zis:,,Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.``

1 John 1:8-10

8 Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 10 Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Leviticus 25:25-26

25 Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai deaproape, să vină şi să răscumpere ce a vîndut fratele său. 26 Dacă un om n'are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare, şi -i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea,

Exodus 29:28

28 Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr'o lege vecinică, pe care o vor ţinea copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; şi, în jertfele de mulţămire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.

Leviticus 6:17-18

17 Să n'o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat -o Eu din darurile Mele de mîncare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfînt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină. 18 Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănînce din ea. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.``

Leviticus 6:26

26 Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s'o mănînce; şi anume să fie mîncată într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

Leviticus 7:6-14

6 Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea; şi anume s'o mănînce într'un loc sfînt, căci este un lucru prea sfînt. 7 Cu jertfa pentru vină este ca şi cu jertfa de ispăşire; aceeaş lege este pentru amîndouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea. 8 Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus -o. 9 Orice jertfă de mîncare, coaptă în cuptor, gătită pe grătar sau în tigaie, să fie a preotului care a adus -o. 10 Iar orice jertfă de mîncare, frămîntată cu untdelemn şi uscată, să fie a tuturor fiilor lui Aaron, a unuia ca şi a celuilalt. 11 Iată legea jertfei de mulţămire, care se va aduce Domnului. 12 Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, împreună cu jertfa de mulţămire, nişte turte nedospite, frămîntate cu untdelemn, nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, şi nişte turte din floarea de făină, prăjite şi frămîntate cu untdelemn. 13 Pe lîngă aceste turte, să aducă şi pîne dospită pentru darul lui de mîncare, împreună cu jertfa lui de laudă şi de mulţămire. 14 Din toate acele daruri să aducă Domnului cîte o bucată, ca dar ridicat; ea să fie a preotului care stropeşte sîngele jertfei de mulţămire.

Leviticus 10:13

13 S'o mîncaţi într'un loc sfînt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului; căci aşa mi -a fost poruncit.

Leviticus 22:2-3

2 Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, cari Îmi sînt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul. 3 Spune-le:,,Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe cari le închină Domnului copiii lui Israel, şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sînt Domnul.

Numbers 18:8-9

8 Domnul a zis lui Aaron:,,Iată, din toate lucrurile pe cari Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele cari Îmi sînt aduse prin ridicare; ţi le dau, ţie şi fiilor tăi, ca drept al ungerii, printr'o lege vecinică. 9 Iată ce va fi al tău dintre lucrurile prea sfinte cari nu sînt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mîncare, toate jertfele lor de ispăşire, şi toate jertfele pentru vină, pe cari Mi le vor aduce; lucrurile acestea prea sfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi.

Numbers 18:19

19 Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr'o lege vecinică, toate darurile sfinte pe cari le vor aduce Domnului copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legămînt de necălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămînţa ta împreună cu tine.``

Deuteronomy 18:3-4

3 Iată care va fi dreptul preoţilor dela popor: cei ce vor aduce o jertfă, fie bou, fie miel, să dea preotului spata, fălcile şi pîntecele. 4 Să -i dai cele dintîi roade din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi pîrga din lîna oilor tale;

Ezekiel 44:29-30

29 Dar se vor hrăni cu darurile de mîncare, cu jertfele de ispăşire şi de vină; şi tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel va fi al lor. 30 Cele mai bune din cele dintîi roade de orice fel, şi partea ridicată din toate darurile de mîncare, pe cari le veţi aduce ca daruri ridicate, vor fi ale preoţilor; veţi da preoţilor şi pîrga făinii voastre, pentru ca binecuvîntarea să rămînă peste casa voastră.

Malachi 3:8-10

8 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?`` Dar voi întrebaţi:,,Cu ce Te-am înşelat?`` Cu zeciuielile şi darurile de mîncare. 9 Sînteţi blestemaţi, cîtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! 10 Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvîntare.

1 Corinthians 9:7-13

7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei? 8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea? 9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris:,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!`` Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? 10 Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. 11 Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? 12 Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. 13 Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?

Numbers 5:19-20

19 Preotul să pună pe femeie să jure, şi să -i zică:,Dacă niciun om nu s'a culcat cu tine, şi dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut dela el ca să te pîngăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem! 20 Dar dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, te-ai abătut dela el şi te-ai pîngărit, şi dacă un alt om decît bărbatul tău s'a culcat cu tine, -

Proverbs 2:16-17

16 ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare, 17 care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.

Leviticus 18:20

20 Să nu te împreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pîngăreşti cu ea.

Leviticus 20:10

10 Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.

Proverbs 7:18-19

18 Vino, să ne îmbătăm de dragoste pînă dimineaţă, să ne desfătăm cu desmierdări! 19 Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într'o călătorie lungă,

Proverbs 30:20

20 Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănîncă, şi se şterge la gură, şi apoi zice:,,N'am făcut nimic rău.`` -

Numbers 5:30

30 şi pentru împrejurarea cînd un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s'o pună să stea în picioare înaintea Domnului, şi să -i facă întocmai după legea aceasta.

Proverbs 6:34

34 Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n'are milă în ziua răzbunării;

Song of Songs 8:6

6 Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

Zephaniah 3:8

8 ,,De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, pînă în ziua cînd Mă voi scula la pradă: căci am hotărît să strîng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mîniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.``

1 Corinthians 10:22

22 Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El?

Leviticus 2:1

1 Cînd va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mîncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămîie.

Leviticus 5:11

11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea, şi să n'adauge nici tămîie, căci este un dar de ispăşire.

1 Kings 17:18

18 Femeia a zis atunci lui Ilie:,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?``

Ezekiel 29:16

16 Împărăţia aceasta nu va mai fi pentru casa lui Israel o pricină de încredere; ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, cînd se întorcea spre ei. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.`

Hosea 3:2

2 Mi-am cumpărat -o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz şi un letec de orz.

Hebrews 10:3

3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;

Leviticus 1:3

3 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să -l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să -l aducă la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.

Jeremiah 17:10

10 ,,Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.``

Hebrews 13:4

4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Revelation 2:22-23

22 Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. 23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că,,Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima``: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Exodus 30:18

18 ,,Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să -l aşezi între cortul întîlnirii şi altar, şi să torni apă în el,

Numbers 19:2-9

2 ,,Iată ce porunceşte legea pe care a dat -o Domnul, zicînd:,Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug. 3 S'o daţi preotului Eleazar; el s'o scoată din tabără, şi să fie junghiată înaintea lui. 4 Preotul Eleazar să ia cu degetul din sîngele vacii, şi să stropească de şapte ori înaintea cortului întîlnirii. 5 Vaca să fie arsă subt ochii lui; să -i ardă pielea, carnea şi sîngele, împreună cu baliga. 6 Preotul să ia lemn de cedru, isop şi cîrmîz, şi să le arunce în mijlocul flăcărilor cari vor mistui vaca. 7 Preotul să-şi spele hainele, şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăş în tabără, şi să fie necurat pînă seara. 8 Celce va arde vaca, să-şi spele hainele în apă, şi să-şi scalde trupul în apă; şi să fie necurat pînă seara. 9 Un om curat să strîngă cenuşa vacii, şi s'o pună într'un loc curat afară din tabără; s'o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Aceasta este o apă de ispăşire.

Job 2:12

12 Ridicîndu-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plîns. Şi-au sfîşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărînă în văzduh deasupra capetelor lor.

Jeremiah 17:13

13 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi ceice Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.`` -,,Ceice se abat dela Mine vor fi scrişi pe pămînt, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.``

Lamentations 3:29

29 să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi peardă nădejdea;

John 8:6

6 Spuneau lucrul acesta ca să -L ispitească şi să -L poată învinui. Dar Isus S'a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.

John 8:8

8 Apoi S'a plecat iarăş, şi scria cu degetul pe pămînt.

Leviticus 13:45

45 Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfîşiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige:,Necurat! Necurat!`

Numbers 5:15

15 omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mîncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr'o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea, şi să nu pună tămîie pe ea, căci acesta este un dar de mîncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descopere o fărădelege.

Numbers 5:17

17 Preotul să ia apă sfîntă într'un vas de pămînt; să ia ţărînă de pe podeala cortului şi s'o pună în apă.

Numbers 5:22

22 şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pîntecele şi să ţi se usuce coapsa!` Şi femeia să zică:,Amin! Amin!`

Numbers 5:24-26

24 Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi -i vor pricinui amărăciunea. 25 Preotul să ia din mînile femeii darul de mîncare adus pentru gelozie, să legene darul într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, şi să -l aducă pe altar. 26 Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să -l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele.

Deuteronomy 29:18

18 Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin.

1 Samuel 15:32

32 Apoi Samuel a zis:,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.`` Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea:,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!``

Proverbs 5:4

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

Ecclesiastes 7:26

26 Şi am găsit că mai amară de cît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sînt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

Isaiah 38:17

17 Iată, chiar suferinţele mele erau spre mîntuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

Jeremiah 2:19

19 Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeu tău, şi să n'ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.`

1 Corinthians 11:6

6 Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească.

1 Corinthians 11:15

15 pe cînd pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i -a fost dat ca învălitoare a capului.

Hebrews 4:12-13

12 Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii. 13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.

Revelation 2:19-23

19 ,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi. 20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor. 21 I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!

Revelation 10:9-10

9 M'am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica.,,Ia -o``, mi -a zis el,,,şi mănîncă -o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.`` 10 Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat -o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat -o, mi s'a umplut pîntecele de amărăciune.

Numbers 5:12

12 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei, şi -i este necredincioasă;

Matthew 26:63

63 Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvîntul şi I -a zis:,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.``

Romans 7:2

2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei.

Joshua 6:26

26 Atunci a jurat Iosua, şi a zis:,,Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întîiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tînăr fiu al lui îi va aşeza porţile!``

1 Samuel 14:24

24 Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicînd:,,Blestemat să fie omul care va mînca pîne pînă seara, pînă mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!`` Şi nimeni nu mîncase.

2 Chronicles 21:15

15 Iar pe tine, te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie, care se va îngreuia din zi în zi pînă cînd îţi vor ieşi măruntaiele din pricina tăriei bolii.``

Nehemiah 10:29

29 s'au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.

Proverbs 10:7

7 Pomenirea celui neprihănit este binecuvîntată, dar numele celor răi putrezeşte. -

Isaiah 65:15

15 Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume:,Domnul, Dumnezeu vă va omorî`, şi va da robilor Săi un alt nume.

Jeremiah 29:22

22 Vor sluji ca prilej de blestem, între toţi prinşii de război ai lui Iuda cari sînt la Babilon. Şi se va zice:,Să-ţi facă Domnul ca lui Zedechia şi ca lui Ahab, pe cari împăratul Babilonului i -a fript în foc!`

Matthew 26:74

74 Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicînd:,,Nu cunosc pe omul acesta!`` În clipa aceea a cîntat cocoşul.

Numbers 5:27

27 Dupăce îi va da să bea apele, dacă ea s'a pîngărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi -i vor pricinui amărăciunea; pîntecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.

Deuteronomy 27:15-26

15 ,,Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mîni de meşter, şi care -l va pune într'un loc ascuns!`` --Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 16 ,,Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 17 ,,Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 18 ,,Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 19 ,,Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 20 ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!`` --Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 21 ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!`` --Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 22 ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu soru-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 23 ,,Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 24 ,,Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 25 ,,Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sîngele celui nevinovat!`` -Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!`` 26 ,,Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!`` --Şi tot poporul să răspundă:,,Amin!``

Job 31:21-22

21 dacă am ridicat mîna împotriva orfanului, pentrucă mă simţeam sprijinit de judecători; 22 atunci, să mi se deslipească umărul dela încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărîme!

Job 31:39-40

39 dacă i-am mîncat roada fără s'o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpîni: 40 atunci să crească spini din el în loc de grîu, şi neghină în loc de orz!`` Sfîrşitul cuvintelor lui Iov.

Psalms 7:4-5

4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n'am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei, 5 atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m'ajungă, să-mi calce viaţa la pămînt, şi slava mea în pulbere să mi -o arunce! (Oprire).

Psalms 41:13

13 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!

Psalms 72:19

19 Binecuvîntat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pămîntul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!

Psalms 89:52

52 Binecuvîntat să fie Domnul în veci! Amin! Amin!

Psalms 109:18

18 Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înlăuntrul lui, ca untdelemnul în oase!

Proverbs 1:31

31 De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor.

Ezekiel 3:3

3 El mi -a zis:,,Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi -l dau!`` -L-am mîncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.

John 3:3

3 Drept răspuns, Isus i -a zis:,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``

John 3:11

11 Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.

John 5:24-25

24 Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M'a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. 25 Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice -l vor asculta, vor învia.

John 6:53

53 Isus le -a zis:,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n'aveţi viaţa în voi înşivă.

Exodus 17:14

14 Domnul a zis lui Moise:,,Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de subt ceruri.``

Deuteronomy 31:19

19 Acum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s'o cînte, pune-le -o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.

2 Chronicles 34:24

24 ,,Aşa vorbeşte Domnul:,,Iată, voi trimete nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, şi anume toate blestemele scrise în cartea care s'a citit înaintea împăratului lui Iuda.

Job 31:35

35 Oh! de aş găsi pe cineva să m'asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de protivnicul meu?

Psalms 51:1

1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut cînd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!

Psalms 51:9

9 Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!

Isaiah 43:25

25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Isaiah 44:22

22 Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.``

Jeremiah 51:60-64

60 Ieremia a scris într'o carte toate nenorocirile, cari aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului. 61 Ieremia a zis lui Seraia:,,Cînd vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea, 62 şi să zici:,Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit, şi că n'are să mai fie locuit nici de oameni nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.` 63 Şi cînd vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră, şi s'o arunci în Eufrat, 64 şi să zici:,Aşa va fi înecat Babilonul, şi nu se va mai ridica din nenorocirile, pe cari le voi aduce asupra lui; vor cărea sleiţi de puteri!`` Pînă aici sînt cuvintele lui Ieremia.

Acts 3:19

19 Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,

1 Corinthians 16:21-22

21 Urările de sănătate sînt scrise cu însăş mîna mea: Pavel. 22 Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema!,,Maranata`` (Domnul nostru vine!).

Revelation 20:12

12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Zechariah 5:3-4

3 Şi el mi -a zis:,,Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ, şi oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvîrşire de aici. 4 Îl trimet-zice Domnul oştirilor, -ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămînă în casa aceea, şi s'o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.``

Malachi 3:5

5 Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

Exodus 29:24

24 Toate acestea să le pui în mînile lui Aaron şi în mînile fiilor lui, şi să le legeni într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.

Leviticus 8:27

27 Toate aceste lucruri le -a pus în mînile lui Aaron şi în mînile fiilor săi, şi le -a legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat înaintea Domnului.

Numbers 5:18

18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii, şi să -i pună în mîni darul de mîncare adus pentru descoperire, darul de mîncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mînă apele amare aducătoare de blestem.

Leviticus 2:2

2 S'o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămîia, şi s'o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

Leviticus 2:9

9 Preotul va lua din darul de mîncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte, şi o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mîncare, de un miros plăcut Domnului.

Leviticus 5:12

12 S'o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s'o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire.

Leviticus 6:15

15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, şi s'o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.

Numbers 5:20

20 Dar dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, te-ai abătut dela el şi te-ai pîngărit, şi dacă un alt om decît bărbatul tău s'a culcat cu tine, -

Deuteronomy 28:37

37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.

Psalms 83:9-11

9 Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pîrîul Chison, 10 cari au fost nimiciţi la En-Dor, şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pămîntului. 11 Căpeteniile lor fă-le ca lui Oreb şi Zeeb, şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!

Proverbs 5:4-11

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. 5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor. 6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge. 7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele: 8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei, 9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi; 10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia; 11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

Jeremiah 24:9

9 Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pămîntului, de ocară, de batjocură, de rîs, şi de blestem, în toate locurile unde îi voi izgoni.

Jeremiah 29:18

18 Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pămîntului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,

Jeremiah 42:18

18 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel:,Cum s'a vărsat mînia şi urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, aşa se va vărsa urgia Mea şi peste voi, dacă veţi merge în Egipt; veţi fi o pricină de afurisenie, de groază, de blestem şi de ocară, şi nu veţi mai vedea niciodată locul acesta!`

Jeremiah 44:12

12 Voi lua rămăşiţele lui Iuda, cari şi-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului, să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi, şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, dela cel mai mic pînă la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.

Zechariah 8:13

13 După cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mîntui, şi veţi fi o binecuvîntare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mînile!``

Romans 6:21

21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.

2 Corinthians 2:16

16 pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?

Hebrews 10:26-30

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28 Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci ştim cine este Cel ce a zis:,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!`` Şi în altă parte:,,Domnul va judeca pe poporul Său.``

2 Peter 2:10

10 mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpînirea.

Numbers 5:19

19 Preotul să pună pe femeie să jure, şi să -i zică:,Dacă niciun om nu s'a culcat cu tine, şi dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut dela el ca să te pîngăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău aceste ape amare aducătoare de blestem!

Psalms 113:9

9 El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!

Micah 7:7-10

7 Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. 8 Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăş, chiar dacă stau în întunerec, totuş Domnul este Lumina mea! 9 Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, -pînă ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui. 10 Cînd va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea, care-mi zicea:,,Unde este Domnul, Dumnezeul tău?`` Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.

2 Corinthians 4:17

17 Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.

1 Peter 1:7

7 pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

Leviticus 7:11

11 Iată legea jertfei de mulţămire, care se va aduce Domnului.

Leviticus 11:46

46 Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă în ape, şi toate vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt,

Leviticus 13:59

59 Aceasta este legea privitoare la rana leprei, cînd loveşte hainele de lînă sau de in, urzeala sau bătătura, sau un lucru oarecare de piele, şi după care vor fi declarate curate sau necurate.``

Leviticus 14:54-57

54 Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rîia de cap, 55 pentru lepra de pe haine şi de pe case, 56 pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete: 57 ea arată cînd un lucru este necurat, şi cînd este curat. Aceasta este legea pentru lepră.``

Leviticus 15:32-33

32 Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr'o lepădare de sămînţă în somn, 33 pentru cea care este la curgerea dela soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere, şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.``

Isaiah 5:7-8

7 Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sînt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi cînd colo, iată sînge vărsat! -Se aştepta la dreptate, şi cînd colo, iată strigăte de apăsare! 8 Vai de ceice înşiră casă lîngă casă şi lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!

Leviticus 20:17-20

17 Dacă un om ia pe soru-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei şi ea îi vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi subt ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea sorei lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui. 18 Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor, şi -i descopere goliciunea, dacă -i descopere scurgerea, şi ea îşi descopere scurgerea sîngelui ei, amîndoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor. 19 Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amîndoi aceştia îşi vor lua pedeapsa păcatului. 20 Dacă un om se culcă cu mătuşă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.

Numbers 9:13

13 Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie, şi totuş nu prăznuieşte Paştele, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui; pentru că n'a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărîtă, omul acela să-şi ia pedeapsa pentru păcatul lui.

Psalms 37:6

6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

Ezekiel 18:4

4 Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.

Romans 2:8-9

8 şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.