Jeremiah 50:40 Cross References - Romanian

40 Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe cari le -a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo. -

Genesis 19:24-25

24 Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. 25 A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt.

Deuteronomy 29:23

23 la vederea pucioasei, sării, şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămînţă, nici rod, nici o iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe cari le -a nimicit Domnul, în mînia şi urgia Lui, -

Isaiah 1:9

9 De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

Isaiah 13:19-20

19 Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mîndrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe cari le -a nimicit Dumnezeu. 20 El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,

Jeremiah 49:18

18 Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, cari au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo...

Jeremiah 51:26

26 Nu se vor mai scoate din tine nici pietre din capul unghiului clădirii, nici pietre pentru temelii; căci vei fi o dărîmătură vecinică, zice Domnul...

Hosea 11:8-9

8 ,,Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! 9 Nu voi lucra după mînia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sînt Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc.

Amos 4:11

11 ,,V'am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe cari le -a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul...

Zephaniah 2:9

9 De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu vecinic; rămăşiţa poporului Meu îi va jăfui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpîni.

Luke 17:28-30

28 Ce s'a întîmplat în zilele lui Lot, se va întîmpla aidoma: oamenii mîncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; 29 dar, în ziua cînd a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i -a pierdut pe toţi. 30 Tot aşa va fi şi în ziua cînd Se va arăta Fiul omului.

2 Peter 2:6

6 dacă a osîndit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,

Jude 1:7

7 Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic.

Revelation 11:8

8 Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă,,Sodoma`` şi,,Egipt``, unde a fost răstignit şi Domnul lor.

Revelation 18:8-9

8 Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat -o, este tare. 9 Şi împăraţii pămîntului, cari au curvit şi s'au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.