Jeremiah 36:8 Cross References - Romanian

8 Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce -i poruncise proorocul Ieremia, şi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.

Nehemiah 8:3

3 Ezra a citit în carte de dimineaţă pînă la amează, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s'o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii.

Jeremiah 1:17

17 Dar tu, încinge-ţi coapsele, scoală-te, şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.

Jeremiah 36:4

4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într'o carte dupăcum spunea Ieremia, toate cuvintele pe cari le spusese lui Ieremia Domnul.

Matthew 16:24

24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi:,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

Luke 4:16-30

16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S'a sculat să citească, 17 şi I s'a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis -o, a dat peste locul unde era scris: 18 ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M'a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M'a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.`` 20 În urmă, a închis cartea, a dat -o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi ceice se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. 21 Atunci a început să le spună:,,Astăzi s'au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.`` 22 Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, cari ieşiau din gura Lui, şi ziceau:,,Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?`` 23 Isus le -a zis:,,Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea:,Doftore, vindecă-te pe tine însuţi`; şi Îmi veţi zice:,Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.`` 24 ,,Dar``, a adăugat El,,adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui. 25 Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi cînd a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; 26 şi totuş Ilie n'a fost trimes la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuş niciunul din ei n'a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.`` 28 Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s'au umplut de mînie. 29 Şi s'au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să -L arunce jos în prăpastie. 30 Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo.

1 Corinthians 16:10

10 Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.

Philippians 2:19-22

19 Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimet în curînd pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună cînd o să am ştiri despre voi. 20 Căci n'am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească într'adevăr de starea voastră. 21 Ce -i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. 22 Ştiţi rîvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.