Isaiah 28:2 Cross References - Romanian

2 Iată că vine dela Domnul, un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şivoaie de ape, care o doboară cu putere la pămînt.

Isaiah 8:7-8

7 iată, Domnul va trimete împotriva lor apele puternice şi mari ale Rîului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui; 8 va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge pînă la gît. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umplea întinderea ţării tale, Emanuele!``

Isaiah 9:9-12

9 Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, cari spun cu mîndrie şi îngîmfare: 10 ,,Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.`` 11 De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin, şi va stîrni pe vrăjmaşii lor: 12 pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; şi vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

Isaiah 25:4

4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.

Isaiah 27:1

1 În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul).

Isaiah 28:15-19

15 Pentrucă ziceţi:,,Noi am făcut un legămînt cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: cînd va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!`` 16 deaceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă. 17 Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii. 18 Aşa că legămîntul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu locuinţa morţilor nu va dăinui. Cînd va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea. 19 Ori de cîte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate dimineţile, zi şi noapte, şi numai vuietul ei vă va îngrozi.``

Isaiah 29:6

6 Dela Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.

Isaiah 30:30

30 Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mînia Lui aprinsă, în mijlocul flacării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.

Isaiah 40:10

10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.

Ezekiel 13:11

11 De aceea, spune celor ce -l acopăr cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va deslănţui furtuna.

Ezekiel 30:10-11

10 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,Voi pierde mulţimea Egiptului, prin mîna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului. 11 El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimeşi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului, şi vor umplea ţara de morţi.

Nahum 1:8

8 Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal, va nimici cetatea Ninive, şi va urmări pe vrăjmaşii Lui pînă în întunerec.

Matthew 7:25-27

25 A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. 26 Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi -a zidit casa pe nisip. 27 A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i -a fost mare.``

Revelation 18:8

8 Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat -o, este tare.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.