Isaiah 1:1 Cross References - Romanian

1 Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.

Numbers 12:6

6 Şi a zis:,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într'o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Numbers 24:4

4 Celce aude cuvintele lui Dumnezeu, Celce vede vedenia Celui Atotputernic, Celce cade cu faţa la pămînt, şi ai cărui ochi sînt deschişi:

Numbers 24:16

16 Aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte planurile Celui Prea Înalt, Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pămînt şi ai cărui ochi sînt deschişi:

2 Kings 15:1

1 În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.

2 Kings 15:7

7 Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.

2 Kings 15:32-16:20

32 În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.

2 Kings 18:1-20:21

1 În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. 2 Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. 3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. 4 A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărîmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care -l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. 5 El şi -a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n'a fost niciunul ca el. 6 El s'a alipit de Domnul, nu s'a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul. 7 Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s'a răsculat împotriva împăratului Asiriei, şi nu i -a mai fost supus. 8 A bătut pe Filisteni pînă la Gaza, şi le -a pustiit ţinutul, dela toate turnurile de pază pînă la cetăţile întărite. 9 În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva Samariei, şi a împresurat -o. 10 După trei ani, a luat -o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria. 11 Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria, şi i -a aşezat la Halah şi Habor, lîngă rîul Gozan, şi în cetăţile Mezilor, 12 pentrucă n'ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi călcaseră legămîntul Lui; pentrucă nici n'ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului. 13 În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpînire pe ele. 14 Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună împăratului Asiriei la Lachis:,,Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.`` Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. 15 Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. 16 Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului. 17 Împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S'au suit şi au ajuns la Ierusalim. Cînd s'au suit şi au ajuns, s'au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul nălbitorului. 18 Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s'a dus la ei, cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul. 19 Rabşache le -a zis:,,Spuneţi lui Ezechia:,Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei:,Ce este încrederea aceasta pe care te bizuieşti?`` 20 Tu ai zis:,Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.` Dar acestea sînt doar vorbe în vînt. În cine dar ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? 21 Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frîntă, care înţeapă şi străpunge mîna oricui se sprijineşte pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el.

2 Kings 19:1-20:21

1 Cînd a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi -a sfîşiat hainele, s'a acoperit cu un sac, şi s'a dus în Casa Domnului. 2 A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrîni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ. 3 Şi i-au zis:,,Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sînt aproape să iasă din pîntecele mamei, şi nu este putere pentru naştere. 4 Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l -a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le -a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.`` 5 Slujitorii împăratului Ezechia s'au dus dar la Isaia. 6 Şi Isaia le -a zis:,,Iată ce să spuneţi stăpînului vostru:,Aşa vorbeşte Domnul:,Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M'au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. 7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi -l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.`` 8 Rabşache, plecînd, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis. 9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s'a spus:,,Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.`` Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicînd: 10 ,,Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda:,Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicînd:,Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.` 11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit! 12 Dumnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar? 13 Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?`` 14 Ezechia a luat scrisoarea din mîna solilor, şi a citit -o. Apoi s'a suit la Casa Domnului, şi a întins -o înaintea Domnului, 15 căruia i -a făcut următoarea rugăciune:,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul. 16 Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. 17 Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările, 18 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mîna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit. 19 Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pămîntului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!`` 20 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel,,Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut -o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. 21 Iată cuvîntul pe care l -a rostit Domnul împotriva lui:,Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi rîde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.

2 Kings 20:1-21

1 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i -a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Rînduieşte ce ai de rînduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.`` 2 Ezechia s'a întors cu faţa la părete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: 3 ,,Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!`` Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi. 4 Isaia, care ieşise, n'ajunsese încă în curtea din mijloc, cînd cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: 5 ,,Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu:,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David:,Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrămile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului. 6 Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.`` 7 Isaia a zis:,,Luaţi o turtă de smochine.`` Au luat -o şi au pus -o pe umflătură. Şi Ezechia s'a vindecat. 8 Ezechia zisese lui Isaia:,,După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul, şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?`` 9 Şi Isaia a zis:,,Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvîntul pe care l -a rostit:,Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?`` 10 Ezechia a răspuns:,,Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.`` 11 Atunci, Isaia, proorocul, s'a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorîse pe cadranul soarelui lui Ahaz. 12 În acelaş timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimes o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia. 13 Ezechia a ascultat pe soli, şi le -a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n'a fost nimic pe care să nu li -l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui. 14 Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i -a zis:,,Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?`` Ezechia a răspuns:,,Au venit dintr'o ţară depărtată, din Babilon.`` 15 Isaia a mai zis:,,Ce au văzut în casa ta?`` Ezechia a răspuns:,,Au văzut tot ce este în casa mea: n'a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li -l fi arătat.`` 16 Atunci Isaia a zis lui Ezechia:,,Ascultă cuvîntul Domnului! 17 Iată că vor veni vremuri cînd vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strîns părinţii tăi pînă în ziua de azi; nu va rămînea nimic, -zice Domnul. - 18 Şi vor lua din fiii tăi, cari vor ieşi din tine, pe cari -i vei naşte, şi -i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.`` 19 Ezechia a răspuns lui Isaia:,,Cuvîntul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.`` Şi a adăugat:,,Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!`` 20 Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui, şi cum a făcut iazul şi canalui de apă, şi a adus apele în cetate, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 21 Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

2 Chronicles 26:1-32:33

1 Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vîrstă de şasesprezece ani, şi l -a pus împărat în locul tatălui său Amaţia. 2 Ozia a întărit Elotul şi l -a adus iarăş supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinţii săi. 3 Ozia avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia, din Ierusalim. 4 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia. 5 A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l -a făcut să propăşească. 6 A pornit cu război împotriva Filistenilor. A dărîmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei, şi zidurile Asdodului, şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului, şi între Filisteni. 7 Dumnezeu l -a ajutat împotriva Filistenilor, împotriva Arabilor cari locuiau la Gur-Baal, şi împotriva Maoniţilor. 8 Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s'a întins pănă la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic. 9 Ozia a zidit turnuri la Ierusalim pe poarta unghiului, pe poarta văii, şi pe unghiu, şi le -a întărit. 10 A zidit turnuri în pustie, şi a săpat multe fîntîni, pentru că avea multe turme în văi şi în cîmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pămîntului. 11 Ozia avea o oaste de ostaşi cari mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia, şi puse supt poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului. 12 Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute. 13 Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului. 14 Ozia le -a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţi, coifuri, platoşe, arcuri şi prăştii. 15 A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, cari aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s'a întins pînă departe, căci a fost ajutat în chip minunat pînă ce a ajuns foarte puternic. 16 Dar cînd a ajuns puternic, inima i s'a înălţat şi l -a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrînd în Templul Domnului ca să ardă tămîie pe altarul tămîierii. 17 Preotul Azaria a intrat după el, cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă, 18 cari s'au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis:,,N'ai drept, Ozia, să aduci tămîie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, cari au fost sfinţiţi ca s'o aducă. Ieşi din sfîntul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.`` 19 Ozia s'a mîniat. În mînă avea o cădelniţă. Şi cum s'a mîniat pe preoţi, i -a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lîngă altarul tămîierii. 20 Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuş s'a grăbit să iasă, pentrucă Domnul îl lovise. 21 Împăratul Ozia a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într'o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării. 22 Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintîi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, proorocul. 23 Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormîntare al împăraţilor, căci ziceau:,,Este lepros.`` În locul lui, a domnit fiul său Iotam.

2 Chronicles 27:1-32:33

1 Iotam avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n'a intrat în Templul Domnului. Totuş, poporul se strica mereu. 3 Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului, şi a făcut multe clădiri pe zidurile depe deal. 4 A zidit cetăţi în muntele lui Iuda, şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi. 5 A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon, şi i -a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grîu, şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atît pe anul al doilea şi al treilea. 6 Iotam a ajuns puternic, pentrucă şi -a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său. 7 Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui, şi tot ce a făcut el, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. 8 El avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. 9 Iotam a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.

2 Chronicles 28:1-32:33

1 Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n'a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David. 2 A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, 3 a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 4 Aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt orice copac verde. 5 Domnul, Dumnezeul său, l -a dat în mînile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mînile împăratului lui Israel, care i -a pricinuit o mare înfrîngere. 6 Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într'o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. 7 Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat. 8 Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus -o la Samaria. 9 Acolo era un prooroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria, şi le -a zis:,,În mînia Sa împotriva lui Iuda i -a dat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri în mînile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie, care s'a ridicat pînă la ceruri. 10 Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sînteţi vinovaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru? 11 Ascultaţi-mă dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe cari i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mînia aprinsă a Domnului este peste voi!`` 12 Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s'au ridicat împotriva celor ce se întorceau dela oştire, 13 şi le-au zis:,,Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că sîntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Sîntem foarte vinovaţi, şi mînia aprinsă a Domnului este peste Israel.`` 14 Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi prada înaintea căpeteniilor şi înaintea întregei adunări. 15 Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta, s'au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănînce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi, şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s'au întors la Samaria. 16 Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimes să ceară ajutor dela împăraţii Asiriei. 17 Edomiţii au venit iarăş, au bătut pe Iuda, şi le-au luat prinşi de război. 18 Filistenii au năvălit în cetăţile din cîmpie şi din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui, şi s'au aşezat acolo. 19 Căci Domnul a smerit pe Iuda, din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frîu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului. 20 Tilgat Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s'a purtat cu el cum s'ar purta cu un vrăjmaş, şi nu l -a ajutat. 21 Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i -a ajutat la nimic. 22 Pe vremea aceea, chiar cînd era la strîmtoare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz. 23 A adus jertfă dumnezeilor Damascului, cari -l bătuseră, şi a zis:,,Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.`` Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel. 24 Ahaz a strîns uneltele din Casa lui Dumnezeu, şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi -a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului. 25 şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămîie altor dumnezei. Şi a mîniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi. 26 Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintîi şi cele de pe urmă, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel. 27 Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

2 Chronicles 29:1-32:33

1 Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. 3 În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le -a dres. 4 A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i -a strîns în locul deschis dinspre răsărit, 5 şi le -a zis:,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfîntul locaş ce este necurat. 6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele. 7 Au închis chiar uşile pridvorului şi au strîns candelele, şi n'au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaş. 8 De aceea mînia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i -a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri. 9 Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sînt în robie. 10 Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi. 11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să -I aduceţi tămîie. 12 Şi Leviţii s'au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah; 13 şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania; 14 şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel. 15 Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s'au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului. 16 Preoţii au intrat înlăuntrul Casei Domnului ca s'o curăţească; au scos toate necurăţiile pe cari le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pîrîul Chedron. 17 Au început aceste curăţiri în ziua întîi a lunii întîi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şasesprezecea zi a lunii întîi, isprăviseră. 18 S'au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis:,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pînilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei. 19 Am adus iarăş în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe cari le pîngărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, cînd cu fărădelegile lui: sînt înaintea altarului Domnului.`` 20 Împăratul Ezechia s'a sculat disdedimineaţă, a strîns pe mai marii cetăţii şi s'a suit la Casa Domnului. 21 Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfîntul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului. 22 Preoţii au junghiat boii, şi au strîns sîngele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sîngele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sîngele pe altar. 23 Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mînile peste ei. 24 Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sîngele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire. 25 A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi. 26 Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu 27 Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. 28 Toată adunarea s'a închinat, au cîntat cîntarea, şi au sunat din trîmbiţe, pînă s'a isprăvit arderea de tot. 29 Şi cînd au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s'au închinat. 30 Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s'au plecat şi s'au închinat. 31 Ezechia a luat atunci cuvîntul, şi a zis:,,Acum, dupăce v'aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţămire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţămire; şi toţi cei pe cari -i îndemna inima au adus arderi de tot. 32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului. 33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.

2 Chronicles 30:1-32:33

1 Ezechia a trimes soli în tot Israelul şi Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel. 2 Împăratul, căpeteniile lui, şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştele să fie prăznuite în luna a doua; 3 căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim. 4 Lucrul avînd încuviinţarea împăratului şi a întregei adunări, 5 au hotărît să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Şeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. 6 Alergătorii s'au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis:,,Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mîna împăraţilor Asiriei. 7 Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi pe cari de aceea i -a dat pradă pustiirii, cum vedeţi. 8 Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mîna Domnului, veniţi la sfîntul Lui locaş, pe care l -a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi. 9 Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa dela voi, dacă vă întoarceţi la El.`` 10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase, pînă la Zabulon. Dar ei rîdeau şi îşi băteau joc de ei. 11 Însă cîţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon, s'au smerit şi au venit la Ierusalim. 12 În Iuda, deasemenea, mîna lui Dumnezeu a lucrat şi le -a dat o singură inimă ca să -i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvîntul Domnului. 13 Un popor în mare număr s'a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare. 14 S'au sculat, şi au îndepărtat altarele pe cari se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe cari se aducea tămîie, şi le-au aruncat în pîrîul Chedron. 15 Au jertfit apoi Paştele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoţii şi Leviţii, plini de ruşine, s'au sfinţit, şi au adus arderi de tot în Casa Domnului. 16 Ei şedeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sîngele, pe care -l luau din mîna Leviţilor. 17 Fiindcă în adunare erau mulţi inşi, cari nu se sfinţiseră, Leviţii au junghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului. 18 Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră, şi au mîncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s'a rugat pentru ei, zicînd:,,Domnul, care este bun, să ierte pe toţi 19 cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n'au făcut sfînta curăţire!`` 20 Domnul a ascultat pe Ezechia, şi a iertat poporul. 21 Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui. 22 Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviţilor, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mîncat dobitoacele jertfite, aducînd jertfe de mulţămire, şi lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. 23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile. 24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră. 25 Şi s'a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii şi Leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda. 26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva. 27 Preoţii şi Leviţii s'au sculat şi au binecuvîntat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns pînă la ceruri, pînă la locuinţa sfîntă a Domnului.

2 Chronicles 31:1-32:33

1 Cînd s'au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel cari erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda, şi au sfărîmat stîlpii idoleşti, au tăiat Astarteele, şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s'au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui. 2 Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi Leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi Leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţămire, pentru slujbă, pentru cîntări şi laude, la porţile taberii Domnului. 3 Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului. 4 Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi Leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate legea Domnului. 5 Cînd a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintîi roade de grîu, de must, de untdelemn, de miere, şi din toate roadele de pe cîmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate. 6 Tot odată, copiii lui Israel şi Iuda, cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au dat zeciuiala din boi şi oi, şi zeciuiala din lucrurile sfinte cari erau închinate Domnului, Dumnezeului lor, şi au făcut mai multe grămezi. 7 Au început să facă grămezile în luna a treia, şi au isprăvit în luna a şaptea. 8 Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile, şi au binecuvîntat pe Domnul şi pe poporul Său Israel. 9 Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe Leviţi de grămezile acestea. 10 Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i -a răspuns:,,De cînd au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mîncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvîntat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!`` 11 Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit. 12 Au adus în ele cu credincioşie darurile de mîncare, zeciuiala, şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el. 13 Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi supt cîrmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu. 14 Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile prea sfinte. 15 În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi supt cîrmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor: 16 celor de parte bărbătească înscrişi dela vîrsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor; 17 preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti, şi Leviţilor dela douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor: 18 la toată adunarea preoţilor şi Leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte. 19 Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, cari locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume, ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor Leviţilor înscrişi. 20 Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său. 21 A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

2 Chronicles 32:1-33

1 După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, şi a împresurat cetăţile întărite, cu gînd să pună mîna pe ele. 2 Ezechia, văzînd că a venit Sanherib şi că are de gînd să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3 s'a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă cari erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui. 4 S'au strîns o mulţime de oameni, şi au astupat toate izvoarele şi pîrîul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia.,,Pentruce``, ziceau ei,,,să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belşug?`` 5 Ezechia s'a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l -a ridicat pînă la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi. 6 A pus căpetenii de război peste popor, şi i -a adunat la el pe locul deschis dela poarta cetăţii. Vorbindu-le inimii, a zis: 7 ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregei mulţimi care este cu el; căci cu noi sînt mai mulţi decît cu el. 8 Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.`` Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda. 9 După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimes pe slujitorii săi la Ierusalim, pe cînd era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i -a trimes la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda cari erau la Ierusalim, să le spună: 10 ,,Aşa vorbeşte Sanherib, împăratul Asiriei:,,Pe ce se bizue încrederea voastră, de staţi împresuraţi la Ierusalim? 11 Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, cînd zice:,,Domnul, Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mîna împăratului Asiriei?`` 12 Oare nu Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele Domnului, şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului:,,Să vă închinaţi numai unui altar, şi să aduceţi tămîie numai pe el?`` 13 Nu ştiţi ce am făcut noi, eu şi părinţii mei, tuturor popoarelor celorlalte ţări? Dumnezeii neamurilor acestor ţări au putut ei să le izbăvească ţările din mîna mea? 14 Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri pe cari le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea, pentruca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea? 15 Să nu vă amăgească Ezechia dar şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n'a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea şi din mîna părinţilor mei: cu cît mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea!`` 16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, şi împotriva robului Său Ezechia. 17 Şi a trimes o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui:,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n'au putut să izbăvească pe poporul lor din mîna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mîna mea. 18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentruca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpînire pe cetate. 19 Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari sînt lucrarea mînilor omeneşti. 20 Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer. 21 Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s'a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i -a ocrotit împotriva celor ce -i împresurau. 23 Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s'a înălţat 24 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i -a vorbit, şi i -a dat un semn. 25 Dar Ezechia n'a răsplătit binefacerea pe care a primit -o, căci i s'a îngîmfat inima. Mînia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim. 26 Atunci Ezechia s'a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mînia Domnului n'a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia. 27 Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi -a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi, şi de toate lucrurile cari se pot dori; 28 hambare pentru roadele de grîu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite, şi staule pentru oi. 29 Şi -a zidit cetăţi, şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii. 30 Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon, şi le -a adus în jos spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. 31 Însă, cînd au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l -a părăsit ca să -l încerce, pentruca să cunoască tot ce era în inima lui. 32 Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, sînt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel. 33 Ezechia a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Psalms 89:19

19 Atunci ai vorbit într'o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis:,,Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tînăr;

Isaiah 2:1

1 Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului.

Isaiah 6:1

1 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Isaiah 7:1

1 S'a întîmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s'a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să -l bată; dar n'a putut să -l bată.

Isaiah 13:1

1 Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.

Isaiah 21:2

2 O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.``

Isaiah 40:9

9 Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda:,Iată Dumnezeul vostru!

Jeremiah 23:16

16 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,N'ascultaţi cuvintele proorocilor cari vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.

Hosea 1:1

1 Cuvîntul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.

Amos 1:1

1 Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe cari le -a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pămînt.

Micah 1:1

1 Cuvîntului Domnului, spus lui Mica, din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, proorocie asupra Samariei şi Ierusalimului.

Nahum 1:1

1 Proorocie despre Ninive. Cartea Proorociei lui Naum, din Elcoş.

Habakkuk 2:2

2 Domnul mi -a răspuns, şi a zis:,,Scrie proorocia, şi sapă -o pe table, ca să se poată citi uşor!

Matthew 17:9

9 Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare:,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.``

Acts 10:17

17 Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,

Acts 26:19

19 De aceea, împărate Agripa, n'am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

2 Corinthians 12:1

1 E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului.

2 Peter 1:21

21 Căci nici o proorocie n'a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt.

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.